• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • APEL DISPERAT AL UNUI PRIMAR DE COMUNĂ: ”AVEM ATACURI ZILNICE ÎN GOSPODĂRIILE SĂTENILOR”

    agrointeligenta.ro

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Apel disperat lansat de un edil-șef din județul Harghita! Primarul comunei Tulgheş, Marcel Vancu, îi cere ministrului Mediului, Graţiela Gavrilescu, într-o scrisoare deschisă, să ia măsuri concrete şi urgente, după ce atacurile urşilor s-au înmulţit iar viaţa oamenilor este pusă în pericol.

    Primarul susţine că atacurile sunt zilnice iar oamenilor le e teamă să mai meargă la câmp, pentru lucrările agricole, dar le este frică şi pentru siguranţa copiilor lor.

    ”În ultimul timp, atacurile urşilor asupra gospodăriilor au loc zilnic, prin urmare, suntem asaltaţi cu sesizări scrise şi telefonice ale locuitorilor comunei. În condiţiile în care urşii se plimbă nestingherit, în miez de zi, prin gospodării, ne este teamă de un atac posibil şi iminent asupra vieţilor omeneşti. În sensul celor menţionate, avem înregistrate numeroase ‘strigăte de ajutor’ din partea cetăţenilor. Suntem în plin sezon al lucrărilor agricole, iar oamenilor le este teamă să se deplaseze către proprietăţile unde trebuie să desfăşoare activităţi de recoltare şi conservare a furajelor (fânului). De asemenea, le este frică pentru siguranţa copiilor lor. Ce răspuns le putem oferi când ne adresează întrebarea: „Ce este mai important, viaţa copilului meu, sau a unui animal sălbatic?”, se arată în scrisoarea deschisă a primarului din Tulgheş, document publicat de Agerpres.

    Acesta lansează „un apel disperat”, înainte ca un eveniment tragic să aibă loc şi cere luarea unor măsuri urgente şi concrete.

    „Dacă pagubele materiale zilnice nu au „cântărit” suficient în ochii autorităţilor, astfel încât să fie luate măsuri de îndepărtare a speciilor de interes cinegetic, în momentul de faţă lansăm un apel disperat către dumneavoastră pentru găsirea unor soluţii, înainte ca vreun tragic eveniment să aibă loc. Doamna ministru, situaţia a devenit din ce în ce mai periculoasă şi tensionată, considerent pentru care, în finalul acestei scrisori, luând ca prioritar viaţa omului în detrimentul animalelor sălbatice, vă rugăm să întreprindeţi măsuri urgente şi concrete pentru ca viaţa locuitorilor comunei Tulgheş să intre în normalitate”, se mai precizează în scrisoarea deschisă a primarului din Tulgheş, adresată ministrului Mediului, Graţiela Gavrilescu.

    Te-ar mai putea interesa

    Avans APIA 2026. Sumele ce s-au plătit până acum fermierilor ca primă tranșă din subvenții Avans APIA 2026. Fermierii care sunt blocați încă la plata primei tranșe din subvenții Abatoarele sunt asaltate de fermierii care renunță la vacile de lapte. Crescător „La Botoșani se taie zilnic câte 400 de vaci” De la 2.200 la 8.000 litri de lapte cu rasa Bălțată cu Negru Românească. Toader Neață, AGCTR: „Taurii românești sunt foarte buni. Materialul seminal este la același nivel cu cel din Occident” Soții Angela și Mircea Mureșan din Maramureș au recoltat un dovleac de aproape 185 de kilograme

    Ultimele știri

    Este oficial! Euronext lansează contracte futures pentru grâu și porumb, cu livrare fizică la Constanța Jabbar Kanani, Agricover: Introducerea leasingului funciar ar putea atrage mai mulți bani în agricultura românească AGRI4FUTURE România – Obiectiv 2035. Conferința Națională a Clubului Fermierilor Români a reunit peste 500 de participanți! Fermierii din Franța se pregătesc să folosească mai multă sămânță din propria recoltă Preț pui de țară 2026. Cât costă un kilogram de carne de pasăre ”de curte” în diferite județe