• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Se cere demisia de urgență a ministrului Petre Daea

    Ramona Dascălu – Agrointeligența

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Uniunea Salvați România (USR) cere demisia ministrului Petre Daea! Potrivit celor de la USR, în timp ce epidemia de pestă porcină africană pune din nou stăpânire pe țară, ministrul Petre Daea ignoră total subiectul.

    Lipsa de acțiune a ministrului Agriculturii precum și a celor de la ANSVSA vizavi de evoluția pestei porcine africane va conduce la pagube de miliarde de euro și la uciderea a sute de mii de porci, potrivit Uniunii Salvați România.

    ”După dezastrul din 2018, pesta porcină pune din nou stăpânire pe țară. Zeci de focare au fost deja constatate în 16 județe din țară, inclusiv în două exploatații comerciale, iar în alte 7 județe au fost confirmate cazuri de îmbolnăvire la porci mistreți. În două comune din județul Dolj se desfășoară în aceste zile sacrificarea tuturor porcilor din gospodării și, probabil, măsuri similare vor fi luate și în alte localități.

    Ministrul Petre Daea ignoră însă total subiectul, iar ANSVSA se mulțumește să declare că evoluția bolii este „în permanență monitorizată” și solicită „sprijinul și înțelegerea cetățenilor”.

    La fel ca în 2018, lipsa de acțiune a ministrului Agriculturii poate duce la pagube de miliarde de euro și uciderea a sute de mii de porci. În timp ce multe gospodării vor rămâne fără animale, dependența României față de importurile de carne de porc se va adânci.

    Românii și România nu trebuie să mai sufere din cauza incompetenței ministrului Petre Daea și a PSD-ALDE în general! Demisia, de urgență!”, afirmă USR într-o postare pe pagina de Facebook.

    Ministrul Petre Daea se află în acest moment într-o postură extrem de delicată dacă luăm în considerare cazurile de pestă porcină africană care se înmulțesc de la zi la zi, lipsa sa de reacție vizavi de acest lucru, precum și remanierea guvernamentală care stă să bată la ușă.

    Social-democrații se vor reuni pe data de 15 iulie în ședința Comitetului Executiv al PSD, printre subiectele de discuție fiind remanierea guvernamentală și prezentarea unor date din sondajele de opinie comandate de partid pentru alegerea prezidențiabilului.

    Te-ar mai putea interesa

    De la 2.200 la 8.000 litri de lapte cu rasa Bălțată cu Negru Românească. Toader Neață, AGCTR: „Taurii românești sunt foarte buni. Materialul seminal este la același nivel cu cel din Occident” Andrei Ciobanu crește gâște din rasa Holmogor care ating greutatea de 15 kilograme Un fermier din Sighișoara luptă ca rasa de găini Gât Golaș de Transilvania să nu dispară 32.000 de hectare din terenurile agricole ale statului vor fi transformate în parcuri solare și eoliene Soții Oana și Mihai Țolea au investit în trei hectare de legume, iar azi conservele lor se vând în supermarketuri și online

    Ultimele știri

    S-a stins încă un nume – Lucian Blaga! Odihnă eternă în pace și în liniște! Lecția pe care ministrul Barbu se încăpățânează să nu o învețe: Autovictimizarea, în politică, înseamnă că ai pierdut deja! Alertă meteo de ploi torențiale și vijelii. Județele unde cantitatea de apă va ajunge la 90 l/mp! Senatorii Sorin Moise și Sebastian Cernic s-au întâlnit cu comisarul Hansen. Plafonarea subvențiilor și exportul de ovine, pe agenda discuțiilor Două dintre cele mai importante județe agricole vor să se unească!