Apă pentru culturile din Dobrogea. Florin Barbu, ANIF: ”După modernizare, stația Galeșu are consumul de energie redus cu 40%”
Ramona Dascălu -Investiție strategică în sistemul național de irigații, inaugurată de ministrul Agriculturii Petre Daea și Florin Barbu, directorul general al Agenției Naționale de Îmbunătățiri Funciare (ANIF). Cei doi oficiali au participat ieri, joi – 11 iulie, la redeschiderea Stației de irigații Galeșu, în județul Constanța.
Stația de irigații Carasu-Galeșu a fost refăcută, modernizată și repusă în funcțiune în cadrul Programului Național de Reabilitare a sistemului de irigații, derulat prin Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare. Investiția a costat peste 6,1 milioane de lei, iar în prezent asigură irigarea a aproximativ 4.700 de hectare de culturi agricole. Totodată, ANIF derulează un proiect și pentru reabilitarea canalelor C1 și C2, pentru ca sistemul de irigații să nu mai aibă pierderi de apă.
„Lucrările au început în 2018, dar în aprilie anul trecut oamenii au cerut apă, așa că le-am sistat. Au fost reluate în octombrie 2018, iar în șapte luni am reabilitat stația de bază, am schimbat toate agregatele, consumul de energie a scăzut cu 40%, totul este modernizat, iar în mai anul curent am început să dăm apă la oameni”, a declarat directorul general ANIF, Florin Barbu, la redeschiderea stației de irigații Carasu-Galeșu.
Sistemul de irigații a fost paralizat
Petre Daea a declarat astăzi la Galeșu că în ultimele decenii sistemul de irigații din România a fost paralizat: ”De-a lungul vremii, din 2004 încoace, în sistemul de irigații nu s-a lucrat deloc. Au fost lăsate în paragină aceste sisteme de irigații, și nu numai sistemele de irigații ci multe obiective pe care le-am avut în structura de rezistență a agriculturii românești. Noi am luat această măsură extrem de importantă pentru țară de a reface ceea ce este de refăcut și de care țara are nevoie. Sistemul acesta de irigații a fost paralizat peste tot, foarte puține stații, și în mod deosebit pe la Brăila au mai rămas în picioare, dar majoritatea lor au fost distruse și ați putut vedea cu ochii dumneavoastră cum arătau”.
Întrebat dacă este profitabil irigatul, Petre Daea a răspuns: „Dar cum să nu fie profitabil când este vorba de existența umană? Aici nu te poți juca cu agricultura țării. Cu hrana populației nu te poți juca. Am mai văzut interpretări în fel și chip, care nu au de-a face cu analiza profundă într-un domeniu atât de necesar pentru noi toți. Păi hrana este cea care ne dă posibilitatea nouă să fim în picioare tot timpul și să trăm ca oamenii, altminteri ce am face?”.
Stația de irigații de la Galeșu, o investiție importantă
Petre Daea a dat asigurări că vor urma și alte investiții: „Revenind la această stație la care s-au încheiat lucrările prevăzute în fișa de investiții acordându-se, evident, o atenție foarte, foarte mare calității lucrărilor. Valoarea investiției este undeva în jur de 6 milioane. Cealaltă investiție, undeva la 13 milioane de lei, canalul C1 și C2, care înseamnă 6 kilometri, respectiv 13 kilometri de reprofilare de canal, impermealizare în așa fel încât să nu avem pierderi de apă. Acum deja avem agregate cu consum mai mic de energie, urmărim ca apa să nu se piardă pe traseu motiv pentru care inclusiv racordurile acestea sunt de o altă calitate, de un alt material, care are o viață mai îndelungată, de 80 de ani, față de conductele ce erau până acum, care aveau durabilitate de 40 de ani”.
Peste 40.000 de hectare de teren agricol irigat numai în județul Constanța
Constanța ar urma să aibă, până în 2020, aproximativ 40.000 de hectare de teren agricol irigat, iar la nivelul României suprafața ar urma să se ridice la peste 3 milioane de hectare.
„Ne dorim ca anul acesta să ne ducem să ne ducem spre o suprafață irigată de 40 de mii de hectare. Am făcut cu câteva zile în urmă din nou analize pe zona aceasta să ne ducem cu încă 70 de mii de hectare, dar nu acum. Până în 2020 facem cele 40 de mii de hectare, din 2020 încolo vrem să ne ducem pe suprafețe suplimentare în Constanța. Vrem să aducem în România peste 3 milioane de hectare care pot fi irigate, asta înseamnă atingerea capacității de irigare pe care am avut-o profilată înainte de 1989 și vom crește această suprafață pentru că ne vom ocupa de anul viitor. Mă bucur că sunteți alături de mine și vă spun că prind aripi când văd interesul acesta deosebit al dumneavoastră pentru obiectivele acestea de investiții și vă spun că anul viitor vom avea posibilitatea să vedem și continuarea lucrărilor din Siret-Bărăgan, am dat drumul anul trecut, am fost acolo, am însoțit-o pe doamna prim-ministru când am pus în mișcare primul agregat de pompare și am putut iriga primele suprafețe din Canalul Siret-Bărăgan, decolmatând canale de 7 kilometri care nu se mai vedeau pe teren, într-un cuvânt am făcut ce trebuia și facem în continuare”, a declarat Petre Daea.