Ministrul Agriculturii anunță că nu va opri exportul de ovine
agrointeligenta.ro -România nu va opri exportul de ovine sub nicio formă, dar regulile de export privind bunăstarea animalelor vor fi respectate în totalitate, a declarat, ieri , joi – 11 iulie, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Petre Daea. Declarația vine după ce comisarul european pentru sănătate şi siguranţa alimentelor, Vytenis Andriukaitis, i-a transmis oficialului de la București o scrisoare în care îi cere să oprească livrarea a 70.000 de oi din România către Golful Persic, deoarece condiţiile adecvate pentru bunăstarea animalelor nu pot fi garantate
„Nu am văzut încă adresa (transmisă de comisarul Vytenis Andriukaitis n.r.). Noi nu oprim exportul de ovine şi pentru că România are şi drepturi şi obligaţii. Are dreptul de a exporta şi obligaţia de a respecta regulile de export şi le respectă întocmai. În acest moment, ANSVSA prin prezenţa specialiştilor din zonă dar şi a preşedintelui se află în port pentru a asista la respectarea tuturor regulilor privind bunăstarea animalelor. Nu este niciun motiv să se oprească exportul pentru că este în interesul fermierilor şi al ţării. Este păcat de munca pe care fermierii au făcut-o până acum, să aducă animale la greutatea de livrare şi acum să nu le poată livra”, a precizat şeful MADR, potrivit Agerpres.
Ministrul a subliniat că obligaţia României este de a verifica doar la plecarea din port dacă sunt respectate toate condiţiile de bunăstare pentru ovine, iar ulterior răspunderea revine transportatorului.
„Noi avem obligaţia de a verifica la plecare, după aceea răspunde transportatorul, de aceea este plătit şi ia sume importante de bani, ca să asigure condiţiile necesare. Preşedintele ANSVSA, Geronimo Brănescu, verifică personal alături de ceilalţi specialişti ca să se asigure că sunt respectate toate condiţiile de bunăstare”, a mai spus Daea.
Într-un mesaj postat pe Twitter, comisarul european susține că Executivul UE are informații privind un transport de 70.000 de ovine ce ar urma să aibă loc în luna iulie, menționând că în această perioadă animalele ar fi expuse unor temperaturi extrem de ridicate, iar prevederile legale din domeniu interzic transportul acestora în astfel de condiții. De asemenea, Andriuikaitis amintește că autoritățile române au promis că vor modifica legislația pentru a preveni cazuri similare, după sesizări anterioare ale Comisiei, dar că aceste schimbări nu au fost încă implementate. „Având în vedere previziunile meteo din regiunea Golfului Persic pentru luna iulie, unde temperaturile vor atinge 46 de grade Celsius și ținând cont de faptul că măsurile anunțate de ministerul dumneavoastră în aprilie nu au fost puse în practică, din nefericire, vă cer, ca un gest de responsabilitate, să blocați imediat exportul oilor în Golful Persic”, se arată în scrisoarea postată de Andriuikaitis pe Twitter.
Potrivit organizației Eurogroup for Animals, 70.000 de oi urmează să fie încărcate pe nava Al Shuwaikh, deținută de compania Kuweit Livestock Transport & Trading (KLTT), cunoscută și sub numele de Al Mawashi, și vor fi transportate către Kuwait, Qatar și Emiratele Arabe Unite, unde are loc, în august, “Festivalul sacrificiului”. KLTT a fost implicată anul trecut într-un scandal legat de transportul oilor din Australia și, potrivit Eurogroup for Animals, compania este cunoscută pentru repetate încălcări ale legislației și este responsabilă de moartea la bord a peste un milion de ovine în ultimele decenii.
Potrivit datelor centralizate de Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), România a exportat aproape 1,1 milioane bovine şi ovine vii în ţări din afara spaţiului comunitar, până la 1 decembrie 2018, Iordania, Libia şi Liban fiind primele trei destinaţii pentru animalele româneşti.
Din totalul celor 1.096.933 de animale exportate în ţări terţe, peste 93% sunt ovine, respectiv 1.023.750 capete, iar 73.183 bovine.
Pe primul loc în topul exporturilor se află Iordania, cu 628.369 capete de bovine şi ovine, ponderea fiind deţinută tot de oi – 620.500 capete. Libia ocupă poziţia a doua, cu un total 256.381 capete animale, din care 242.462 de ovine şi 13.919 bovine, iar Liban, locul 3, cu 119.723 capete (114.627 ovine şi 5.096 bovine). În Israel, România a exportat anul trecut 67.795 de capete, din care 42.283 de ovine şi 25.512 bovine.
Alte ţări terţe în care au mai ajuns anul trecut animalele autohtone au fost: Kosovo – 509 capete bovine, Bosnia Herţegovina – 729 capete bovine, Serbia – 1.927 bovine şi 2.765 ovine, Albania – 813 ovine, Irak -13.032 capete bovine şi Turcia – 4.590 de bovine şi doar 300 de oi.
România se clasa anul trecut pe locul patru în Uniunea Europeană (UE) în ceea ce priveşte efectivele de ovine şi caprine cu un total de 11,69 de milioane de capete, după Marea Britanie, Spania şi Grecia, conform datelor publicate în luna mai de Institutul Naţional de Statistică (INS). Efective de ovine/caprine au crescut la nivel naţional cu 1,8% în 2018 faţă de anul anterior.