Hibrizii de top vs. sămânța necertificată. O vizită în câmpul APPR de cercetare aplicată la porumb
Ramona Dascălu -Loturile de testare ale APPR: un program de succes în valoare de 150.000 de euro/an. Agrointeligența – AGROINTEL.RO a participat joi, 8 august, la o vizită în câmpurile de testare din rețeaua APPR (Asociația Producătorilor de Porumb din România) – RITAC (Rețea Independentă de Testare și Analiză în Câmp) 2019. Evenimentul, care s-a desfășurat în localitatea Furculești, din județul Teleorman, a avut drept obiectiv un schimb de informații între reprezentanții tehnici ai companiilor producătoare de semințe și Asociația Producătorilor de Porumb din România privind ameliorarea activității de testare independentă în România.
”Astăzi ne aflăm în centru acțiunilor APPR, și mă refer aici la faptul că, în funcție de perioada din an, între 50 și 70% din activitatea noastră este consacrată părții de cercetare aplicată, părții mai tehnice a activității fermierilor. În timp a trebuit să ne dezvoltăm conform așteptărilor și cerințelor fermierilor care fac parte din APPR și să ne îndreptăm și către zona de legislație în domeniul agriculturii, reglementări europene, lobby într-un cuvânt. În ceea ce privește activitatea de cercetare aplicată, ca să înțelegem de ce ne-am dorit să fim astăzi aici, aceasta înseamnă câmpuri de testare în sistem științific la principalele culturi pe care fermierii din cadrul APPR le au, și aici mă refer la porumb, floarea-soarelui, cereale păioase, sorg, soia și rapiță”, a declarat Alina Crețu, director executiv APPR la începutul vizitei în câmpul de testare la porumb de la Furculești, Teleorman.
Cum funcționează un câmp de testare la porumb realizat de APPR
Directorul executiv al APPR a precizat că asociația deține în total aproape 40 de astfel de locații de testare, 15 dintre acestea fiind destinate exclusiv culturii de porumb.
„Vedem aici un câmp de porumb, tipic, cum sunt și celelalte 14 câmpuri de porumb APPR din țară. În România, noi avem aproape 40 de locații de testare cu toate culturile pe care le-am menționat mai devreme, dintre care 15 cu porumb. Porumbul este cultivat în două grupe de testare, sub 400 FAO și peste 400 FAO, și fiecare grupă FAO cu trei repetiții. Astăzi aici avem 84 de hibrizi sub 400 FAO, pe care îi putem urmări în trei repetiții și urmează 54 de hibrizi peste 400 FAO, din nou în trei repetiții. Hibrizii sunt randomizați, aceasta însemnând că în prima repetiție sunt numerotați de la 1 la 84, iar după aceea numerele sunt alese de un program de cercetare și sunt randomizați. Există diferențe, pe care bineînțeles că în faza aceasta de vegetație le vedem foarte greu, putem vedea spre exemplu plantele lipsă, care au fost notate. Fiecare parcelă primește o notă de la 1 la 9 încă din primele faze de vegetație. Imediat după răsărire facem numărarea plantelor, există după aceea o notare la înflorit, există o notare la maturitate, la înățimea plantei, la inserția știuletelui și bineînțeles diferite fenomene mai importante care pot afecta un hibrid sau mai mulți, să vedem dacă s-au dezvoltat vetre cu diferite atacuri, să vedem dacă există Fusarium, dacă avem o frecvență mai mare a căderilor, poate la anumiți hibrizi sau poate pe anumite zone independent de hibrid. Scopul nostru nu este acela de ameliorare încât să analizăm toate aceste caracteristici ale hibrizilor având în vedere că noi, aici, testăm hibrizi comerciali, la care știm deja, conform recomandărilor companiilor, cam care este toleranța sau rezistența la anumiți factori”, a explicat Alina Crețu.
Sola de porumb de la Furculești, supusă testării, a fost înființată pe 4 aprilie. Terenul a fost pregătit în toamnă cu arătură, în primăvară au fost aplicate 150 de kilograme la hectar de îngrășăminte complexe 18:46:0, după care s-a intervenit în preemergență cu Adengo. În vegetație a fost folosit Dicopur și la prășit au mai fost aplicate 130 de kilograme la hectar de uree. Densitatea la semănat a fost de 73.000 de boabe germinabile la hectar, aceeași la toate grupele de maturitate, iar distanța între rânduri 0,75 metri. Important de menționat este și faptul că anul acesta, pentru prima dată, unul dintre hibrizii supuși testării este cu sămânță necertificată.
Câmpurile de testare, extrem de costisitoare
Costurile realizării unei astfel de rețele de testare se ridică la 150.000 de euro: „O locație de acest fel, de cercetare aplicată, costă destul de mult pentru că vorbim de echipamente speciale destinate cercetării, o combină pentru recoltat un astfel de lot trece de 300.000 de euro, o semănătoare, de asemenea, are un preț foarte mare, și tot pachetul din spate, de la mașini de numărat semințe până la oamenii implicați. Pentru fiecare locație avem alocat un buget și încercăm să stabilim parteneriate astfel încât să asigurăm funcționarea rețelei noastre de testare. Inițial s-a dorit o finanțare de 100% de către fermieri, dar vă dați seama că pentru a face să funcționeze această rețea de testare ne trebuie în jur de 100.000 și 150.000 de euro anual, fără costuri cu resursa umană. Companiile care introduc hibrizi în testare susțin și financiar aceste testări. Încercăm astfel să fim independenți într-o relație de parteneriat pe modelul pe care funcționează și Institutul Arvalis din Franța”, susține Alina Crețu.
De anul acesta APPR va avea câmpuri de testare și pentru rapiță
Potrivit Alinei Crețu, acesta este primul an în care sunt realizate de către APPR și câmpuri de testare pentru soia și rapiță: „Întâlnirea aceasta este una pur tehnică, în care reprezentanții companiilor partenere, în special din domeniul producerii de sămânță, au ocazia să intre în câmpurile noastre de cercetare aplicată și să vadă de unde vin acele rezultate pe caere noi le prezentăm în raportul anual, în care se regăsesc rezultatele de producție, în special de la culturile de primăvară având în vedere că acest raport este scos în perioada toamnă-iarnă. Mai există și un alt raport pentru culturile de toamnă, cereale păioase și rapiță. Având în vedere că anul acesta este primul an în care vom demara testarea la rapiță și testarea la soia, vom avea și mai multe noutăți anul viitor. Am început anul acesta, ca și noutate, cu câmpuri de testare la soia, avem două asemenea câmpuri, și la fel și la rapiță tot două locații, care urmează să fie semănate în perioada următoare. Mulțumim tuturor companiilor care au răspuns pentru că avem deja, pentru un prim an de testare, cred că peste 60 de hibrizi de rapiță”.