• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Nucleară pentru Daea: Documentul care demonstrează că Guvernul României a umflat cu 4 milione de tone producția de porumb din 2018!

    Vlad Macovei -

    Un raport al USDA (Departamentul pentru Agricultură al Statelor Unite) făcut public pe 20 februarie 2019 estimează că anul trecut producția de porumb a României a fost de 14 milioane de tone, în creștere cu aproximativ două milioane de tone față de 2017. O lună mai târziu, pe 29 martie 2019, Institutul Național de Statistică publică datele provizorii legate de producția vegetală la principalele culturi, în anul 2018. Producția estimată la porumb: 18 milioane de tone, în condițiile unor suprafețe egale cultivate, atât în 2017, cât și anul trecut – aproximativ 2,4 milioane de hectare. Diferența dintre cele două raportări este de 4 milioane de tone, 25% din totalul producției, o neconcordanță uriașă. Aceasta este momentul în care Comisia Europeană a început să aibă semne de întrebare cu privire la corectitudinea datelor furnizate de Guvernul României și a cerut lămuriri.

    Documentele oficiale citate pot fi consultate, în variantă originală, la linkurile de mai jos:

    USDA: https://www.fas.usda.gov/data/romania-dry-fall-follows-record-2018-corn-crop

    INSSE: http://www.insse.ro/cms/sites/default/files/com_presa/com_pdf/prod_veg_r18_1.pdf

    Comisia Europeană a cerut lămuri

    Agrointeligența – AGROINTEL.RO a publicat în premieră despre existența unei scrisori din partea DG Agri în care solicită Ministerului Agriculturii revizuirea datelor legate de producțiile la cereale, în special la porumb, pentru anii 2017 și 2018. Articolul poate fi consultat aici: https://agrointel.ro/117623/ue-suspecteaza-productii-umflate-petre-daea/

    Informația a fost confirmată și de g4media.ro, linkul aici: https://www.g4media.ro/comisia-europeana-cere-guvernului-sa-revizuiasca-statisticile-privind-recoltele-record-la-porumb-cu-care-s-au-laudat-daea-si-dragnea-miza-impactul-asupra-cresterii-economice-reale.html

    Încă o dată: varianta Institutului Național de Statistică vorbește de o creștere cu patru tone a producției de porumb în 2018 față de 2017! De la an la an, în condițiile în care suprafețele cultivate au fost aceleași iar anii în cauză au fost relativ egali din punct de vedere meteorologic pentru intervalul culturii porumbului. Mai simplu: dumneavoastră ați avut o creștere de producție la porumb, raportat la aceeași suprafață, de peste 25% în 2018 față de 2017?

    Ministrul Petre Daea a precizat, în urmă cu câteva zile, că a răspuns scrisorii Comisiei Europene și că în răspuns se precizează că producțiile raportate de Guvernul României prin INSSE sunt corecte, reale și că nu are nimic de corectat. Premierul Viorica Dăncilă a evitat, până acum, să comenteze acest scandal.

    Care este, pentru fermieri, miza scandalului

    La o primă vedere, faptul că Daea este suspectat că a mințit legate de producțiile de porumb din 2017 și 2018 nu au nicio efect direct asupra fermierilor. Chiar ministrul Agriculturii a încercat să gâdile orgoliul fermierilor spunând că această creștere uriașă de producție și de productivitate de la an la an este meritul celor care fac performanță și că numai cine nu a vizitat fermele din România poate susține că cifrele sunt măsluite.

    În primul rând, fermele performante din România ocupă maxim 60% din întreaga suprafață cultivată cu porumb. Ministrul Daea nu ne spune ce trebuie să facem cu fermele micilor producători, care cultivă porumb cu sămânță din pătul. La aceștia nu ne uităm?

    În al doilea rând, nimeni nu spune că producțiile în România nu au crescut. Documentul USDA vorbește de o creștere de două milioane de tone a producției de porumb, de la an la an. O creștere rezonabilă și lăudabilă. Dar trebuie să menționăm din nou: amercianii spun că am făcut 12 milioane de tone în 2017 și 14 milioane de tone în 2018 iar Daea apără statistica INSEE care vorbește de 14 milioane de tone în 2017 și 18 milioane de tone în 2018. Pe baza raportărilor direcțiilor agricole județene, centralizate de Ministerul Agriculturii.

    În al treilea rând, o producție umflată pune o presiune nejustificată pe prețuri. Traderii vor oferi mai puțin pentru tona de porumb și când fermierii vor face scandal, vor arăta către declarațiile lui Daea că avem 18 milioane de tone producție în 2018.

    În al patrulea rând, supraestimarea producției conduce la o creștere, din hârtii, a PIB-ului României, și implicit a marjei în care Guvernul României poate cheltui bani publici. Ați văzut mai multe autostrăzi, mai multe spitale, mai multe școli? Unde se duc acești bani, obținuți din taxele și impozitele celor din mediul privat, inclusiv de la fermieri?

    În al cincilea rând, suntem de râsul curcilor dacă, la 30 de ani de la Revoluție, vom permite unui politruc să vulnerabilizeze atât de mult agricultura națională și pe fermierii români. Fermierii trebuie să judece politicienii prin ceea ce fac cu adevărat și nu prin ceea ce zic. Pentru că niște cifre false, nu înseamnă nimic bun, nimic de laudă. Înseamnă, la final, furt din banii fermierilor și un mare scuipat pe obrazul acestora!


    Te-ar mai putea interesa

    Tractoarele New Holland pe care fermierii le pot cumpăra prin Programul Rabla pentru Tractoare Ce putem planta lângă sau sub un nuc Rabla pentru tractoare – ghid final. Condiții, acte necesare, procedură de înscriere

    Ultimele știri

    Avans APIA 2024 – ultima oră! Prag depășit pentru plățile către fermieri! ANSVSA – 20 de ani de activitate. Adrian Pintea, MADR: Autoritatea și-a câștigat încrederea nu doar pe plan național, ci și pe scena europeană Auchan și Cora – amenzi uriașe de la Consiliul Concurenței! Judecătorii le-au respins contestațiile!