• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Preț floarea-soarelui 2019. Cotații în debutul campaniei de recoltare

    agrointeligenta.ro -

    Prețul la floarea-soarelui din 2019 îi nemulțumește pe fermierii care au început din această săptămână să recolteze această cultură. În județe din sudul țării, combinele culeg deja semințele de floarea-soarelui, agricultorii fiind însă în alertă privind prețurile mici oferite de traderii care le preiau producția.

    Prețuri la floarea-soarelui 2019 pe bursa din România

    Cotațiile bursiere pentru floarea-soarelui din recolta 2019 au fost actualizate pentru săptămâna 7-13 august, când în zona de est a României, nivelul de preț pentru semințele de floare a fost de 1.263 de lei pe tonă, în timp ce în partea de sud, prețul la floarea-soarelui este de 1.221 de lei pe tonă. Prețurile din ultima perioadă a lui 2019 au scăzut puternic chiar la începutul campaniei de recoltare. Astfel, vă reamitnim că pentru săptămâna 10-16 iulie 2019, cotația pentru floarea-soarelui pentru zona de est era de 1.528 de lei pe tonă, în creștere față de săptămâna anterioară când floarea-soarelui figura cu un preț de 1.454 de lei pe tonă.

    Teama fermierilor: prețul de 1 leu pe kilogramul de semințe de floare

    Prețurile pentru floarea-soarelui la recoltarea din 2019 sunt, spun fermierii, mai mici decât anul trecut, temerea majoră fiind să nu se coboare chiar sub pragul de 1 leu pe kilogram. La acest moment, un trader din Galați oferă 1.200 de lei pentru tona de semințe de floarea-soarelui, în timp în județele din sudul țării, prețul la zi pentru floarea-soarelui este de 1,1-1,2 lei pe kilogram.

    Prețul la floarea-soarelui direct de la fermieri: circa 1.100 de lei pe tonă

    Prețul la floarea-soarelui este, în medie, de 1.100 de lei pe tonă în anunțurile de pe site-uri de specialitate, în ciuda faptului că fermierii cer un preț mai mare de 1.300-1.500 de lei pe tonă.

    Cele mai bune prețuri pentru floarea-soarelui le-au obținut fermierii care au semnat contracte în primăvară, chiar la începutul verii când s-a negociat și s-a semnat inclusiv cu bonus pentru calitatea semințelor, în funcție de hibridul cultivat.

    Prețul la floarea-soarelui 2019 în Portul Constanța

    Prețul la floarea-soarelui în portul Constanța, la compania Argus a fost, la finele săptămânii, de 310 de dolari pe tonă, în timp ce în Franța, potrivit Agritel, cotația pentru semințele de floarea-soarelui a fost de 310 euro/tonă în portul  St. Nazaire. 


    Te-ar mai putea interesa

    Prețul grâului și porumbului de pe stoc și din noua recoltă în portul Constanța Drumurile intens circulate din Portul Constanța – astfaltate în următoarea perioadă China a suspendat achiziția de un milion de tone de grâu din Australia

    Ultimele știri

    Au apărut, în piață, primele roșii românești. Prețul lor – dublu față de cel al cărnii Porumbul de talie mică de la STINE a fost desemnat produsul anului în SUA România ar putea avea un laborator care să efectueze analizele pentru mierea din afara UE