• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Anunțul ministrului Petre Daea despre subvențiile APIA

    agrointeligenta.ro

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Petre Daea, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, a participat în data de 29 august 2019 la Conferința cu tema ”Politica Agricolă Comună – Prezent și viitor”, organizată la București, de Rețeaua Națională de Dezvoltare Rurală, din cadrul Autorității de Management pentru Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020. Alături de ministru s-au aflat secretarii de stat Daniel-Eugeniu Crunțeanu și Maricel Floricel Dima, precum și directori generali și experți din cadrul MADR.

    Potrivit unui comunicat remis către Agrointeligența-AGROINTEL.RO, scopul conferinței a vizat informarea partenerilor sociali din sectorul agricultură, dezvoltare rurală și cercetare cu privire la prioritățile României pentru următoarea perioadă de programare și consultarea publicului țintă în vederea asigurării transparenței și participării active în procesul de elaborare a noului Plan Național Strategic în contextul noii Politici Agricole Comune (PAC) 2021-2027.

    În deschiderea evenimentului, ministrul Petre Daea a vorbit despre pașii parcurși până în prezent către noua PAC, pachetul de reformă PAC, rezultatele obținute în cadrul Președinției României la Consiliul UE, obiectivele comune ale PAC, precum și despre principalele direcții de acțiune avute în vedere în următoarea perioadă de programare. Ministrul Petre Daea a precizat că este necesară continuarea și consolidarea politicilor aplicate până în prezent și care să răspundă unor obiective comune ale Statelor Membre.

    „Astăzi am discutat despre Politica Agricolă Comună 2021-2027, cu cele trei regulamente aflate în discuție la nivelul Comisiei Europene, respectiv Planul Național Strategic, Regulamentul orizontal privind finanțarea, gestionarea și monitorizarea PAC și Regulamentul care vizează Organizarea Comună Unică a Piețelor. Este o etapă de lucru pentru definirea mecanismelor noastre de acțiune în perspectiva 2021-2027, pe baza acestor Regulamente. Se schimbă total conceptul noii PAC, se va trece de la conformitate la performanță. Sunt câteva principii valoroase de flexibilitate, de subsidiaritate pe care trebuie să le prelucrăm astfel încât să le folosim în sprijinul fermierilor noștri, pentru etapa următoare”, a afirmat ministrul Petre Daea.

    În cadrul manifestării, reprezentanții MADR au prezentat cadrul general al Planului Național Strategic PAC, oportunitățile de finanțare în sectorul agricol și cele de finanțare a intervențiilor care vizează mediul și clima în contextul Planului Național Strategic, precum și Instrumente financiare – sprijin complementar pentru dezvoltarea spațiului rural.

    Conferința a fost organizată prin proiectul “Organizarea de Conferințe Tematice în cadrul Planului de acțiuni ale Rețelei Naționale de Dezvoltare Rurală 2014-2020”, finanțat prin măsura de asistență tehnică din cadrul PNDR 2014-2020 și a fost prima dintr-un număr de patru astfel de evenimente care vor fi organizate în acest an.

    Te-ar mai putea interesa

    Prețul verzei de Buzău cumpărată direct…din Buzău. Recolta de anul acesta este una bogată Preț porci de Crăciun cu o lună înainte de Ignat. Bursa porcilor crescuți de țărani și în ferme 32.000 de hectare din terenurile agricole ale statului vor fi transformate în parcuri solare și eoliene S-a stins încă un nume – Lucian Blaga! Odihnă eternă în pace și în liniște! Un gigant european al îngrășămintelor oprește producția: Gazul este prea scump, cererea prea mică

    Ultimele știri

    Exportul de oi rămâne blocat până pe 30 iunie 2027? Viorel Andronie, CMVRO: „Decizia de prelungire este pregătită” Elita viticulturii s-a reunit la Drăgășani: 90 de ani de cercetare vitivinicolă și 131 de ani de activitate pepinieristică a stațiunii Fonduri europene pentru micii producători! Amendamentele Georgianei Teodorescu, votate în Parlamentul European ANM anunță o răcire accentuată a vremii. Ploi însemnate cantitativ, vânt puternic și ninsori la munte Un nou ajutor de stat pentru fermieri. Legea a fost publicată în Monitorul Oficial