• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Dorin Cojocaru, APRIL: Porcii cu pestă nu trebuiau îngropați, ci incinerați! Virusul a ajuns în pânza freatică!

    Ramona Dascălu -

    Dorin Cojocaru, președintele Asociației Patronale Române din Industria Laptelui (APRIL), crede că una dintre explicațiile reizbucnirii pestei porcine africane în România poate fi pusă pe seama unei greșeli pe care ANSVSA-ul a comis-o anul trecut, și anume aceea de a îngropa porcii la jumătate de metru adâncime, în loc să-i incinereze.

    Președintele APRIL se declară stupefiat de unele decizii pe care Autoritatea Saniată Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) le-a luat din momentul în care a izbucnit pesta porcină la noi în țară.

    Anul trecut, în loc să-i incinereze, ANSVSA i-a îngropat la jumătate de metru adâncime, în Ialomiţa – Brăila. Când a-nceput să mustească pânza freatică, de la ploile torenţiale, a infestat tot. Prost management de combatere a epidemiei„, a declarat Dorin Cojocaru pentru România Libera.

    Acesta crede că o altă problemă a fost aceea de raportare a tuturor focarelor de pestă apărute anul trecut, oamenii încercând să mușamalizeze cu medicii veterinari apariția cazurilor de pestă în unele zone din țară.

    Sunt mai multe variante. Climatic, pe o boală, trebuie să treacă sute de ani, ca să vezi evoluţia epidemiologică. Cred că până acum încă nu s-a raportat în totalitate (n.r.: cazurile de pestă), abia acum au început să raporteze ca lumea. Mai ales Teleormanul şi Giurgiul, Lunca Dunări, pe acolo colcăia de anul trecut, dar s-a pus batista pe ţambal. Pe Lunca Dunării, sunt porcii liberi. Oamenii au 30-40 într-o gospodărie. Primăvara, le dă drumul, îi aleargă după Crăciun. Ori s-au înţeles cu medicii concesionari când au fost negocierile, să le dea bani mai mulţi, şi atunci au început să raporteze mai bine, pentru că concesionarii ştiu cam tot ce se întâmplă în teritoriu şi de multe ori nu raportau la DSV. Asta e pe relaţia Colegiul Medicilor – ANSVSA. S-au râcâit între ei şi acum încep să raporteze. Pe fondurile de vânătoare, cum e zona Giurgiu – Zimnicea, a lui Nicolae, ca şi al lui Dragnea, spre Turnu Măgurele, nu prea s-a raportat, dar au fost cazuri multe. Cred că au fost cazuri şi le-au aruncat în Olt„, este de părere Dorin Cojocaru.

    Președintele APRIL susține că oamenii au ținut la secret și contaminarea unei părți din recolta de porumb de anul trecut pentru a nu fi nevoiți să dea foc culturilor: „Cred că şi porumbul a fost contaminat. Au intrat cu combinele, pe lan, în octombrie, au prins nişte porci…Au contaminat buncărele de la combine și silozurile. O chestiune pe care n-a spus-o nimeni. S-a ţinut tacit. Când găseşti cadavre de mistreţ în lanul de porumb, de frică să nu-ţi dea foc la cultură pe un kilometru, nu raportezi. Decât să declari pestă mergi pe burtă”.

    Una peste alta, Dorin Cojocaru, președinte APRIL și medic veterinar, consideră că România nu va scăpa de pesta porcină africană, sau cel puțin nu va scăpa prea curând.

    În zona Turda, spre Băile Turzii, în anii ’70, sătenii lăsau, cu satul, vierul, scroafele şi purceii de lapte, rasa Mangaliţa, pe străzi, vara, liberi, semisălbatici, tăvălindu-se prin praf. Aşa e tradiţia peste tot, inclusiv în civilizatul Ardeal, prin comunităţile sărace. Eu glumeam, spunând că, aşa cum avem caii liberi în Delta Dunării, avem porcii liberi în Lunca Dunării. Bulgarul spune că românii aruncă resturile de alimente, pe stradă? Să mă ierte Dumnezeu, dar colcăia şi la ei, acum două luni, tot pe Lunca Dunării! Aveam informaţii de dincolo, totul e în oglindă. Ce e la noi e şi la ei. Oricum, porcul e pe cale de dispariţie în România„, a mai spus Dorin Cojocaru.

    Faptul că în România nu mai există carne de porc la discreție se poate observa cu ochiul liber și în magazinele de cartier, potrivit lui Dorin Cojocaru: „Eu mă duceam aici, la Bragadiru, la Penny, e o carmangerie, „La Priceputu”, şi mai e una mai încolo. Luam. Acum nu mai are ofertă, nu mai ai ce cumpăra…Porcul acesta din gospodăria populaţiei, aproape dublu ca dimensiuni faţă de cel industrializat, ce alimenta piaţa neagră, pe HORECA, şi o parte era autoconsum, genera bani, care circulau. Acum, Guvernul va trebui să mărească ajutorul social, pentru că peste cinci ani va fi jale. Să văd eu HORECA, unde sunt cele mai multe falsuri şi fraude, atât pe lactate, cât şi pe carne, toate restaurantele acestea de cartier, de unde mai scot carne de porc. O vor cumpăra de la hipermarket şi va fi mai scumpă. Scade puterea de cumpărare, scad profiturile la HORECA„.

    Pesta Porcină Africană (PPA) evoluează în acest moment în 316 localități din 25 de județe, cu un număr de 1.108 de focare (dintre care 11 focare în exploatații comerciale și 5 focare în exploatații de tip A), numai în ultimele două săptămâni apărând peste 150 de noi focare, potrivit unui comunicat de presă al Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) transmis marți, 3 septembrie. În alte 4 județe există doar cazuri la mistreți. În total au fost eliminați 449.452 de porci afectați de boală și există 2.046 de cazuri la mistreți.

    Prezenţa virusului PPA în ţara noastră a fost semnalată pentru prima oară pe 31 iulie 2017, în judeţul Satu-Mare.


    Te-ar mai putea interesa

    Primul îngheț la culturile din câmp. Alexander Degianski, fermier: O iarnă blândă, coșmarul unui agronom Tractoarele Zetor pe care fermierii le pot cumpăra prin programul Rabla pentru Tractoare Lege nouă în vigoare la ANAF pentru impozitarea micilor fermieri!

    Ultimele știri

    Mesaj din industria cărnii – ce se întâmplă cu prețul cărnii de porc de Sărbători Micii și salamurile din România – interzise în SUA și UK. Motivul pentru care s-au blocat exporturile Fermierul de pe Valea Trotușului care crește 8 vaci și produce o brânză specială, premiată la nivel mondial