Cele 5 situații în care APIA vă taie complet subvenția pe suprafață și pe animale
agrointeligenta.ro -Inspectorii APIA vă pot tăia în totalitate de la plata subvențiilor pentru Campania 2019 dacă încălcați regulamentul pentru banii europeni sau naționali. Agrointeligența-AGROINTEL.RO vă spune care sunt situațiile în care puteți fi anunțați de APIA că ați fost excluși de la plata banilor pentru subvenții sau pe cap de animal!
1. Refuzați controlul inspectorilor APIA
În cazul în care fermierul refuză sau restricţionează accesul în exploataţie a reprezentanţilor APIA, pentru efectuarea controlului la faţa locului atât zootehnic dar și vegetal, cererea prin care s-a solicitat sprijin devine neeligibilă. Mare atenție, dacă aveți vreo nelămurire sau nemulțumire în legătură cu controlul funcționarilor APIA soluția nu este refuzul de a-i primit în exploatație ci mai degrabă puteți refuza să semnați raportul de control.
De precizat că controlul se poate face şi în lipsa fermierului dacă, scopul pentru care a fost selectat fermierul la control, nu impune acest lucru. Este necesară prezenţa fermierului atunci când acesta a fost selectat cu scop control agromediu şi de asemenea pentru controlul cerințelor de ecocondiționalitate.
Documentele pe care vi le pot cere inspectorii APIA sunt clasificate în funcție de scopul controlului, (ex. plan de fertilizare, caiet de agromediu, documente de utilizare a apei pentru irigații, permis de aplicare a nămolurilor, plan de management pentru arii protejate, autorizaţia de mediu, certificat de atestare profesională eliberat de unitățile fitosanitare care atestă activitatea de utilizare a produselor de uz fitosanitar pentru substanțele din lista I şi II de toxicitate, evidenţa produselor folosite pentru tratamentul plantelor). În cazul în care fermierul deşi notificat, nu poate fi prezent, acesta este obligat să împuternicească o altă persoană în baza unei declaraţii pe propria răspundere şi a unei copii după buletinul sau cartea de identitate a beneficiarului exploataţiei, documente care vor fi anexate dosarului de control.
Reamintim că data-limită pentru finalizarea controalelor în teren este, potrivit OMADR nr. 69/2019, 1 octombrie 2019.
2. Neconformitățile găsite în teren depășesc 50 la sută
Atât în sectorul vegetal cât și pentru zootehnie inspectorii APIA aplică sancțiuni dacă găsesc nereguli în teren. Acestea se calculează procentul în funcție de gravitatea neconformităților.
În ambele sectoare, dacă procentul calculat depăşeşte 50%, nu se acordă plata la care ar fi avut dreptul beneficiarul în cadrul categoriei pentru anul de cerere în cauză. Agrointeligența-AGROINTEL.RO a scris aici pe larg despre sistemul de sancțiuni aplicate de APIA: Subvenții APIA: Sancțiunile la animale se calculează din plata totală pe fermă.
3. Nu cultivați legumele în pământ
Regulile APIA prevăd că în cazul în care cereți subvențiile pentru legume în solsar sau sere, acestea trebuie cultivate obligatoriu în pământ. ”Nu sunt eligibile la plată suprafețele de sere în care legumele nu sunt cultivate pe pământ și nu se acordă niciun ajutor pentru aceste suprafețe”, spus clar regulile APIA. Dacă alegeți metode mai moderne de cultivare cum ar fi sistemul hidroponic sau cel aeroponic atunci trebuie să vă așteptați ca APIA să vă taie de la plata schemelor cerute în cadrul cererii unice.
Un exemplu concret este cultura de ciuperci care este exclusă de la plata subvențiior deoarece legislația europeană prevede clar faptul că se acordă orice fel de subvenție pentru culturile agricole care ajung cu rădăcinile în sol. Din păcate, ciupercile nu cresc în sol și din cauza aceasta nu pot beneficia de bani europeni.
În trecut fostul ministru al agriculturii, Achim Irimescu, a declarat că a avur discuții la Bruxelles, dar fără rezultat pentru că nu există o astfel de reglementare.
4. Nu dețineți suprafața minimă obligatorie pentru plată
Pentru fermierii mici care lucrează suprafețe reduse orice tăiere din terenul lucrat care nu respectă regulile APIA poate duce la o excludere totală a cererii unice. Legislația în vigoare (OUG 3/2015 și Ordinul 619/2015) este cea care stabilește care este suprafața minimă pentru care se acordă subvenții de la APIA. Astfel, condițiile de eligibilitate pentru subvenția APIA prevăd ca beneficiarul să exploateze un teren agricol cu o suprafaţă de cel puţin 1 ha, iar suprafaţa parcelei agricole să fie de cel puţin 0,3 ha. Hectar eligibil înseamnă suprafaţa agricolă utilizată pentru o activitate agricolă din cadrul unei exploataţii.
În cazul viilor, livezilor, culturilor de hamei, pepinierelor pomicole, pepinierelor viticole, arbuştilor fructiferi, suprafaţa minimă a parcelei trebuie să fie de cel puţin 0,1 ha.
„Sunt eligibile la plată exploataţiile cu suprafaţa de cel puţin 1 (un) hectar, formate din parcele agricole cu suprafaţa de cel puţin 0,3 hectare. În cazul serelor, solarelor, viilor, livezilor, culturilor de hamei, pepinierelor, arbuștilor fructiferi, suprafața parcelei agricole trebuie să fie de cel puțin 0,1 ha și/sau, după caz, să dețină un număr minim de animale. Pentru legume cultivate în sere și solare, suprafața minimă a exploatației este de 0,3 ha, iar suprafața minimă a parcelei este de 0,03 ha”, arată regulamentele APIA.
5. Terenul sau efectivele de animale fac obiectul cererilor a doi sau mai mulţi solicitanţi
Nu se acordă plăţi directe niciunuia dintre solicitanţi, în cazurile în care se constată că terenul sau efectivele de animale fac obiectul cererilor a doi sau mai mulţi solicitanţi. La constatarea acestei situaţii, în cursul controalelor administrative încrucişate, APIA, în termen de 30 de zile calendaristice, va notifica solicitanţii, care au obligaţia să rezolve litigiul.
Dacă litigiul nu se rezolvă în termen de 30 de zile calendaristice de la primirea notificării, suprafaţa de teren sau efectivele de animale supradeclarate nu sunt eligibile la plată în anul curent de cerere, cu excepţia cazurilor în care litigiul este soluţionat în instanţă judecătorească.