• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Revolta unui părinte: Fiica mea primește la şcoală mere din Polonia, deşi nouă ne cad în cap merele la Voineşti!

    agrointeligenta.ro

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Un program care trebuia să constituie un sprijin pentru pomicultorii români a ajuns, din nou, să fie un sprijin pentru cei din afară. O mamă din Dâmbovița a postat pe Facebook o imagine cu mărul primit de fiica sa la școală: fructul este unul de import, adus din Polonia, și distribuit copiilor, culmea, chiar în ”patria merelor”, aproape de Voinești.

    ”La școală astăzi s-au dat la gustare mere de Polonia. Aici în Dâmbovița, unde ne cad merele în creștetul capului la Voinești, și în toată țara probabil, unde saracii de noi, nu avem mere. De mâine fata mea va refuza acest mar care mirosea groaznic, probabil a soluții de stropire și vom incerca o petiție pentru a se solicita gustari de la producători românești. Cum ar fi ca o țară întreagă de elevi să refuze mărul polonez? Ar ajunge la urechile celor de mai sus? Ce spuneți?„, a postat pe Facebook părintele nemulțumit.

    Program de 112 milioane de euro în şcolile româneşti

    Situație este revoltătoare cu cât oficialii europeni au schimbat cadrul legislativ pentru programele cu fructe, lactate și produse de patiserie. Noile reglementări permit țărilor membre să impună condiții de prospețime, de origine șocală a produselor achiziționate pentru a fi distribuite elevilor.

    În Ședința Guvernului din 31 iulie 2019 a fost aprobată o Hotărâre pentru stabilirea bugetului de implementare a Programului pentru şcoli al României în perioada 2017-2023 pentru anul şcolar 2019-2020 și pentru modificarea și completarea HG nr. 640/2017 pentru aprobarea Programului pentru şcoli al României în perioada 2017-2023.

    Prezentul act normativ stabilește bugetul pentru implementarea Programului pentru școli al României în anul școlar 2019-2020. Fondurile alocate cuprind și ajutorul financiar din partea Uniunii Europene, conform deciziei Uniunii Europene de punere în aplicare.

    Valoarea totală a programului pentru şcoli al României în anul şcolar 2019-2020 este de 540.474.000 de lei (112.598.673 euro) și cuprinde ajutorul naţional în valoare de 455.598.484 lei (94.916.351 euro), precum și sume alocate de la bugetul de stat pe perioada de indisponibilitate a fondurilor din partea Uniunii Europene 84.875.146 lei (17.682.322 euro).

    Suma menționată se poate utiliza după cum urmează:

    În anul școlar 2019-2020, Programul pentru şcoli al României se va adresa unui număr de 1.920.062 copii (preşcolari din grădiniţele de stat autorizate/acreditate şi particulare acreditate cu program normal de 4 ore şi elevi din învăţământul primar şi gimnazial de stat și privat autorizat/acreditat).

    Te-ar mai putea interesa

    Avans APIA 2026. Anunț oficial despre sumele care se achită la prima tranșă din subvenții Subvenții tăiate de la 130 la 90 euro/ha. România pierde o parte din banii UE pentru agricultură? Subvențiile fermierilor, în așteptare. Tánczos Barna: „Zac undeva la Ministerul Finanțelor sau la Guvern” Vin primele ninsori! ANM: Lapoviță și zăpadă la munte, ploi și vânt puternic în mai multe regiuni 60 de fermieri și-au unit forțele pentru a-și exporta singuri cerealele. Primul export, un succes!

    Ultimele știri

    Fermierul Vasile Balcan: ”Transporturile noastre de cereale către Portul Constanța au întârzieri de 40-50 zile” Schimbare majoră la plata avansului APIA pentru fermieri în acest an! Avans APIA 2026. Când ajung primii bani în conturile fermierilor autorizați la plată Rapița românească are concurență la Constanța după ce Ucraina a venit cu o ofertă similară de preț Florin Stănică, președintele ASAS, distins cu premiul internațional ”ICA Excellence Award 2026” la categoria ”Excelență în Networking”