• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Floarea-soarelui, producții la hectar cu hibrizii Pioneer. Fermierii campioni din județul Brăila

    agrointeligenta.ro -

    Pentru mulți fermieri, floarea-soarelui a fost în acest an cea mai profitabilă cultură. Beneficiind de condițiile bune de cultivare, hibrizii Pioneer® și-au demonstrat potențialul productiv în toate zonele țării, iar agricultorii care i-au ales au obținut rezultate excepționale. Mai mult decât atât, în unele ferme a fost obținută cea mai mare producție dintotdeauna.

    Așa cum v-a obișnuit, compania Corteva Agriscience™ își prezintă în fiecare sezon fermierii campioni. Cei care dau startul în acest an sunt fermierii din județul Brăila, acolo unde hibridul P64LE99 a făcut spectacol în câmp, după cum declară chiar agricultorii care l-au ales.

    Cea mai bună producție din județul Brăila s-a înregistrat în cadrul fermei POPALEX SRL, acolo unde fermierul Alexandru Popa a obținut 4.900 kg/ha cu hibridul P64LE99.

    “Am avut în acest an floarea-soarelui pe o suprafață de 680 ha și am semănat doar hibridul P64LE99. Este un hibrid pe care îl semăn de 4 ani, iar în această campanie am renunțat să mai cultiv și alți hibrizi competitori, pentru că el s-a dovedit a oferi cele mai stabile producții. Ca plante premergătoare am avut grâu – 600 ha și porumb – 80 ha. În toamnă am arat clasic la 30 cm, în primăvară am fertilizat direct pe arătură cu 150 kg/ha de îngrășământ complex 18:46:0, apoi am pregătit terenul foarte bine cu compactorul. Apoi, am semănat începând cu 26 martie 72.000 plante/ha și am aplicat 230 kg/ha îngrășământ triplu 16. Am prășit o singură dată, atunci când am și fertilizat cu sulf – 120 kg/ha. La apariția buruienilor am aplicat două erbicide, unul pentru frunză îngustă și unul pentru frunză lată. Au fost două treceri la interval de o săptămână. La apariția butonului floral am aplicat fungicidul Tanos® 50 WG. Am început să recoltez de pe data de 17 august, am finalizat pe 10 septembrie și am obținut media pe fermă de 4.250 kg/ha”, a declarat fermierul campion. Alexandru Popa a mai adăugat faptul că anul viitor va semăna floarea-soarelui pe aproximativ 500 ha, pentru că atât îi permite rotația culturilor.

    Producția obținută în cadrul fermei Ulmagrodan SRL – 4.700 kg/ha cu hibridul P64LE99, îi oferă statutul de fermier campion și domnului Dănuț Iconaru.

    “Lucrez 3.000 ha, iar floarea-soarelui am avut în acest 600 ha, toată suprafața a fost semănată cu hibridul P64LE99. Producția a fost diferită în funcție de solă, am atins și 4.700 kg/ha, iar în final media pe fermă a fost 3.700 kg/ha. Am făcut ogor de toamnă, în primăvară am pregătit terenul cu combinatorul și am semănat după jumătatea lunii aprilie 66.000 plante/ha, atunci am aplicat pe rând 200 kg/ha de îngrășământ triplu 16. Am mai fertilizat cu 200 kg/ha de azot atunci când am prășit. Am erbicidat după semănat și am mai aplicat un erbicid de corecție, iar după 10 zile am aplicat două fungicide și un îngrășământ foliar. Am recoltat la începutul lunii septembrie și pot spune că a fost un an bun, poate ar fi trebuit să aplic fungicidul mai devreme pentru că din cauza precipitațiilor floarea începuse să dea semne de boală. Anul viitor voi semăna în jur de 600 ha cu același hibrid – P64LE99”, a precizat fermierul campion.

    Hibridul P64LE99 i-a asigurat în acest an producția de 4.420 kg/ha agricultorului Radian Stănculescu din localitatea Plopu. “Am avut 70 ha de floarea-soarelui, pot spune că au fost niște producții record în acest an, P64LE99 este un hibrid bun. Cele mai bune rezultate le-am obținut acolo unde am dat găinaț de pasăre, am obținut pe o solă 5.200 kg/ha, aici am mai fertilizat cu 100 kg/ha de îngrășământ 20.20.0. Am semănat floarea-soarelui după porumb, am avut sole arate din toamnă, dar au fost locuri unde am arat și în primăvară. Producția de 4.420 kg/ha a fost obținută pe sole cu arătură de toamnă, unde am aplicat găinaț de pasăre și 2 erbicide date la 7 zile distanță, unul pentru frunză lată, altul pentru frunză îngustă și asta a fost toată tehnologia, nu am mai aplicat niciun fel de tratament. Am recoltat la începutul lunii septembrie, iar în următoarea campanie intenționez să semăn peste 100 de hectare cu floarea-soarelui, cred că voi alege același hibrid, însă nu exclud să iau și hibrizi noi pentru a-i testa”, a specificat agricultorul brăilean.

    În cadrul fermei Bogdandra, Andrei Constantin a devenit fermier campion datorită aceluiași hibrid – P64LE99, care i-a oferit 4.300 kg/ha. Dânsul a filmat chiar și un testimonial, pe care îl găsiți pe pagina de YouTube Corteva – playlist România, despre hibridul care i-a adus producții record an de an. Lucrează de 40 de ani în agricultură, timp în care a testat sute de produse, însă P64LE99 i-a oferit cele mai bune rezultate.

    Ionel Raita este un alt fermier campion din județul Brăila. El lucrează 200 ha în localitatea Tătaru, a semănat floarea-soarelui pe 60 ha și a obținut 4.272 kg/ha cu hibridul P64LE99 și 3.972 kg/ha cu hibridul P64LE25.

    “Pe toată suprafața am semănat cei doi hibrizi Pioneer®, iar plantă premergătoare a fost porumbul. Am făcut lucrările clasice – arat, discuit, semănat și prășit o dată. Am administrat gunoi de grajd – 20 t/ha înainte de arat, am aplicat la semănat, în perioada 1-4 aprilie, îngrășământ complex 18.46.0 – 200 kg/ha, iar la prășit, atunci când plantele aveau 12-14 frunze, am dat 150 kg/ha azotat. Am mai administrat erbicidul ExpressSun™ și tot atunci am dat un îngrășământ foliar pe bază de bor. Când am putut intra ultima oară în cultura am dat un fungicid și un foliar. Am recoltat în jurul datei de 20 august”, a punctat agricultorul. Acesta a mai adăugat faptul că anul viitor va semăna între 40 – 60 ha cu floarea-soarelui (PE64LE99), pentru a face corect rotația culturilor, dar nu exclude posibilitatea de a încerca și hibrizi noi

    În localitatea Tudor Vladimirescu din județul Brăila își desfășoară activitatea fermierul campion Bogdan Nicușor, care în acest an a avut 77 ha semănate cu hibridul marca Pioneer® P64LE99 și a obținut producția de 4.130 kg/ha.

    “Plante premergătoare am avut grâu și porumb, pentru că am semănat pe mai multe sole. Am arat și am încorporat în sol 5 l/ha de biostimulator, am pregătit terenul cu combinatorul și am semănat la sfârșitul lunii aprilie. Am fertilizat cu 200 kg/ha de îngrășământ complex 18.46.0 la semănat, iar la prașilă, atunci când plantele aveau 8-10 frunze, am mai aplicat 160 – 170 kg/ha de azotat. Am erbicidat cu ExpressSun™ și Pantera, iar înainte de înflorit am aplicat fungicid și un îngrășământ foliar. Am recoltat începând cu 20 august și pot spune că am fost mulțumit de masa hectolitrică, iar umiditatea la care am recoltat a fost între 7.4% până la 9%, a fost un an bun la recoltat. Cultiv de mulți ani hibridul P64LE99, sunt mulțumit, iar anul viitor voi semăna între 80-100 de ha”, a precizat Bogdan Nicușor.

    Rezultate foarte bune s-au obținut și în cadrul fermei SC Asiagro Company SRL, acolo unde Nicoleta Iancu a semănat hibridul P64LE99 și a obținut 4.120 kg/ha.

    “Lucrăm 600 ha, iar 120 ha au fost în această campanie cu floarea-soarelui. În toamnă am arat, după care în primăvară am aplicat 200 kg/ha de sulf, am discuit și am semănat începând cu 25 martie. La semănat am mai fertilizat cu 200 kg/ha de îngrășământ 18.46.0, iar în vegetație cu 100 kg/ha de azot. Cultura a fost prășită, a primit un îngrășământ foliar, un erbicid și un fungicid. Am recoltat începând cu 20 august. Pot spune că a fost un an foarte bun, hibridul P64LE99 este foarte rezistent, de aceea îl semăn de mai mulți ani și am rezultate bune”, a punctat Nicoleta Iancu.

    Adrian Băjenaru lucrează în cadrul societății SC Agrifix SRL 370 ha, dintre care 60 ha au fost semnate cu floarea-soarelui în acest an. A ales hibridul P64LE99 și a obținut 4.080 kg/ha.

    “Am întors rapița pe această suprafață, așa că am arat, am discuit în două treceri, apoi am intrat cu combinatorul, toate lucrările au fost făcute în toamnă. În jurul datei de 10 aprilie am semănat și am aplicat 300 kg/ha de îngrășământ 20.20.0, iar în vegetație am mai fertilizat cu 150 kg/ha de sulfat de amoniu. Cultura a fost prășită de două ori și a primit un tratament cu fungicid și un îngrășământ foliar. Am recoltat începând cu 24 august, pot spune că a fost o cultură fără probleme majore, deci sunt mulțumit. Anul viitor voi semăna 100 ha de floarea-soarelui, doar cu hibridul P64LE99”, a declarat fermierul campion.

    Un alt fermier campion din județul Brăila este domnul Eugen Cernat care a obținut 4.075 kg/ha cu hibridul P64LE99.

    “Lucrez 350 ha, floarea-soarelui am semănat pe 70 ha, după cultură de grâu. Astfel că am arat, am discuit, după care am intrat cu combinatorul și am semănat în perioada 1-10 aprilie. La semănat am fertilizat cu îngrășământ complex 20.20.0 – 250 kg/ha, iar la prașilă am mai fertilizat cu 150 kg/ha de azotat cu 5% sulf. Am prășit cultura de două ori, am erbicidat cu ExpressSun™, am aplicat fungicidul complex Tanos® 50 WG în doză de 0.4 kg/ha și am aplicat un foliar pe bază de bor. Nu avem cultura în irigat, dar a fost un an bun, am recoltat în ultima săptămână a lunii august”, a punctat fermierul campion. Eugen Cernat a adăugat faptul că seamănă hibridul P64LE99 de doi ani, iar în acest an plantele au avut o talie mai înaltă, dar acest aspect nu a afectat producția.

    Fermierul Constantin Iordan din localitatea Tufești lucrează 400 ha, iar floarea-soarelui a semănat în acest an pe 80 ha și a obținut 3.780 kg/ha cu hibridul P64LE99.

    “Am semănat floarea-soarelui după grâu și în funcție de cum a fost terenul, pentru că am avut mai multe parcele, în toamnă am arat sau scarificat, după care în primăvară am discuit și înainte de semănat am aplicat 120 kg/ha de îngrășăminte complexe fie triplu 16, fie 18.46.0. Am semănat începând cu 1 aprilie și am fertilizat cu triplu 16 – 210 kg/ha. Am mai fertilizat și în vegetație cu azot, însă pe aproximativ 70% din suprafață, atunci când am prășit cultura. Am aplicat două erbicide – ExpressSun™ și un erbicid pentru costrei. Am recoltat în prima parte a lunii septembrie, iar anul viitor cred că voi semăna între 70 și 100 ha, depinde și de această campanie de toamnă care este destul de dificilă”, a specificat agricultorul.


    Te-ar mai putea interesa

    Ce putem planta lângă sau sub un nuc Piața cerealelor, din nou sub presiune. Prețuri la zi Rabla pentru tractoare – ghid final. Condiții, acte necesare, procedură de înscriere

    Ultimele știri

    Mega-focar de Pesta Micilor Rumegătoare în Bulgaria. Oierii au ascuns boala timp de 2 săptămâni Legume și fructe care se recoltează în luna noiembrie La aniversarea primilor 7 ani de activitate, Franciza RO concept OSCAR ajunge la 90 de benzinării