Ştiri agricole

FORUMUL AGRICULTORILOR. Fermieri și funcționari, aduși din toată țara să o aplaude pe Viorica Dăncilă

Mitingul lui Petre Daea la Romexpo București! Cu o zi înainte de Ziua Naţională a Produselor Agroalimentare Româneşti, ministrul Agriculturii Petre Daea a convocat instituțiile din subordine la un eveniment grandios la Romexpo. Denumit ”Forumul Agricultorilor – bilanț și perspective”, manifestarea a început cu o mică întârziere pentru a permite premierului Viorica Dăncilă să participe la deschiderea oficială.

Premierul și-a făcut intrarea ca un star, pe muzică dinamică, dând mâna cu cei aflați pe culoarul de acces către scenă. Timp de câteva minute bune, Dăncilă a avut parte de o baie de mulțime atent pregătită de ministrul Daea. Ambii au urcat pe scena din Pavilionul Central al Romexpo, o scenă decorată cu un aranjament din legume și pe care scria, din roșii, data Zilei Produselor Agroalimentare Românești: 10 10 2019.

În deschiderea evenimentului, ministrul Petre Daea a salutat scurt, anunțând că imnul României va fi intonat de către Ansamblul Jidvei. A urmat apoi cuvântarea lui Petre Daea care a vorbit circa 30 de minute, după care a introdus-o în scenă pe premierul Viorica Dăncilă. ”Îmi face o deosebită plăcere să vă fiu astăzi alături la acest eveniment dedicat performanțelor dumneavoastră de care aveam toate motivele să fim mândri. Agricultura are un rol vital pentru societate, contribuie substanțial la creșterea economică și oferă locuri de muncă pentru un sfert din populația activă a României. Munca dvs asigură românilor alimente sănătoase și în același timp contribuie la echilibrarea balanței comerciale. Actualul Guvern a înțeles pe deplin rolul esențial al agriculturii și importanța dezvoltării satului românesc. De la preluarea guvernării, am pus agricultura între prioritățile noastre și am susținut acest sector prin toate pârghiile avute la dispoziție”, a spus premierul Dăncilă.

Viorica Dăncilă le-a reamintin fermierilor de plata subvențiilor APIA: ”Am acordat la timp subvențiile pentru ca dumneavoastră, fermierii, să benenficați de sprijinul de care aveți nevoie pentru a obține rezultate cât mai bune. De la preluarea Guvernării de către PSD agricultorii români au beneficat de fonduri de circa 10,2 miliarde de euro din care 8,9 miliarde de euro din fonduri europene, fără precedent până acum”.

Din dorința de a da o veste bună, Dăncilă a anunțat că de săptămâna viitoare va intra la plata sprijinul cuplat, o informație greșită întrucât din 16 octombrie se plătește avansul APIA din scheme ce exclud sprijinul cuplat. Abia în a doua fază a calendarului de plăți sunt programați să intre la plată oierii care au de încasat 70% din sprijinul cuplat pentru speciile ovine și caprine. ”Săptămâna viitoare vom începe plata subvenției pentru sprijinul cuplat. Suntem pregătiți ca până la finalul lunii noiembrie să plătim fermierilor, sub formă de avans, peste 1,4 miliarde de euro. În urma discuțiilor cu reprezentanții dumneavoastră, am inclus în programul de guvernare și am pus în practică o serie de măsuri de sprijin. Amintesc aici programul pentru tomate, cel pentru creșterea raselor Bazna și Mangalița, sprijinul pentru crescătorii de oi prin programul de colectare a lânii, precum și schema de ajutor de stat pentru apicultori”, a mai spus Dăncilă.

În finalul discursului său, Dăncilă i-a asigurat de tot sprijinul ei și pe viitor: ”Dragi fermieri, agricultura românească are tradiție, are potențial, are viitorul asigurat pentru că văd în această sală oameni dedicați, muncitori care iubesc pământul, oamenii, țara. Vă felicit pentru munca dvs. pentru ceea ce ați reușit să faceți cu multă trudă. Aveți  în mine un susținător ferm! Am credința că împreună vom reda agriculturii mândria și valoarea națională iar satului românesc îi putem aduce prosperitate. Vă asigur că voi continua să susțin cu toate forțele produsele tradiționale, soiurile românești și măsurile de sprijin pentru legumicultori și crescătorii de animale. Voi lupa ca și până acum pentru o finanțare corectă a agriculturii. Voi promova cu fiecare ocazie satul românesc și valorile sale, spiritul comunitar și tradițiile naționale”.

După încheierea discursului premierului Dăncilă, participanții au început să iasă masiv din pavilionul central, o parte dintre ei organizându-se la cozile cu mici și grătare, alții plecând direct către casă, semn că scopul venirii la București a fost atins: au venit, au aplaudat, au plecat!

După discursul premierului Dăncilă, sala s-a golit

Înainte de a pleca spre casă, majoritatea participanților au ales bucatele tradiționale: mici și cartofi prăjiți

Pe Instagram-ul Agrointeligența găsiți imaginile momentului din agricultură!

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Agrointeligența pentru telefoane Android și iPhone!


Abonați-vă GRATUIT la Agrointeligența - www.agrointel.ro!