• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Subvenție pe pășune încasată ilegal cu acte false

    agrointeligenta.ro

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Subvenție pe pășune încasată ilegal, încă un caz documentat de procurorii anticorupție și trimis în judecată. Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Cluj au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate unui consilier superior la Compartimentul Cadastru, Urbanism și Agricultură din cadrul Primăriei Bocicoiu Mare, județul Maramureș.

    Culac Petru este acuzat de săvârșirea infracțiunilor de:
    – participație improprie în forma complicității la folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată,
    – instigare la fals material în înscrisuri oficiale, în formă continuată.

    În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt: În perioada 2012 – 2014, inculpatul Culac Petru ar fi înlesnit și ajutat cu rea-credință o rudă de-a sa să folosească și să prezinte la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (A.P.I.A.) documente ori declarații false și inexacte, în cadrul schemelor unice de plată, pentru o suprafață de teren de 9,36 ha pășune, pe care nu-l deținea în realitate.
    În același context, inculpatul ar fi determinat mai multe persoane să-i pună la dispoziție o parte din aceste documente (adeverințe) prin care se adeverea faptul că ruda sa deținea spre folosire suprafața de teren respectivă.

    În realitate, suprafața de 9,36 ha pășune se găsea în proprietatea unei asociații composesorale. Aceste demersuri ar fi avut ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri nerambursabile din bugetul Uniunii Europene în cuantum de 48.424 lei, sumă cu care APIA s-a constituit parte civilă în cauză.

    În cauză, a fost dispusă instituirea sechestrului asigurator asupra unor bunuri imobile aparținând inculpatului Culac Petru. Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Maramureș cu propunere de a se menține măsura asigurătorie dispusă în cauză.

    Cu referire la toate dosarele anterior menționate, facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

    Te-ar mai putea interesa

    Un fermier din Germania a renunțat la roboți și a angajat români care îngrijesc și mulg vacile Surse: Conducerea APIA ar urma să fie preluată de Constantin Bîrcă, actualul director general adjunct Dosarul ANT: Ministrul Florin Barbu a votat la Luxemburg ce era deja negociat, de România, în mandatul lui Tanczos La 29 de ani, Alex Culda face performanță cu doar 60 de oi, fără credite și fără subvenții Fermierii români, împinși să renunțe la pământ. Străinii iau credite din afară și acaparează noi terenuri

    Ultimele știri

    Weekend cu ploi în toată țara și ninsori la munte. Cod galben emis pentru cinci județe Blocaj pe piața lucrătorilor străini. Fermieri: Nu se mai pot aduce lucrători din țări precum Nepal! Avans APIA 2026. Sumele ce s-au plătit până acum fermierilor ca primă tranșă din subvenții Rectificarea bugetară pentru Agricultură: Bani pentru subvențiile fermierilor – asigurați! O fermă cu 600 de oi a rămas fără furaje în pragul iernii din cauza unui incendiu devastator. Apel pentru salvarea animalelor