• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • MINISTRUL OROS LE PROMITE FERMIERILOR: PROGRAMELE ÎN DERULARE VOR CONTINUA ȘI ANUL VIITOR!

    agrointeligenta.ro

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Ministrul Agriculturii Adrian Oros s-a aflat vineri, 8 noiembrie, la o primă întâlnire cu fermierii. A mers în județul Galați, la Matca, localitate unde majoritatea oamenilor se ocupă cu legumicultura și beneficiază de ajutorul de minimis pentru cultivarea tomatelor.

    ”Am venit să repet pentru a treia sau a patra oară că toate programele care sunt în derulare, care sunt bugetate, vor curge în continuare, inclusiv anul viitor, iar acolo unde nu au efect, vom veni cu ceva mai bun, cu stimulente mai bune, dar nu le vom tăia”, a spus ministrul în fața sătenilor din Matca, localitate unde primarul ales din 2008 încoace este membru PNL.

    Alături de ministrul Oros, la vizita din Galați s-au aflat fermierul Emil Dumitru, care urmează să fie numit secretar de stat la Ministerul Agriculturii, fermierul și fostul deputat PNL George Scarlat și deputatul PNL Victor Paul Dobre.

    Vă reamintim că în cadrul programului de guvernare prezentat de PNL se arată că Programul Tomata ar urma să sufere o completare importantă prin care cultivatorii de roșii să primească 10% din valoarea producție pe care o valorifică cu acte.

    În prezent, prin schema de ajutor de minimis pentru cultura de tomate, fermierii încasează 3.000 de euro pe an dacă dețin un spațiu protejat de cel puțin 1.000 de metri pătrați cultivat cu roșii. Beneficiarii schemei trebuie să facă dovada că vând, în extrasezon, 2.000 de kilograme de roșii.

    Te-ar mai putea interesa

    Un gigant european al îngrășămintelor oprește producția: Gazul este prea scump, cererea prea mică Soții Oana și Mihai Țolea au investit în trei hectare de legume, iar azi conservele lor se vând în supermarketuri și online Salariul unui cioban care lucrează la stat. O cunoscută stațiune de cercetare face angajări! De la 2.200 la 8.000 litri de lapte cu rasa Bălțată cu Negru Românească. Toader Neață, AGCTR: „Taurii românești sunt foarte buni. Materialul seminal este la același nivel cu cel din Occident” Familia care a fondat Lego cumpără 10.000 de hectare de teren agricol pe vrea să îl transforme total

    Ultimele știri

    Alertă meteo de ploi torențiale și vijelii. Județele unde cantitatea de apă va ajunge la 90 l/mp! Senatorii Sorin Moise și Sebastian Cernic s-au întâlnit cu comisarul Hansen. Plafonarea subvențiilor și exportul de ovine, pe agenda discuțiilor Două dintre cele mai importante județe agricole vor să se unească! Preț porci de Crăciun cu o lună înainte de Ignat. Bursa porcilor crescuți de țărani și în ferme Piața oleaginoaselor din Ucraina pierde din ritm. Floarea-soarelui se ieftinește, rapița intră în extrasezon, iar exporturile de ulei cresc cu 76%