• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Subvenția APIA de 68 euro/vacă – anunț de ultim moment pentru crescătorii de bovine

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Fermierii obțin mai ușor sprijinul alocat pentru sectorul de creștere a animalelor. După ce Agrointeligența-AGROINTEL.RO a atras atenția că fermierii sunt nemulțumiți că sunt taxați pentru adeverința care atestă numărul de animale, care ar putea fi generată și direct de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) a anunțat că ”obligativitatea fermierilor de a purta documente justificative între instituții” a fost eliminată.

    MADR a anunțat astăzi, miercuri – 23 septembrie printr-un comunicat că Parlamentul României a adoptat modificările aduse Legii nr. 175/2026 și măsurile de clarificare a aplicării Legii nr. 176/2026 privind schemele de ajutor de stat pentru susținerea activității crescătorilor din sectorul suin și din sectorul bovin, în anul 2026, în contextul crizei din Orientul Mijlociu.

    Citiți și: Ajutorul de 68 euro pentru vaci naște controverse. Adeverința de la medicul veterinar, obligatorie?

    Adeverință pentru ajutor de stat

    Fermierii nu mai sunt nevoiți să depună adeverința de la medicul veterinar

    Conform MADR, pentru crescătorii de bovine, se reglementează două norme de interpretare. Se clarifică prin lege că „exploatația în sectorul zootehnic” a unei persoane fizice/juridice cuprinde toate amenajările, construcțiile sau spațiile în aer liber unde animalele sunt deținute sau manipulate permanent ori temporar.

    Totodată, se stipulează că prin noțiunea „utilizatorii Sistemului naţional de identificare și înregistrare a animalelor” (SNIIA) se înțelege și Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, eliminând astfel obligativitatea fermierilor de a purta documente justificative între instituții, verificările făcându-se direct pe baza schimburilor de date.

    ”Noile prevederi simplifică accesul fermierilor la sprijin și elimină situațiile în care cererile ar putea fi respinse ca urmare a unor interpretări restrictive”, precizează ministerul.

    Citiți și: Ajutorul de 68 de euro pentru vaci, tauri și bivolițe: condiții, acte necesare și termene din Legea 176/2026

    Modificări și pentru ajutorul acordat crescătorilor de porci

    Potrivit comunicatului, pentru sectorul suin, persoane juridice constituite potrivit Legii nr. 31/1990 a societăților comerciale, sunt incluse explicit în categoria beneficiarilor și vor putea depune cererile în termen de 10 zile lucrătoare de la intrarea în vigoare a noii legi. După publicarea actului normativ în Monitorul Oficial al României, APIA va comunica informațiile detaliate privind noua perioadă de depunere a cererilor, inclusiv termenul și modalitatea de depunere.

    Te-ar mai putea interesa

    Fermă vândută cu 6,3 milioane de euro: 147 de hectare și 580 de vaci Anunțul unui șef APIA despre plata avansului. Când se virează prima tranșă din subvenții Lege în Parlamente: Subvenție de 20 euro pentru fiecare porc crescut în gospodărie. Condiții, acte necesare Fermierii români vor primi o subvenție pentru achiziția de îngrășăminte. Sprijinul, pe final de an Piața fizică bate bursa: porumbul, orzul și grâul se scumpesc în portul Constanța

    Ultimele știri

    Suprafața minimă pentru subvenția APIA, în Parlament: un hectar, două sau cinci? Ministrul Tanczos a anunțat când începe plata primei tranșe din subvențiile APIA Agrointeligența TV și BTVideo deschid un nou capitol pentru comunicarea video din agricultura românească Armor, taurul Limousine care s-a licitat cu 10.800 de euro. ”Mergeam până la final, indiferent de sumă” Avans APIA 2026. Fermierii care nu pot intra pe lista de plăți la prima tranșă din subvenții