• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Președintele ASAS, Florin Stănică, la evenimentul Stațiunii Dancu. Dezbatere cu cercetători și fermieri pentru performanța vacii de lapte în România

    Oana Timar – Agrointeligența

    În cadrul Statiunii de Cercetare Dezvoltare pentru Creșterea Bovinelor Dancu a avut loc astăzi, vineri – 24 aprilie, cea de-a treia ediție a evenimentului ”Vaca de lapte – o prioritate pentru zootehnie”. Manifestarea, care a avut loc în prezența președintelui Academiei de Științe Agricole și Silvice Gheorghe Ionescu-Sisești (ASAS) , Florin Stănică, a reunit cercetători, specialiști în domeniul bovinelor, oficialități locale precum și fermieri și cadre didactice din domeniul zootehniei.

    Din partea Academiei de Științe Agricole și Silvice Gheorghe Ionescu-Sisești (ASAS), la evenimentul găzduit de Stațiunea Dancu au fost prezenți președintele, prof. dr. Florin Stănică, vicepreședintele, prof. dr. Dumitru Militaru, președintele Secției de Zootehnie, prof. dr. Horia Grosu și secretarul științific al Secției de Zootehnie, dr. Cristina Zaharia.

    Au participat și reprezentanții Institutului de Cercetare-Dezvoltare pentru Creșterea Bovinelor – Balotești, Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Pajiști de la Brașov, Stațiunea cu același profil de la Vaslui, Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare Agricolă Secuieni, Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Viticultură și Vinificație Iași etc.

    Filiala ASAS de la Iași a fost reprezentată președinte, prof.dr. Vasile Vîntu, precum și de alți membri.

    Prezentarea taurinelor din rasele Bălțată cu Negru Românească și Sură de stepă de la Stațiunea Dancu

    Evenimentul a debutat cu o vizită a taberei de vară a stațiunii, unde au fost expuse taurine din rasele Bălțată cu Negru Românească și Sură de stepă, pe grupe de vârstă și nivele de vaci de producție.

    Cea de-a doua parte a manifestării a cuprins prezentarea mai multor lucrări științifice despre selecția genomică, reproducția asistată, producerea laptelui “de noapte” cu conținut ridicat de melatonină, bunăstarea animalelor, bolile parazitare și multe alte aspecte practice în creșterea bovinelor. Discuțiile au cuprins și prezentarea unor scheme de plată pentru crescătorii de bovine care asigură condiții de bunăstare vacilor, prin amabilitatea D-lui Dr. ing. Gabriel Hoha, Director executiv la Direcției Agricole Județene Iași.

    În încheiere, s-a subliniat necesitatea inițierii unor proiecte de cercetare integrate pornind de la baza furajeră, inclusiv pajiștile, ameliorarea animalelor pe specii și chiar valorificarea superioară a producției prin obținerea de produse inovative.

    Colaborarea dintre unitățile de CDI ale ASAS, universitățile de profil din țară și fermierii români este cheia dezvoltării viitoare a României, a fost concluzia evenimentului de înaltă ținută găzduit anual deja, în mod tradițional, de Stațiunea Dancu din județul Iași.


    Te-ar mai putea interesa

    Top 10 cele mai mari ferme din România după suprafața declarată la APIA în acest an Dronele vs. fragmentarea terenurilor. Nicu Vasile, fermier: ”Riscă să devină o sursă de conflicte, pierderi economice și insecuritate juridică” Minimis pentru cultivatorii de lucernă afectați de situația din oierit: 80 euro pe hectar Criză în oierit. Controalele în ferme au scos la iveală o situație fără precedent Cât plătesc fermierii din Ucraina pentru un litru de motorină

    Ultimele știri

    Investiția de 200-300 de euro care ajută fermierii să economisească zeci de mii de euro Modelul „Uber” la tractoare și combine! Prima rețea națională de închiriere utilaje agricole! SUA: Bayer vrea să blocheze glifosatul ieftin din China Piața cerealelor, la zi. România a închis sezonul pe primul loc la exportul de grâu. Prețurile nu țin pasul cu performanța Lege în vigoare de astăzi: tahograf obligatoriu pe dubițele care fac acest tip de transport!