Apicultorii români au nevoie de 24.000 de semnături pentru ca UE să interzică pesticidele sintetice!
Ramona Dascălu -Prag minim de 24.000 de semnături pentru România în cadrul Inițitivei Cetățenești Europene (ICE) „Salvați albinele și fermierii” până în septembrie 2020! Marți – 10 decembrie, la sediul ROMAPIS, a avut loc o conferință de presă în cadrul căreia s-a lansat, în România, campania pentru interzicerea pesticidelor în agricultură la nivel european.
La eveniment au fost prezenți reprezentanți ai celor trei organizații din România care susțin ICE „Salvați albinele și fermierii”: Agent Green, Ecoruralis și ROMAPIS. Din partea ROMAPIS, care este și membru fondator al acestei inițiative cetățenești au luat cuvântul atât președintele Federației, Mircea Ciocan, cât și vicepreședintele ROMAPIS Constantin Dobrescu, cel care a fost desemnat de Federație să se ocupe de acest proiect.
„Suntem membri fondatori ai acestei mișcări care se desfășoară la nivel european (…) Suntem aici împreună cu aliații noștrii care au înțeles rolul acestei inițiative la nivelul țării noastre pentru a strânge semnături astfel încât aceasta să fie promovată la Bruxelles și să devină o politică pe termen lung pentru sustenabilitatea agriculturii, o pace de lungă durată între apicultori și fermieri din sectorul vegetal. Împreună cu Agent Green și cu Ecoruralis, Federația ROMAPIS va strânge semnături în România pentru a implementa această inițiativă europeană cetățenească. Colegul meu Constantin Dobrescu, vicepreședintele ROMAPIS, este cel care a fost desemnat din partea federației noastre să se ocupe de acest proiect”, a declarat Mircea Ciocan, președintele Federației Asociațiilor Apicole ROMAPIS din România, în cadrul evenimentului desfășurat astăzi.
Influența politică a fermierilor, mai mare decât cea a apicultorilor
Acesta a ținut să precizeze că va fi mult de muncă pentru îndeplinirea acestui obiectiv, de interzicere a pesticidelor în agricultură, mai ales că în România, influența fermierilor este mult mai mare decât cea a apicultorilor. Totodată însă președintele ROMAPIS s-a declarat încrezător în prinvința numărului de semnături care trebuie strâns la nivelul țării noastre.
„Va fi o muncă tenace pe care va trebui să o susținem. Din păcate, influența fermierilor în zona politică este mult mai mare decât influența apicultorilor. E o certitudine pe care trebuie să o recunoaștem și din această perspectivă vom avea un pic mai mult de lucru, dar nu este o misiune imposibilă (…) Eu am certitudinea că vom strnge mult peste ce ne-am propus pentru că de unii singuri am strâns peste 30 de mii la o altă inițiativă ce privea interzicerea neonicotinoidelor din agricultură, în acest moment împreună cu aliații sunt convins că vom avea semnături (…). Nu vom renunța, vă asigur de asta, pentru că este un scop foarte important ceea ce promovăm aici”, a spus Mircea Ciocan în cadrul conferinței de presă.
Președintele ROMAPIS a expus și motivele care au condus la lansarea acesti inițiative la nivel european: „E clar că trebuie să facem ceva pentru că sunt semnale de alarmă în acest sens. Această deșertificare despre care se vorbește nu reprezintă un deșert doar pentru insecte, ci și pentru păsări și pentru celelalte viețuitoare. Gândiți-vă dacă sunt câteva mii de hectare cu porumb, indiferent dacă e modificat genetic sau nu, e o resursă foarte prețioasă pentru fermier, el tratează, își face producția și obține un profit important. Dar, în acel sol nu se dezvoltă nicio insectă, nicio rozătoare, mor și vulpile, nu vine nicio pasăre pentru că nu există insecte. E un deșert pentru tot ce înseamnă specii, nu doar pentru albina propriu-zisă. Ori rotirea culturilor înseamnă să asigurăm în permanență o rezervă naturală care să poată să asigure ciclul de reproducere naturală a tuturor acestor viețuitoare”.
Constantin Dobrescu, vicepreședinte ROMAPIS și totodată cel desemnat de Federație pentru a se ocupa de acest proiect, a adus la cunoștința celor prezenți la conferința de presă ce înseamnă de fapt o Inițiativă Cetățenească Europeană (ICE) și cum poate ajuta ea agricultura Uniunii Europene.
„Un ICE este un instrument al democrației participative care permite cetățenilor să propună modificări legislative concrete în orice domeniu în care Comisia Europeană are competență de a propune legislație, cum ar fi mediu, agricultura, energia, transportul sau comerțul. Deci, mediul și agricultura sunt subiectele noastre în care încercăm să determinăm o acțiune la nivelul Comisiei pentru a propune Parlamentului European anumite măsuri legislatve în sensul acestei inițiative. (…) Pentru a lansa o inițiativă cetățenească este nevoie de 7 cetățeni ai UE, care trăiesc în cep puțin 7 state membre diferite și care au împlinit vârsta de vot. Odată ce o inițiativă a strâns un milion de semnături atingând pragurile minime în cel puțin 7 țări, Comisia Europeană trebuie să decidă dacă ia sau nu măsuri. Federația ROMAPIS a desemnat o personă care a făcut parte din grupul de 7 cetățeni care au lansat această inițiativă. Pentru România pragul minim care trebuie atins este de 24.000 de semnături de susținere. Există exemple de inițiative cetățenești europene care au fost finalizate cu succes și menționez aici (…) inițiativa de interzicere a glifosatului și protecția oamenilor și mediului de pesticide toxice, aceasta a avut mai mult de un milion de semnături, Comisia nu a dat însă curs în totalitate acestei solicitări de interzicere a glifosatului, a constatat că nu este momentul, în schimb această inițiativă a avut urmări sub aspectul transparenței condițiilor de autorizare a pesticidelor”, a explicat Constantin Dobrescu.
Potrivit acestuia, sunt trei cereri adresate Comisiei Europene, cereri care, după atingerea pragului de semnături la nivel european, ar putea fi luate în considerare de executivul european.
„În ce constă inițiativa noastră pe care am denumit-o „Salvați albinele și fermierii”? Sunt trei cereri pe care le-am înaintat Comisiei Europene: Prima cerere este eliminarea treptată a pesticidelor sintetice, eliminarea graduală a pesticidelor sintetice din agricultura UE cu 80% până în anul 2030, începând cu cele mai periculoase, pentru ca agricultura să devină 100% lipsită de pesticide sintetice în 2035. A doua cerere este restaurarea biodiversității, de care este nevoie. Restaurarea sistemelor naturale din zonele agricole și transformarea metodelor de producție astfel încât agricultura să contribuie la protejarea biodiversității în loc să o afecteze. A treia cerere este sprijinirea fermierilor pentru această tranziție, este nevoie de sprijin întrucât tranziția s-ar putea să nu fie ușoară pentru toată lumea. Reformarea agriculturii prin prioritizarea celei de scară mică, diversă și durabilă sprijinind o dezvoltare rapidă a practicilor agroecologice și organice și care să permită formare profesională, dar și cercetare independentă, în beneficul fermierilor în domeniul agriculturii fără pesticide și fără organisme modificate genetic.
Concluzionând, vicepreședintele ROMAPIS Constantin Dobrescu a declarat că „scopul acestei inițiative este crearea unui peisaj agricol în Europa care să permită albinelor, dar și fermierilor să prospere într-un mediu sănătos, în beneficul tuturor”.
Dacă această inițiativă va strânge un milion de semnături de susținere până în septembrie 2020, Comisia Europeană și Parlamentul European trebuie să ia în considerare transpunerea în lege a solicitărilor acestei campanii.
Petiția apicultorilor poate fi susțină pe site-ul www.salvati-albinele-si-fermierii.eu