• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Pixxaro™ Super, inovația cu cel mai larg spectru de buruieni dicotiledonate anuale și perene combătute din cultura de cereale păioase

    agrointeligenta.ro

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Compania Corteva Agriscience este liderul detașat pe segmentul de erbicide la cereale păioase în anul 2021. În România, cerealele de toamnă ocupă locul 2 ca suprafață cultivată, după cultura porumbului. Cultura de cereale păioase este una dintre cele mai sigure culturi, datorită faptului că aceasta este genetic concepută pentru a rezista temperaturilor scăzute din timpul iernii. Însă, la fel ca toate celelalte culturi și cele de cereale păioase necesită atenția cuvenită atât în ceea ce privește pregătirea terenului, cât și respectarea tuturor verigilor tehnologice, pentru a putea vorbi despre o cultură generatoare de profit.

    Buruienile sunt plante fără valoare economică atunci când sunt întâlnite în culturi și reduc producția. Buruienile consumă apa și nutrienții din sol în detrimentul plantelor cultivate. De asemenea, acestea reduc spațiul care revine plantelor cultivate, le umbresc, determină scăderea temperaturii la suprafața solului. Într-un lan în care sunt buruieni, plantele cresc mai firave, au rezistență mai mică la cădere, fructifică mai slab și devin sensibile la atacurile de boli și dăunători.

    Combaterea buruienilor este principala lucrare de îngrijire din cultura cerealelor păioase. Din cercetările Corteva, pierderile de producție în cazul culturii de grâu din cauza concurenței buruienilor sunt aproximativ de 10 – 20%, dar pot ajunge în situații extreme până la 60 – 70%.

    În România, practica agricolă cea mai utilizată este combaterea buruienilor dicotiledonate anuale și perene prin aplicarea erbicidelor primăvara, practică agricolă care rezolvă și combaterea buruienilor care nu pot fi controlate prin erbicidarea de toamnă, cum ar fi pălămida (Cirsium arvense), volbura (Convolvulus arvensis).

    Corteva Agriscience deține un portofoliu complet de erbicide pentru cultura de cereale păioase, oferind soluții atât  pentru segmentul de aplicare în toamna prin erbicidul Bizon™, cât și segmentul de aplicare în primăvara prin erbicidele: Pixxaro™ Super, Pallas™, Floramix™, Mustang™ și Cerlit™ Super.

    Pachetul Pixxaro™ Super conține 1L Pixxaro™ (fluroxipir 280 g/L și halauxifen-metil 12 g/L, cunoscută sub denumirea de brand Arylex™ Active, prima moleculă care aparține noii clase Arylpicolinate) și 120 g Frontal 50 SX (500 g/kg tribenuron metil), fiind destinat pentru o suprafață de 3,2-4 hectare, în funcție de gradul de infestare, pentru combaterea buruienilor dicotiledonate anuale și perene din culturile de cereale atât de toamnă cât și de primăvară: grâu, grâu durum, orz, orzoaică, triticale și secară. Atenție – nu se utilizează la cultura de ovăz!

    Buruienile dicotiledonate anuale și perene combătute de erbicidele din pachetul Pixxaro™ Super  sunt unele dintre cele mai păgubitoare pentru cultura de cereale păioase, precum: ambrozia (Ambrosia artemisiifolia), traista ciobanului (Capsella bursa pastoris) albăstrița (Centaurea cyanus), loboda (Chenopodium album), fumărița (Fumaria officinalis), lungurica (Galeopsis tetrahit), sugel (Lamium spp.) hrișca urcătoare (Polygonum convolvulus), troscot (Polygonum aviculare), rocoină (Stelaria media), mac (Papaver rhoeas), turița (Galium aparine), pălămida (Cirsium arvense), volbura (Convolvulus arvensis).

     

    Pachetul Pixxaro™ Super este cea mai sigură soluție pentru combaterea macului (Papaver rhoeas) din cultura de cereale păioase, inclusiv a celui rezistent la erbicidele sulfonil ureice.

    Pachetul Pixxaro™ Super este cea mai de încredere soluție în combaterea buruienilor perene: volbura (Convolvulus arvensis) și pălămida (Cirsium arvense).

    Pachetul Pixxaro™ Super, comparativ cu soluțiile existente pe piață, are eficacitatea cea mai ridicată în combaterea turiței (Galium aparine), indiferent de stadiile de dezvoltare în care se află această buruiană.

    Pachetul Pixxaro™ Super are o flexibilitate foarte mare în aplicare, de la faza de 3 frunze (BBCH 13) până la faza de burduf a culturilor de cereale păioase (BBCH 45). Pe lângă avantajele menționate, pachetul Pixxaro™ Super, aplicat în conformitate cu recomandările din eticheta și materialele de promovare, are o selectivitate foarte bună pentru culturile de cereale păioase și nu afectează culturile ce urmează în asolament, chiar și în condiții de secetă extremă și în situațiile în care s-au efectuat lucrări minime ale solului.

    Alegeți cu încredere pachetul Pixxaro™ Super oferindu-vă inovația cu cel mai larg spectru de combatere a buruienilor dicotiledonate anuale și perene din cultura de cereale păioase, cu acțiune foarte rapidă, foarte selectiv pentru cultura de cereale, fără restricții pentru rotația culturilor.

    Alexandra Maria Petcuci, Category Marketing Manager Erbicide – Romania & Moldova

    Te-ar mai putea interesa

    Despăgubiri de secetă: 333 lei/ha. Cererile trebuie depuse la APIA începând de luni, 12 octombrie Mai multă marfă, prețuri mai mici: porumbul și floarea-soarelui DAP Constanța scad, pe măsură ce recoltarea avansează FAO: Prețurile cerealelor au explodat luna trecută pe fondul blocajelor din Marea Neagră și Strâmtoarea Ormuz Ucraina ar fi cerut un reprezentant la instituția care gestionează Canalul Sulina. Radu Miruță, somat să dea explicații Avansul APIA 2026, mai mare. Subvențiile care cresc în acest an pe hectar și animale

    Ultimele știri

    Floarea-soarelui la 473 euro/tonă FOB Constanța. De ce nu crește prețul deși exporturile din România accelerează Raportul USDA pe octombrie confirmă recoltele României, cu o singură corecție. Surpriză la porumb ANSVSA anunță parafarea a șase certificate pentru reluarea exporturilor de animale în Libia Șefa ANM, anunț pentru fermieri: ”În cea mai mare parte a țării așteptăm precipitații”. Când vin ploile! Fermierii din Ucraina primesc o subvenție la hectar pentru achiziția de îngrășăminte