• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • A început recolta la struguri! Cotnari estimează o producție-record de vin

    agrointeligenta.ro

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Producătorul de vin Cotnari a anunțat astăzi începerea recoltării la struguri. Ca și la alte culturi, și la struguri s-a înregistrat un an agricol foarte bun.

    ”Mulțumind Divinitătii, oamenii răsufla mai ușurati pentru că sunt aproape de finalul unui an agricol deosebit, puțin capricios, în care a plouat la timp, iar zilele însorite și cele caniculare au fost parcă anume venite pentru ca strugurii să fie dulci și vinul de excepție. Strugurii au aproximativ 200 grame zahăr pe kilogram, iar cei de Frâncușa sunt primii care au ajuns să dea parfumul mustului”, se arată într-un comunicat de presă emis  de compania Cotnari.

    Cu 1.710 hectare cu viță de vie, Compania Cotnari estimează o producție record pentru acest an: peste 12 milioane de litri de vin.

    Te-ar mai putea interesa

    Salariul unui cioban care lucrează la stat. O cunoscută stațiune de cercetare face angajări! De la 2.200 la 8.000 litri de lapte cu rasa Bălțată cu Negru Românească. Toader Neață, AGCTR: „Taurii românești sunt foarte buni. Materialul seminal este la același nivel cu cel din Occident” Ministrul Finanțelor a anunțat că a dat undă verde subvenției APIA pentru achiziția de îngrășăminte Prețul verzei de Buzău cumpărată direct…din Buzău. Recolta de anul acesta este una bogată S-a stins încă un nume – Lucian Blaga! Odihnă eternă în pace și în liniște!

    Ultimele știri

    Exportul de oi rămâne blocat până pe 30 iunie 2027? Viorel Andronie, CMVRO: „Decizia de prelungire este pregătită” Elita viticulturii s-a reunit la Drăgășani: 90 de ani de cercetare vitivinicolă și 131 de ani de activitate pepinieristică a stațiunii Fonduri europene pentru micii producători! Amendamentele Georgianei Teodorescu, votate în Parlamentul European ANM anunță o răcire accentuată a vremii. Ploi însemnate cantitativ, vânt puternic și ninsori la munte Un nou ajutor de stat pentru fermieri. Legea a fost publicată în Monitorul Oficial