Investiţiile „uitate” care ne scad şansele de a supravieţui pe piaţa agro-alimentară europeană
agrointeligenta.ro -
Când producători români din sectorul agro-alimentar se gândesc la investiţii au în vedere aspectele care contribuie la majorarea producţiei nu şi la ce ar asigură o viaţă lungă produselor. Ar trebui să îşi schimbe optica dacă vor vrea să mai aibă acces pe piaţă în viitor. Uniunea Europeană a stabilit ca obiectiv reducerea pierderilor de alimente (waste)cu 50% până la finele acestui deceniu. Acest lucru se va face prin introducerea unor noi standarde şi proceduri care vor interveni pe întregul lanţ de la fermă la raft.
La nivelul blocului celor 28 de state pierderile de alimente (waste) se referă orice ar fi putut fi utilizat ca hrana, în formă „primă sau procesată” şi din diferite motive şi-a pierdut această calitate ajungând să fie aruncată. Potrivit ultimelor calcule ale Agenţiei pentru Agricultură şi Alimentaţie a Naţiunilor Unite (FAO), la nivel global între o treime şi jumătate din cantitatea de hrana produsă nu mai ajunge să hrănească pe nimeni – nici oameni, nici animale, şi nici să fie refolosită ca bio-masă – 1,2 şi 2 miliarde de tone. Europa aruncă o cantitate de hrana cam cât produce Africa Sub-sahariană. Statistic vorbind pentru fiecare european se pierd 280 de kilograme de hrană anual, 2/3 din pierderi având loc pe circuitul de la fermă la raft. Hrana reprezintă 15% din deşeurile rezultate din activităţile umane în Europa.
Deşi Europa este una dintre zonele globului unde nu se pune problema suficienţei alimentare se pare că totuşi chiar şi aici „fiecare firmitură contează”
„Fiecare firmitură contează” este numele inţiativei europene susţinute de FoodDrink Europe, asociaţia patronală ce reprezintă sectorul de producţie alimentară din Uniune, numeroase alte patronate din sectorul proucţiei agricole constituite la nivel european şi Federaţia Europeană a Băncilor de Alimente – un grup ce reprezintă aproape 90% din întrega industrie agro-alimenară.
Scopul acestei iniţiative este să identifice cauzele care conduc la pierderile de alimente de care ar fi responsabili producătorii.
Partea ce mai puţin complexă a luptei împotriva acestor pierderi le va reveni celor de la băncile de alimente, care vor avea ca misiune să identifice produsele care se apropie de termenul de garanţie fără a mai avea şansa de a fi cumpărate şi să le distribuie prin reţeaua lor persoanelor aflate în nevoie – Federaţia Europeană a Băncilor de Alimente este extinsă în 21 de state europene având în operare 253 de depozite.
Sarcina producătorilor va fi mult mai complicată. Aceştia vor trebui să găsească soluţii pentru a prelungi viaţa produselor lor şi să reducă într-o măsură cât mai mare cu putinţă riscurile ce conduc la pierderi.
Bunăvoinţa şi atenţia nu vor fi suficiente pentru atingere acestor obiective care presupun investiţii semnificative – prin urmare o creştere a costurilor.
După cum indică studiile dedicate problemei pierderilor alimentare – cele ale FAO (SIK) 2011 şi British Institution of Mechanical Engineers 2013 fiind cele mai influente – condiţiile de depozitare, de manipulare, de transport şi de împachetare a produselor agro-alimentare determină cât anume din ce este recoltat sau produs ajunge în stare adecvată pentru consum la raft.
Atenţia pentru aceste aspecte se va materializa prin elaborarea unor standarde şi proceduri care vor determina ce produse şi ce producători vor intra în circuiul pieţei agro-alimentare europene.
România stă foarte prost sub toate aceste aspecte care cad în zona producătorilor agro-alimentari – vorbim nu despre adecvare ci despre lipsa – avem puţine depozite, utilizarea utilajelor de manipulare este o raritate, condiţiile de transport ale produselor agro-alimentare sînt precare iar ambalajele sînt rudimentare. Pentru toate acestea vor trebui făcute investiţii prin care producătorii români să ajungă la standardele europene pe cale a se defini sub presiunea obiectivelor stabilite de Comisia Europeană.
Nerealizarea unor asemenea investiţii nu va avea drept rezultat doar închiderea porţilor pieţelor europene – conformitatea cu noile standarde constituindu-se în bariere non-tarifare – dar şi a rafturilor marilor lanţuri de retail, toate străine care vor aplica local noile reglementări.
