• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Cele mai eficiente fungicide pentru combaterea făinării și manei viței de vie: Talendo® și Zorvec™ Zelavin™ Bria

    Ramona Dascălu – Agrointeligența

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Odată cu venirea primăverii și reluarea ciclului vegetativ al plantelor apar și riscurile de îmbolnăvire. Diferiți agenți patogeni care iernează sub diferite forme în sol, în mugurii sau scoarța coardelor afectate în anul precedent așteaptă acum condițiile ideale de temperatură și umiditate pentru a germina și a parazita vița de vie.

    Făinarea este denumirea populară a bolii produse de agentul patogen Uncinula necator. Acesta și-a făcut simțită prezența din ce în ce mai mult în plantațiile viticole mai ales în ultimii ani.  Acest agent patogen poate ataca tot timpul anului, iar în cazul în care nu se iau măsuri de combatere eficiente, pagubele pot fi substanțiale atât asupra aparatului foliar, dar mai ales asupra ciorchinilor și boabelor. Se generează astfel nu numai pierderi de producție dar și o depreciere calitativă a boabelor. Boabele afectate de făinare sunt predipuse în condiții de umiditate la atacurile mucegaiurilor iar vinul rezultat va fi de o calitate slabă. Făinarea atacă cu precădere în verile secetoase deoarece conidiile nu au nevoie de apă pentru a germina, iar după infecție evoluția bolii este favorizată de temperatura și umiditatea moderată a aerului.

    Compania Corteva Agriscience recomandă pentru combaterea făinării produsul Talendo®, un fungicid pe bază de proquinazid 20% care se aplică în doza de 225 ml/ ha. Proquinazid este o substanță activă specializată pe combaterea făinării cu eficiență deosebită datorită acțiunii sale trivalente, de contact, sistemică locală și prin vaporizare. Talendo®, protejează țesuturile adiacente zonelor tratate cat și creșterile noi datorita acțiunii în stare de vapori, oferind un control sigur și de lungă durată împotriva făinării. Cultura de viță de vie poate fi atacată și de alți agenți patogeni precum Plasmopara viticola, mana viței de vie.

    Pentru o combatere eficientă a manei viței de vie compania Corteva Agriscience vine în sprijinul fermierilor cu un pachet nou, Zorvec™ Zelavin™ Bria. Zorvec™ Zelavin™ Bria este o combinație în co-pack de Oxathiapiprolin și Folpet, cu o activitate biologică remarcabilă împotriva patogenilor, cu o excelentă activitate translaminară și sistemică acropetală. Pachetul tehnologic are efecte multiple asupra ciclului de viață al agentului patogen (acțiune preventivă, curativă, eradicantă și antisporulantă) pentru o eficacitate sporită și de lungă durată.

    Zorvec™ Zelavin™ Bria protejează frunzele tratate pe măsură ce cresc și se dezvoltă, inclusiv frunzele nou formate

    Experiențele efectuate în diverse țări cu Zorvec™ Zelavin™ Bria au demonstrat un control excepțional la mană, comparativ cu produsele existente în acest moment pe piață. Pentru evitarea apariției fenomenului de rezistență, Corteva Agriscience a ales Flovine® (Folpet) ca partener de amestec cu Zorvec™ Zelavin™. Se administrează preventiv, în bloc de 2 aplicări consecutive, efectuate la interval de 10 zile, primul tratament la începutul înfloritului (BBCH 61), urmat de al doilea tratament la sfârșitul înfloritului (BBCH 69).

    Zorvec™ Zelavin™ Bria este absorbit rapid în interiorul stratului ceros epicuticular al plantei, în mai puțin de o oră de la aplicare, oferind o rezistență mai mare la spălare. Pentru acest motiv, chiar și în situația în care apar precipitații imediat după aplicarea produsului, nu este necesară repetarea tratamentului. Doza recomandată este 0,2 l/ha Zorvec™ Zelavin™ + 1,25 kg/ha Flovine®. Pachetul se aplică pe o suprafață de 4 ha.

    Ana Maria Pascariu, Category Marketing Manager Fungicides & Insecticides Corteva România& Moldova

    Te-ar mai putea interesa

    Andrei Ciobanu crește gâște din rasa Holmogor care ating greutatea de 15 kilograme Un gigant european al îngrășămintelor oprește producția: Gazul este prea scump, cererea prea mică Un fermier din Sighișoara luptă ca rasa de găini Gât Golaș de Transilvania să nu dispară Salariul unui cioban care lucrează la stat. O cunoscută stațiune de cercetare face angajări! Soții Angela și Mircea Mureșan din Maramureș au recoltat un dovleac de aproape 185 de kilograme

    Ultimele știri

    Sebastian Cernic îi cere ministrului Agriculturii să prezinte sumele solicitate la Finanțe pentru fermieri! Acord pe noul buget pentru subvenții. Câți bani vor primi fermierii de la UE anul viitor Un studiu cu urșii din România, prezentat la Bruxelles. Tanczos: ”Solicităm modificarea Directivei Habitate” Primul răspuns la scrisoarea ”DREPTATE PE HECTAR”: AUR aderă la Pactul pentru Unitatea Agriculturii Românești! DREPTATE PE HECTAR. 200 DE EURO, NU MAI PUȚIN, PENTRU FERMIERII ROMÂNI! – Scrisoare deschisă către liderii partidelor parlamentare și ai asociațiilor de fermieri din România