• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Preț miei 2020. Crescător de ovine: Mielul de Paște se vinde cu 13-15 lei/kg în viu. Carcasa, 25 de lei/kg!

    Ramona Dascălu -

    Prețul mieilor în viu pentru Paște 2020! Oierii români se declară pentru moment oarecum mulțumiți de prețul cu care se vinde mielul de lapte, precum și oaia. În plină campanie de fătări, kilogramul de carne de miel în viu se vinde cu 12-13 lei în zona Argeșului, cu 13-14 lei în zona Aradului și cu 15 lei în Dobrogea. În ceea ce privește prețul cu care se vor vinde mieii la Paște, oierii români încă nu se pot pronunța, dar speră însă ca prețul să rămână la fel de ridicat. Între timp, crescătorii urmăresc și prețurile din supermarket, acolo unde carnea de miel se vinde cu 49,99 lei/kg, în timp ce carcasa de ovină este 25 de lei direct de la fermieri.

    Preț miei în viu 2020. În zona Argeșului, kilogramul de carne de miel se vinde în viu cu 12-13 lei

    Oierul argeșean Dan Petrescu a declarat pentru Agrointeligența – AGROINTEL.RO că prețul la ovine este foarte bun în această perioadă, aproape dublu față de anul trecut. 

    ”La mine în fermă, majoritatea oilor au fătat deja. Acum prețul la miei în viu este în jur de 12-13 lei. Miei mei au cam 10 kilograme la momentul ăsta. Eu sper ca la sfârșitul lunii martie să îi dau, o să aibă cam 17-18 kilograme atunci. Surprinzător este că a crescut prețul la oaie, se caută oaia, în carcasa a ajuns la 13 lei acum, iar viu este cam 4 milioane, 5 milioane cu miel după ea. Anul trecut pe timpul ăsta era 2 milioane oaia. Nu știu care este cauza, dar bănuiesc. Mulți nu au declarat efectivele în realitate și acum le este frică de controale și caută oi să cumpere. Chiar de curând acum m-a sunat cineva că îi trebuie 900 de oi. A început să le fie teamă, mai ales că s-a dat și legea aia cu declaratul, acum nu se mai dă doar amendă, acum dacă ai declarat fictiv de la 2 ani la 6 ani pușcărie”, a spus Dan Petrescu, președintele Asociației Profesionale a Ciobanilor (APC).

    Pe pagina sa de Facebook, Petrescu a lansat și un mesaj public în care arată că într-un cunoscut supermarket carnea de miel se vinde cu 49,99 de lei, în timp ce la fermieri, carnea de miel este 25 de lei pe kilogram și este considerată scumpă de către clienți.

    Preț miei 2020. La Arad, prețul este de 13-14 lei kilogramul la mielul în viu

    Nicolae Cioranu, președinte al Federației Crescătorilor de Ovine și Caprine ROMOVIS, susține că nu poate preconiza prețul cu care se vor vinde mieii la Paște, însă spune răspicat că la ora actuală prețul este unul bun.

    ”Dacă vorbim drept, nu avem cum să prognozăm pentru că nu știm toate prețurile, sunt dirijate de către prețul de la export. În situația noastră acum prețurile sunt foarte bune la export. Dar de unde știm când va apărea oferta mai mare dacă mai stau prețurile? De 5-6 ani nu ne-am mai întâlnit cu situația asta, de preț așa ridicat acum, în momentul ăsta. Anii trecuți în perioada asta era încă marfă nevândută, miei nevânduți de anul trecut, născuți cu un an înainte pentru că nu aveam cui să vindem. Mă abțin să dau vreun preț pentru carnea de miel de Paște. Spun însă că acum este un preț bun. Acum oferta este extraordinar de mică și prețurile stau sus. Eu mă rog la Dumnezeu să rămână prețul și când se va mări oferta”, a declarat Nicolae Cioranu pentru Agrointeligența – AGROINTEL.RO.

    Crescătorul de ovine spune că nu își poate da cu părerea în privința prețului cu care se vor vinde mieii la Paște tocmai pentru că luna aceasta este lună de vârf în ceea ce privește fătările, iar oferta de miei va crește simțitor: ”Cu fătările suntem la mijloc. De obicei în România animalele în luna asta fată, acum e mijlocul fătărilor. Plusurile sunt puține, sfârșiturile tot așa sunt puține. Februarie este luna de vârf, de aceea nu ne putem da cu părerea în privința prețului care va fi de Paște. În momentul ăsta, prețul este undeva la 13-14 lei kilogramul în viu, și în urmă cu 3 săptămâni a fost și 15 lei kilogramul de miel de lapte”.

    Preț miei 2020. La Constanța, prețul cu care se vând mieii este cel mai ridicat

    Iancu Polifronie, președintele Federației Crescătorilor de Oi din România, preconizează că de Paște kilogramul de miel în viu se va vinde cu 14-15 lei, același preț cu care se dau mieii și în prezent.

    ”Așa cum se face în fiecare an, prețurile în perioada pascală se reglează între vânzător și cumpărător, între cerere și ofertă. După prețurile care sunt la ora asta în piață, pot să aproximez de 25-30 de lei kilogramul de carne de miel la Paște, carcasă. În viu, sperăm să se mențină prețul actual care este undeva la 14-15 lei. Noi întotdeauna am cerut prețul corect și acum putem spune că acesta este prețul corect. Nu este normal să stai să aștepți subvenții pentru că noi trebuie să fim rentabili și noi trebuie să câștigăm pe ceea ce muncim noi, pe munca pe care o desfășurăm noi în explotațiile noastre. Poziția mea a fost fermă tot timpul, că vreau prețul corect la ovine. Tineretul la îngrășat, tineret anul curent, să fie undeva la 12-13 lei, iar mielul de lapte 14-15 lei și atunci putem vorbi de prețul corect”, a declarat Iancu Polifronie, proprietar al unei ferme zootehnice din satul Vadu, comuna Corbu, județul Constanța.

    Acesta mai spune însă că trebuie luată în calcul și evoluția pieții, care poate schimba mersul lucrurilor: ”Nu știm însă cum va evolua piața până la Paște, E foarte greu ca cineva acum la ora asta să știe exact, depinde foarte mult și de ce cereri externe vor mai fi. Să nu uităm că va fi și Paștele Catolic și în fiecare an pleacă o parte din marfă spre Italia, Spania, Grecia. La ora asta nu avem aceste informații din piață pentru că piața îți dă informațiile. La ora asta știm doar că mielul de lapte are un preț între 14 și 15 lei kilogramul în viu, ceea ce este un preț corect zic eu. În prinvința fătărilor, pot spune că am încheiat un ciclu, am avut un lot care au terminat de fătat, iar acum de pe data de 20 februarie, încep alte două cârduri să fete și în aceeași perioadă o să fim și în campanie de montă pentru că avem un lot de oi pe care o să-l și montăm ca să producem miei în extrasezon”.

    Preț miei în viu 2020. În Moldova, mieii se vând cu 13 lei kilogramul în viu

    Ionică Nechifor, președintele Moldoovis, estimează un preț de 13 lei kilogramul în viu la mielul de Paște, același preț ca la momentul actual.

    ”În prezent prețul este de 13 lei/kg în viu . Estimăm acelasi pret din mai multe motive: 1.Cerință foarte mare la export si fermierii nu sacrifică decât pentru consumul necesar pieții interne; 2. Nu toți mieii ating o greutate optimă, Sf. Paști este mai devreme anul acesta; 3. Lipsa ingrijitorilor (mulgători) din ferme determină fermerii să țină mieii o perioadă mai lungă la supt și să-i vândă înainte de pregătirea femelelor adulte pentru o nouă campanie de montă. În mod normal, prețul ar trebui să fie puțin mai scăzut înainte de Sf. Paști față de perioada aceasta când vorbim. Acum nici nu sunt la vânzare că sunt mici”, a declarat Ionică Nechifor pentru Agrointeligența – AGROINTEL.RO. 

    Președintele Moldoovis spune că printre obiectivele ciobanilor români, pe lângă menținerea unui preț bun la ovine, se numără și sacrificarea mieilor la greutăți mai mari.

    ”Greutatea mieilor de 20 – 24 de kg este sub performanța economică. Ne-am propus ca obiectiv să sacrificăm mieii la 30 de kg, până în 2025”, a spus acesta.

    Declarația lui Ionică Nechifor vine în contextul în care românii preferă de obicei miei de o greutate cât mai mică, mai ales de Paște.


    Te-ar mai putea interesa

    ANM a emis o alertă meteo de vijelii și averse torențiale în 18 județe până joi dimineață Ouăle maronii vor fi înlocuite în magazine de ouăle albe. Fenomenul, explicat de fermieri Micii fermieri – subvenție APIA de 98,80 euro/ha. Banii se virează acum în conturi

    Ultimele știri

    Ministrul Agriculturii din Ucraina a demisionat din cauza acuzațiilor de corupție Comerțul agroalimentar al UE – creștere pozitivă. Excedent comercial de 5 miliarde de euro Polițiștii au prins trei hoți de vaci. Animalele furate au fost returnate fermierului