• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • ANCPI: Terenurile agricole din 660 de comune vor fi cadastrate gratuit pentru proprietari!

    agrointeligenta.ro

    Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) a organizat, miercuri, 19 februarie, o întâlnire de lucru, la sediul Ministerului Afacerilor Interne. Videoconferința, la care au participat prefecți, președinți ai consiliilor județene, primari și directori ai oficiilor de cadastru și publicitate imobiliară (OCPI), a avut drept scop mobilizarea și co-interesarea autorităților locale cu privire la realizarea cadastrului din fonduri europene în 660 de comune.

    ANCPI, instituție publică aflată în subordinea Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației (MLPDA), va scoate la licitație, în 2020, lucrări de înregistrare sistematică a imobilelor în peste 500 de unități administrativ-teritoriale (UAT). Finanțarea este asigurată din fonduri externe nerambursabile, prin Programul Operațional Regional 2014 – 2020 (POR).

    Realizarea cadastrului general în cele 660 de comune incluse în proiectul european, care acoperă circa 5,8 de milioane de hectare, constituie o prioritate pentru Guvernul României și pentru ANCPI, ca beneficiar al proiectului. Aceste comune pot fi cadastrate integral cu finanțare europeană, cu condiția să ne unim eforturile și să co-interesăm toți actorii implicați. Bugetul proiectului este de aproximativ 313 de milioane de euro, iar termenul de finalizare este 31 decembrie 2023. Până acum, ANCPI a scos la licitație aproximativ 400 de UAT- uri din totalul celor 660. Numărul UAT-urilor contractate sau în procedură de licitație este de 149, dintre care 89 au deja contracte semnate și lucrările sunt în derulare, iar 60 sunt în curs de evaluare. În acest context, este esențial să gestionăm eficient resursele pe care le avem la dispoziție și să aplicăm soluțiile pe care le-am identificat pentru a respecta termenul pe care ni l-am asumat”, a precizat Laurențiu Alexandru Blaga, președinte – director general al ANCPI.

    Principalele măsuri luate de ANCPI pentru accelerarea lucrărilor de cadastru general finanțate din fonduri europene sunt realizarea unei consultări de piață pentru majorarea prețului plătit pe hectar și simplificarea procedurilor prevăzute de legislația în vigoare.

    Astfel, astăzi ANCPI a supus consultării publice proiectul de ordin privind modificarea și completarea Regulamentului privind realizarea, verificarea și recepția lucrărilor sistematice de cadastru și înscrierea din oficiu a imobilelor în cartea funciară, aprobat prin Ordinul directorului general al Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară nr. 1/2020 . În luna martie, ANCPI va realiza o consultare de piață, în scopul stabilirii prețului pentru lucrările de cadastru finanțate din fonduri europeane. După finalizarea acestor etape, în luna aprilie, ANCPI va iniția două proceduri de licitație pentru realizarea lucrărilor de cadastru general în 246 de comune.

    ANCPI este beneficiarul Proiectului major „Creșterea gradului de acoperire și de incluziune a sistemului de înregistrare a proprietăților în zonele rurale din România”, inclus în AXA prioritară 11 din POR 2014-2020, care are drept scop realizarea cadastrului general în 660 de comune, până în anul 2023.

    Proiectul completează obiectivul PNCCF, prin realizarea lucrărilor de înregistrare sistematică pentru 5.758.314 ha din 660 UAT-uri situate în zone rurale ale României. Valoarea totală a proiectului este 312.891.155 de euro, din care 265.957.482 reprezintă fonduri externe nerambursabile de la Uniunea Europeană și 46.933.673 – cofinanțare de la bugetul de stat.

    Selectarea UAT-urilor din zonele rurale a fost făcută după următoarele criterii de prioritizare:

    Mai multe informații despre proiectul „Creșterea gradului de acoperire și incluziune a sistemului de înregistrare a proprietăților în zonele rurale din România” puteți afla accesând http://www.ancpi.ro/index.php/proiecte-3/por-2014-2020.

    Te-ar mai putea interesa

    Al doilea mare producător de îngrășăminte din UE amenință să reducă producția de azot Șoc pe piața utilajelor agricole! ANAF desființează ”facturile externe” și impune plata TVA în România Crescătorii de bovine pot depune la APIA de astăzi, 1 septembrie, cererile pentru ajutorul de 68 euro/vacă Termen la APIA pentru fermierii cu culturi afectate de secetă. Actele obligatorii ce trebuie depuse Piața cerealelor, la zi. Floarea-soarelui se ieftinește pe fondul producțiilor bune din Bulgaria și R. Moldova

    Ultimele știri

    Oportunitate pentru fermierii români: Franța riscă să dispară de pe piața mondială a grâului până în 2036 România își păstrează poziția de lider la exporturile de grâu și orz ale Uniunii Europene Județul în care PPA a reapărut după o vară fără focare. Trei noi focare, confirmate în gospodării Brânza frământată de Teaca, cel mai nou produs românesc recunoscut și înregistrat la nivel european Fermierii, avertizați să urmărească atent piața motorinei. Payam Akbari, Agricover Commodities: ”Avem zero predictibilitate”