• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • România va avea din acest an cinci atașați agricoli

    Ramona Dascălu – Agrointeligența

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Ministrul Agriculturii Adrian Oros a anunțat ieri, miercuri – 12 februarie, în cadrul conferinței de presă care s-a desfășurat la sediul ministerului, că România va avea începând din acest an cinci atașați agricoli. Din spusele ministrului Agriculturii, nu se cunosc încă cu exactitate țările în care aceștia vor avea misiuni de reprezentare, dar în vizor se află deja zona Golfului, unde România desfășoară cele mai multe schimburi comerciale, mai ales pe animale vii.

    ”Noi am încercat să avem întâlniri cu toți ambasadorii din țările unde noi în mod constant și tradițional exportam, să reînnodăm acele relații. La ”Săptămâna Verde” de la Bruxelles am avut 9 asemenea întâlniri bilaterale, tocmai în această idee, să mă întâlnesc cu câți mai mulți dintre omologii mei. Avem în proiect și am început discuțiile cu Ministerul Afacerilor Externe (MAE) să trimitem anul acesta măcar 5 atașați agricoli, în zone mai interesante pentru Agricultura românească, în primul rând în zona Golfului”, a declarat ministrul Agriculturii, Adrian Oros.

    Această decizie de a implementa cinci funcții de atașați agricoli se află de mult timp pe agenda ministerului Agriculturii, însă abia de anul acesta acest lucru se va întâmpla propriu-zis.

    ”Anul acesta o sa se realizeze. Cinci atașați sunt deja prinși în buget. În primul rând am vrea să mergem spre țările terțe pentru că volumul cel mai mare de export noi l-am avut acolo, mai ales pe animale vii”, a mai spus Adrian Oros, în cadrul conferinței de presă care s-a desfășurat astăzi la sediul ministerului Agriculturii.

    Funcţiile de ataşați agricoli pot fi ocupate de funcţionari publici din cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi al instituţiilor subordonate acestuia, în urma concursului organizat în acest scop, în condiţiile Legii privind Statutul funcţionarilor publici. Criteriile de selecţie şi modalitatea de organizare a concursului se aprobă prin ordin comun al miniştrilor Agriculturii şi Afacerilor Externe. Stabilirea ţărilor şi a perioadei în care se efectuează misiunile de reprezentare se face prin ordin al ministrului Agriculturii, cu avizul Ministerului Afacerilor Externe.

    Te-ar mai putea interesa

    Un fermier din Sighișoara luptă ca rasa de găini Gât Golaș de Transilvania să nu dispară Avans APIA 2026. Fermierii care sunt blocați încă la plata primei tranșe din subvenții De la 2.200 la 8.000 litri de lapte cu rasa Bălțată cu Negru Românească. Toader Neață, AGCTR: „Taurii românești sunt foarte buni. Materialul seminal este la același nivel cu cel din Occident” Cel mai puternic tractor din lume. Zoomlion a prezentat tractorul cu 1.600 de cai putere și motor hibrid Soții Oana și Mihai Țolea au investit în trei hectare de legume, iar azi conservele lor se vând în supermarketuri și online

    Ultimele știri

    Este oficial! Euronext lansează contracte futures pentru grâu și porumb, cu livrare fizică la Constanța Jabbar Kanani, Agricover: Introducerea leasingului funciar ar putea atrage mai mulți bani în agricultura românească AGRI4FUTURE România – Obiectiv 2035. Conferința Națională a Clubului Fermierilor Români a reunit peste 500 de participanți! Fermierii din Franța se pregătesc să folosească mai multă sămânță din propria recoltă Preț pui de țară 2026. Cât costă un kilogram de carne de pasăre ”de curte” în diferite județe