• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Mafia pășunilor lovește din nou! Fermier: ”La noi în comună au dispărut 800 ha de pășune!”

    agrointeligenta.ro

    Un nou caz reclamat de către fermieri atrage atenția asupra intereselor uriașe din jurul pășunilor! Jurnaliștii de la Realitatea.net au investigat un caz revoltător în județul Alba, acolo unde crescătorii reclamă falsificarea titlurilor de proprietate și chiar dispariția suprafețelor de pășunat.

    Sunt persoane care au reușit să închirieze pășuni comunale de la primării sau chiar cele care aparțin Agenției Domeniile Statului, pe ani buni, pe care apoi le subînchiriază. Astfel, obțin atât bani europeni cât și de la crescătorii de animale.

    O situație cu totul specială se înregistrează în județul Alba, pe Valea Târnavelor, unde peste 1.500 de hectare de pășuni comunale au dispărut din visteria administrațiilor locale, regăsindu-se în patrimonial unor societăți comerciale.  Crescătorii de bovine s-au arătat îngrijorați și nu știu unde să mai meargă să rezolve această problemă.

    Daniel Muntean, președintele Asociației Crescătorilor de Bovine din județ a făcut sute de petiții instituțiilor statului, însă până acum nu a fost luată nicio măsură. ”La noi în zonă, toate terenurile agricole și pășunea comunală le-au trecut pe Titlul de Proprietate, ilegal făcut unei societăți comerciale care nu au dreptul de reconstituire. Aceștia dețin undeva la 2.000-2.500 de hectare pe Titluri de Proprietate false”, a menționat Danile Muntean.

    Potrivit documentelor, în comuna Jidvei, unde acesta își desfășoară activitatea au dispărut peste 800 de hectare de pășune. Autoritățile ridică din umeri și spun că documentele sunt valabile deoarece au fost aprobate de comisia locală de fond funciar, iar ulterior avizate de comisia județeană. Până acum nimeni nu a fost tras la răspundere.

    La rândul său, Dan Petrescu, președintele Asociației Profesionale a Ciobanilor din România, a tras mai multe semnale de alarmă cu privire la faptul că tocmai crescătorii de animale nu mai au acces la pășunile comunale.

    ”Ciobanii sunt primii care nu mai au acces la pășuni, ei nu au informația, stând cu oaia, stând în munte, ei nu au informația. Informația o au cei din cadrul primăriilor care se duc și în multe cazuri cer jumate din subvenție și vă dau. Nu îmi dați nu vă dau și uite așa pierd. Eu vă dau exemplul meu cu 2.800 de oi să nu ai un metru de pășune? Din cauza cui, din cauza primarilor? Din cauza politicului? Au venit la mine să le dau șpagă, am renunțat. E posibil așa ceva?”, a declarat crescătorul de ovine Dan Petrescu, citat de realitatea.net.

    Astfel, zeci de fermieri sunt obligați să renunțe la animale, pentru că fie nu mai au bani sa le dea la munte, fie nu mai au bani să le asigure hrana în lipsa pășunilor. Acolo unde mai există pășuni, cei care le-au închiriat cer taxe, ilegale, pe care mulți dintre țărani nu și le permit.


    Te-ar mai putea interesa

    Liviu Dobre, CEO Agricover Holding: ”România nu poate construi securitate alimentară cu ferme care supraviețuiesc de la o campanie la alta” Dosar penal pentru oierul care a omorât ursul ce îi atacase turma de oi Fermierul George Apostu a trecut la mulsul mecanizat după ce a rămas fără oameni la oi Subvenția pe hectar pe care o vor primi fermierii români în anii următori Parlamentul a adoptat legea pentru plata unei subvenții de 15 euro/familia de albine

    Ultimele știri

    Bursa agricolă în luna iunie. Prețul per tona de grâu, orz și rapiță la începutul verii Daniel Bilinciuc a construit cu credință o afacere de succes. Povestea de la Mitocu Dragomirnei pentru ”Campioni pe teren” Termene la ANAF pentru fermieri în luna iunie. Calendarul obligațiilor fiscale Directorii din subordonate – întâlniri în clădirea Ministerului Agriculturii doar cu programare Bayer dă înapoi la contractele pentru semințe după presiunea autorităților din SUA. Ce trebuie să înțeleagă fermierii români din această mutare