• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • REVOLTĂTOR! Tinerii fermieri nu pot lua FONDURI EUROPENE din cauza unei reguli ABSURDE!

    agrointeligenta.ro -

    O situație absurdă îi împiedică pe numeroși tineri fermieri să acceseze anul acesta fonduri europene nerambursabile prin submăsura 6.1 –  ”Instalarea tinerilor fermieri”. Deși vârsta le permite să depună proiecte – întrucât au până în 40 de ani, din cauză că au depus proiecte și în sesiunile trecute, fără a obține finanțare, aceștia au depășit termenul de 24 de luni de la instalarea ca șef de exploatație, devenind astfel neeligibili.

    Potrivit specialiștilor din domeniu, tot mai multe persoane care au vrut să depună proiectele anul acesta s-au lovit de o situație dezamăgitoare. De aceea, aceștia au solicitat anularea regulii de 24 de luni de la instalarea ca tânăr fermier.

    Am aflat că se deschide sesiunea de depunere a proiectelor pentru tinerii fermieri în luna aprilie. Pentru a găsi mai multe informații, am fost la sediul AFIR și am întrebat ce trebuie să fac pentru a depune anul acesta dosarul. Din start mi s-a spus că am depășit termenul de instalare a tânărului fermier. Prima dată am avut proiect eligibil, dar fără finanțare. Acum nu am absolut nicio șansă să iau banii, pentru că nu mai pot depune deloc. Cred că o să acționez în instanță instituția. Mi se pare o mare prostie ceea ce se întâmplă, de aceea solicit anularea acestei reguli tâmpite. Ca mine mai sunt zeci sau sute de persoane”, susține Mihai Apetrei, fermier din comuna Andrieșeni, județul Iași, care a încercat anul trecut să obțină finanțarea europeană.

    Nu se mai pot depune dosarele

    Conform regulilor în vigoare, la acest moment, cei care au depus în urmă cu doi ani cererile de finanțare și au expirat cele 24 de luni de la instalarea tânărului fermier nu vor mai putea depune și anul acesta din nou dosarele, chiar dacă îndeplinesc condiția ca vârsta minimă la depunerea lor să fie de 41 de ani.

    Regula privind instalarea tânărului fermier care presupune că la un an de la înregistrarea cu cod de exploatare la ANSVSA sau APIA a expirat termenul când tânărul încă este fermier nu îi ajută pe cei care vor să mai încerce încă o dată și vor să depună din nou dosarul. Astfel, dacă sesiunea de depunere începe pe 20 februarie, să spunem, dar potențialul beneficiar îndeplinește un an de la instalarea tânărului fermier pe 21 februarie, nu mai poate depune cererea de finanțare”, au precizat pentru bzi.ro reprezentanții Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) Iași.

    Proiectele pentru ”Instalarea tinerilor fermieri 2020 se vor putea depune la AFIR începând cu finele lunii aprilie, a anunțat, oficial Ministerul Agriculturii. Așa cum s-a declarat și anterior, bugetul alocat acestei sesiuni – ultima din cadrul acestui PNDR, este de aproximativ 40 de milioane de euro. Mai exact, alocarea pentru această sesiune a submăsurii 6.1 va fi de 42.681.019 euro.

    Cum arată acum Ghidul Solicitantului pentru Submăsura 6.1 – Instalarea tinerilor fermieri

    Astfel, conform GHIDULUI SOLICITANTULUI în vigoare în prezent pentru Submăsura 6.1, sprijinul public nerambursabil se acordă pentru o perioadă de maxim trei/ cinci ani (perioada de cinci ani se aplică doar pentru sectorul pomicol) și este de:
    – 50.000 de euro pentru exploatațiile între 30.000 S.O. și 50.000 SO
    – 40.000 de euro pentru exploatațiile între 12.000 S.O. și 29.999 SO

    Sprijinul pentru instalarea tinerilor fermieri se va acorda sub formă de sumă forfetară în două tranșe, astfel:
    – 75% din cuantumul sprijinului la semnarea Contractului de finanțare;
    – 25% din cuantumul sprijinului se va acorda în funcţie de implementarea corectă a Planului de afaceri, fără a depăși trei* ani (*cinci ani pentru exploatațiile pomicole), de la semnarea contractului de finanțare.

    Solicitanţi eligibili pentru sprijinul financiar nerambursabil acordat prin această submăsură sunt:
     Tânărul fermier în conformitate cu definiția prevăzută la art. 2 din R(UE) nr.1305/2013, care se instalează ca unic șef al exploatației agricole;
     Persoana juridică cu mai mulţi acţionari unde un tânăr fermier în sensul art. 2 din R(UE) 1305/2013 se instalează și exercită un control efectiv pe termen lung în ceea ce privește deciziile referitoare la gestionare, la beneficii și la riscurile financiare legate de exploatație.

    Conform art. 2 din R(UE) nr. 1305/ 2013, (1) „tânăr fermier” înseamnă o persoană cu vârsta de până la 40 de ani inclusiv (până cel mult cu o zi înainte de a împlini 41 de ani) la momentul depunerii cererii de finanțare, care deține competențele și calificările profesionale adecvate și care se stabilește pentru prima dată într-o exploatație agricolă ca șef al respectivei exploatații.

    Exploataţia trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
     Exploataţia are o dimensiune economică cuprinsă între 12.000 – 50.000 SO;
     Exploataţia este înregistrată ca microîntreprindere/ întreprindere mică;
     Exploataţia este înregistrată obligatoriu în Registrul Unic de Identificare – APIA, în Registrul agricol și/sau în Registrul exploatațiilor – ANSVSA;

    Afacerile inițiate de tinerii fermieri în agricultură pot fi în domeniul apicol, zootehnic și vegetal.


    Te-ar mai putea interesa

    Adrian Pintea – anunț de ultimă oră despre plata tranșei a doua din subvenția APIA Cum aflăm greutatea unui porc fără cântar. Formula de calcul numărul de kg în viu și carcasă Prima tranșă din subvențiile-bonus achitate fermierilor. Sumele virate în conturi

    Ultimele știri

    Subvenția de 1.500 euro/hectar intră la plată! Guvern: Noi terenuri care intră la subvenția APIA. Suprafețele – înscrise în Registrul Agricol! Guvernul a suplimentat banii pentru investițiile în irigații