• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Cazul pășunilor din Icoana. Fermier: ”S-a demarat procedura de atribuire! Mulțumim, Agrointeligența!”

    Ramona Dascălu – Agrointeligența

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Agrointeligența – AGROINTEL.RO urmărește în continuare cazul pășunilor din comuna Icoana! Așa cum am anunțat și în articolul anterior, în care am prezentat pe larg situația pășunii comunale din comuna din Olt, joi – 20 februarie, a avut loc o ședintă a Consiliului Local în care s-a aprobat proiectul de demarare a procedurii de închiriere a islazului comunal către crescătorii de animale.

    După terminarea ședinței, fermierul Dobre Emil, același care a adus și în atenția redacției noastre cazul de la Icoana, ne-a sunat să ne mulțumească pentru că ne-am implicat în rezolvarea problemei privind pășunea comunală și pentru a ne da vestea cea bună, și anume că s-a votat demararea procedurii de închiriere a islazului.

    ”Până la sfârșitul lunii se pot depune cereri. Toți consilierii locali au votat hotărârea pentru demararea procedurii de închiriere, nu s-a opus niciunul. Am fost și eu acolo de față. Acum urmează ca după 1 martie să ni se trimită adrese prin care să fim anunțați să ne prezentăm la primărie pentru stabilirea procedurii de închiriere. Au zis că o să procedeze în felul următor: o să ia pe sate, cum e și normal, și ce este eligibil ca și pășune se împarte la toți crescătorii. Deci, dacă procedează așa eu sunt total mulțumit și toți suntem mulțumiți. Pentru asta toți crescătorii de aici din comună vă sunt recunoscători, vrem să vă mulțumim. Fără dumneavoastră nu știu dacă se mișcau lucrurile”, ne-a declarat fermierul după terminarea ședinței Consiliului Local din comuna Icoana.

    Agrointeligența – AGROINTEL.RO va urmări în continuare cazul de la Icoana pentru a vedea dacă într-adevăr autoritățile se vor ține de cuvânt în privința închirierii pășunii comunale către crescătorii din localitate. Îi mulțumim totodată și doamnei primar Gabriela Ancuța care a avut deschiderea de a discutat atât cu reporterii publicației noastre, cât și cu fermierii și cu consilierii locali, găsind o soluție pentru ca islazul comunal să fie redat, cu acte crescătoriloe de animale din comună.

    Te-ar mai putea interesa

    Soții Oana și Mihai Țolea au investit în trei hectare de legume, iar azi conservele lor se vând în supermarketuri și online Un fermier din Sighișoara luptă ca rasa de găini Gât Golaș de Transilvania să nu dispară Abatoarele sunt asaltate de fermierii care renunță la vacile de lapte. Crescător „La Botoșani se taie zilnic câte 400 de vaci” Andrei Ciobanu crește gâște din rasa Holmogor care ating greutatea de 15 kilograme Cel mai puternic tractor din lume. Zoomlion a prezentat tractorul cu 1.600 de cai putere și motor hibrid

    Ultimele știri

    Producția de grâu durum scade, iar diferențele de calitate pot influența prețurile Meteorologii anunță îngheț, dar și temperaturi de până la 21 de grade. Prognoza pe două săptămâni România câștigă teren în fața Rusiei și Ucrainei pe piața egipteană dar o eventuală pace la Abu-Dabi ar putea scădea prețul cerealelor Un gigant european al îngrășămintelor oprește producția: Gazul este prea scump, cererea prea mică Salariul unui cioban care lucrează la stat. O cunoscută stațiune de cercetare face angajări!