• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • CARANTINĂ TOTALĂ! ȘEFUL STATULUI: ARMATA VA IEȘI PE STRĂZI ALĂTURI DE POLIȚIE!

    agrointeligenta.ro

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Președintele Klaus Iohannis a declarat astăzi, marți 24 martie după întâlnirea pe care a avut-o cu premierul Ludovic Orban și cu mai mulți miniștri din cabinet, că vor fi introduse noi restricții pentru cetățeni. De mâine, 25 martie românii nu mai au voie să iasă din casă decât pentru urgențe, aprovizionare curentă sau pentru a merge la serviciu.

    Președintele a precizat că persoanele peste 65 de ani nu mai au voie deloc să iasă din casă. Armata va sprijini poliția pentru a asigură respectarea măsurilor, iar în cazul persoanelor aflate în carantină sau izolare vor fi folosite dispozitive electronice, astfel încât să poată fi controlate.

    „Tocmai am încheiat o ședință de lcuru. Au participat prim-ministul, ministrul de interne, al sănătății și ministrul apărării. Am evaluat situația care devine din ce în ce mai complexă. Am discutat măsurile suplimentare care se cer luate în această perioadă și pot să vă spun că am convenit că este nevoie de măsuri suplimentare pentru a încetini răspândirea infecției cu coronavirus. Se vor introduce noi restricții în sensul în care ce a fost până acum o recomandare, devine o obligație. Stăm acasă. Oamenii pot să iasă din casă pentru a merge la serviciu sau pentru a face cumpărăturile de pe o zi pe alta. Am convenit să pregătim pentru persoanele care sunt în carantină sau izolare măsuri de supraveghere electronică, pentru ca aceste măsuri să fie respectate integral”, a anunțat Iohannis.

    Acesta a completat că s-a convenit să se folosează și armata pentru a gestiona mai bine situațiile din teren. Armata va dispune personal care va suplimenta forțele de poliție.

    ”În afară de aceste chestiuni, am convenit să folosim și Armata, pentru a gestiona mai bine situațiile create în teren. În acest fel, Armata va pune la dispoziție personal care va veni să suplimenteze forțele de ordine publică, Jandarmerie și Poliție.

    Un punct foarte special, țin neapărat să-l mai menționez – persoanele cele mai vulnerabile sunt persoanele peste 65 de ani. Este evident că avem nevoie de măsuri speciale, dar și de restricții speciale. Și, astfel, pentru a proteja persoanele peste 65, pentru aceste persoane se vor introduce restricții speciale, în sensul că vor trebui, în interesul lor propriu, să stea practic tot timpul acasă.

    Am discutat și alte măsuri care se cer luate, fie prin Ordonanțe de urgență ale Guvernului, fie prin Hotărâri ale Guvernului, fie prin ordine militare. Aceste restricții, pe care tocmai le-am menționat, vor fi prelucrate în cursul zilei de astăzi într-o ordonanță militară, ordonanță militară care se va finaliza până la sfârșitul acestei zile. Și restricțiile, dragi români, vor intra în vigoare începând de mâine”, a declarat Klaus Iohannis.

    De la ora 14.00, președintele va avea o videoconferință cu managerii de spitale, premierul, ministrul de Interne, ministrul Sănătății, Ministrul Apărării Naționale Nicolae Ciucă și ministrul Transporturilor Lucian Bode.

    Te-ar mai putea interesa

    Cel mai puternic tractor din lume. Zoomlion a prezentat tractorul cu 1.600 de cai putere și motor hibrid Fermierii din Brezoaele ies în stradă și cer măsuri care să îi ajute să își vândă legumele la un preț corect Avans APIA 2026. Fermierii care sunt blocați încă la plata primei tranșe din subvenții O fermă cu 600 de oi a rămas fără furaje în pragul iernii din cauza unui incendiu devastator. Apel pentru salvarea animalelor Un nou val de ploi. ANM a anunțat care sunt județele unde cantitățile de apă ating 40 litri/mp

    Ultimele știri

    Black Friday 2026 la Magazin Agrii: reduceri de până la 70% pentru grădină, livadă, plante și casă Andrei Ciobanu vinde bobocii de gâște Holmogor cu 100 de euro și a făcut 3.000 de euro cu doar două familii Bursele de cereale intră pe roșu, iar România riscă să piardă un cumpărător important de grâu După 15 miliarde de dolari promise fermierilor, Washingtonul intră în negocieri: ce aduc alegerile din SUA pentru agricultura americană Semințe de calitate, producții stabile și ridicate. Asta oferă hibridul de floarea-soarelui Skyline, de la Soufflet Agro