• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Micii arendaşi, neputincioşi în faţa marilor latifundiari

    agrointeligenta.ro

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    În lupta pentru acapararea terenurilor agricole, arendaşii care lucrează suprafeţe mici, mai ales cei tineri, abia fac faţă concurenţei marilor latifundiari.

    Când vorbim de mari arendaşi, primele nume care ne vin în minte sunt ale lui Ioan Neculae, Culiţă Tărâţă sau Adrian Porumboiu. Aceştia deţin în exploatare suprafeţe de zeci de mii de hectare de teren agricol şi fac parte din cercul select al marilor latifundiari. Cum se spune în popor, „au prins cheag” şi le este mai uşor să ofere sume frumuşele proprietarilor de terenuri care vor să le dea spre arendă.

    Aşa se face că micii arendaşi, în special cei tineri, care au intrat de numai câţiva ani în agricultură, ajung cu greu să îi convingă pe proprietari să le arendeze suprafeţele pe care le deţin. „S-a format o castă a marilor agricultori, care fac lobby puternic, pot negocia preţuri mai bune la seminţe, pesticide, îngrăşăminte tocmai pentru că achiziţionează cantităţi mari din aceste produse, şi au producţii mai bune pentru că dispun de tehnologie. Singura şansă a tinerilor este să nu cedeze, să nu renunţe la agricultură”, subliniază Ion Cioroianu, reprezentantul Asociaţiei Fermierilor din România (AFR).

    Tactica tinerilor

    În această situaţie se regăseşte şi Dan Nistor, care lucrează o suprafaţă de circa 150 de hectare în judeţele Giurgiu şi Teleorman, din care 113 hectare sunt arendate de la 65 de proprietari. „Oferta” tânărului agricultor este mai puţin competitivă comparativ cu ale marilor latifundiari. „Societăţile foarte mari, române şi străine din zonă, oferă chiar şi câteva mii de lei pe hectar la arendă. Eu nu pot să dau mai mult de 1.000 de kilograme de boabe la hectar, dar arendez terenul pe o perioadă mai lungă şi plătesc impozitul aferent, în numele proprietarilor”, arată arendaşul.

    Câştiguri mici

    Numai că anul acesta micii arendaşi nu vor reuşi să câştige bine din vânzarea recoltelor bogate, din cauza preţurilor mici. Numai la floarea soarelui, preţul a scăzut de la 1,5 lei/kilogram în 2012, la circa 0,9 lei anul acesta. La grâu, preţul s-a redus aproape la jumătate, de la 1 leu/ kilogram în 2012, iar porumbul se vinde cu circa 0,6-0,7 lei, potrivit datelor furnizate EVZ de AFR. Astfel, la o tonă de grâu vândută, producătorul va încasa 500-600 de lei, la care se adaugă subvenţia de circa 570 de lei.

    Din aceşti bani, trebuie acoperite cheltuielile făcute pentru a obţine marfa vândută şi cumpărată sămânţă şi motorină pentru o nouă cultură.

    Preţuri prohibitive

    Ca să facă profit, micii arendaşi ar trebui să deţină utilaje performante, însă preţurile acestora sunt prohibitive pentru mulţi dintre ei. Cum preţurile la cereale s-au prăbuşit anul acesta, tocmai din cauza recoltei bogate, câştigurile lor sunt mici, comparativ cu cheltuielile. Practic, din vânzarea recoltei vor acoperi doar 60-70% din cheltuieli, potrivit datelor furnizate de Liga Asociaţiilor de Producători Agricoli (LAPAR).

    Topul marilor latifundiari:

    1. Ioan Niculae (grupul Interagro) 55.000 hectare

    2. Adrian Porumboiu (grupul Racova) 48.000 hectare

    3. Jihad El Khalil (grupul Maria Trading) 43.000 hectare

    4. Constantin Dulute (Agricost) 29.000 hectare

    5. Kuipers Lijckle 27.000 hectare

    6. Mihai Anghel (Cerealcom) 23.000 hectare

    7. Andreas Bardeau 21.000 hectare

    8. Ştefan Poenaru (Agrofam Holding) 17.000 hectare

    9. Carlos şi Jorge Martins 15.000 hectare

    10. Culiţă Tărâţă (TCE 3 Brazi) 10.000 hectare

    Articol de Simona Tapalagă pentru evz.ro.

    Te-ar mai putea interesa

    Din lanul de grâu, la prima carte. Diana Vasilescu a lansat „Nemăritată la 30 de ani”, despre viața care nu respectă calendarul celorlalți Fermierul Samson Popescu pune pe pauză fabrica de peleți din cauza cheltuielilor la curent și motorină Harta ploilor: Județele care au primit precipitații și cele unde nu a căzut niciun strop Lemne de foc 2026. Prețul unui metru cub de lemn cumpărat direct de la Romsilva 60 de fermieri și-au unit forțele pentru a-și exporta singuri cerealele. Primul export, un succes!

    Ultimele știri

    Comisia Europeană schimbă legislația pentru a lăsa fermierii să fertilizeze mai ușor cu gunoi de grajd Președintele Zelenski cere României tranzit pentru cerealele ucrainene, iar R. Moldova ne vinde 93% din exporturile ei de rapiță Avansul APIA 2026 – în conturi. Primele județe unde fermierii au anunțat că au încasat subvențiile Aviz favorabil pentru Florin Barbu la MADR! A anunțat că își dă demisia în 100 de zile dacă nu realizează 4 măsuri! Dimitrie Muscă, fermier din Arad: ”La rapiță este un dezastru, din 1.700 de hectare doar 200 pot păstra”