• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Ministerul Agriculturii, mesaj de urgență pentru fermierii români!

    Angelica Lefter – Agrointeligența

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Mesaj de urgență pentru fermieri! Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) asigură fermierii care sunt și beneficiari ai măsurilor Programului Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) de întreprinderea tuturor demersurilor legale și procedurale necesare în vederea reducerii riscurilor care pot apărea în implementarea proiectelor și angajamentelor asumate pentru evitarea răspândirii riscului de contaminare cu virusul COVID-19, potrivit unui comunicat de presă remis Agrointeligența – AGROINTEL.RO.

    Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, prin Autoritatea de Management pentru PNDR și agențiile de plăți, a întreprins demersuri de urgență, în vederea protejării beneficiarilor de fonduri PNDR, dând posibilitatea reorganizării, restructurării sau reprogramării activităților care fac obiectul finanțării prin PNDR, prin:

    • prelungirea anumitor etape din graficul de implementare;
    • reeșalonarea tranşelor de plată şi/sau majorarea numărului maxim de 5 tranşe de plată;
    • prelungirea duratei de execuție a contractului de finanţare.

    Decizia vine în contextul obligațiilor pe care beneficiarii PNDR 2014-2020 le au de a adopta toate măsurile necesare pentru limitarea răspândirii riscului de contaminare cu Coronavirus prin orice mijloace, conform Hotărârii nr. 8 din 12.03.2020 a Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă.

    Totodată, beneficiarii au posibilitatea de a solicita suspendarea prevederilor contractuale sau a angajamentelor asumate, pe durata stării de urgență, în măsura în care în urma analizei efectuate, constată că nu pot să reorganizeze/restructureze/reprogrameze activitățile care fac obiectul finanțării.

    Prevederile ordinului ministrului agriculturii si dezvoltării rurale, prin care sunt instituite măsurile de mai sus, precum și alte informații de interes pentru beneficiarii PNDR, pe perioada stării de urgență, pot fi consultate pe site-urile MADR (https://www.madr.ro/transparenta.html), AFIR şi APIA, la secțiunea Măsuri întreprinse în contextul COVID-19.

    În paralel, MADR analizează soluțiile care pot fi aplicate pentru asigurarea lichidităților la nivelul fermierilor, cu prioritate pentru activitatea de producție și procesare, inclusiv prin instrumentele de creditare și garantare disponibile prin PNDR și bugetul de stat.

    În funcție de evoluția situației la nivel național, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale va adopta și alte măsuri necesare în scopul gestionării corespunzătoare a situației excepționale cauzate de răspândirea COVID 19 în scopul luării tuturor măsurilor ce se impun pentru ca fermierii din România să beneficieze de sprijinul autorităților în această perioadă de criză şi să primească finanțările europene, atât pentru plățile directe cât și pentru proiectele de investiții din PNDR.

    Te-ar mai putea interesa

    APIA a finalizat plata subvenției anuale de 100 de euro pe hectar Avans APIA 2026. Când ajung primii bani în conturile fermierilor autorizați la plată Avansul APIA 2026 – în conturi. Primele județe unde fermierii au anunțat că au încasat subvențiile Fermierii români, împinși să renunțe la pământ. Străinii iau credite din afară și acaparează noi terenuri Dimitrie Muscă, fermier din Arad: ”La rapiță este un dezastru, din 1.700 de hectare doar 200 pot păstra”

    Ultimele știri

    UNCST-BOVICOOP – un nou Consiliu de Conducere. Fermierul Fănică Lefter a fost ales președinte ANSVSA a anunțat că primele doze de vaccin pentru ovine și caprine au ajuns în România Se dublează despăgubirile de secetă? Calcule de ultimă oră la MADR pentru banii fermierilor! Ținta pentru plata avansului APIA după revenirea la MADR a lui Florin Barbu! Referendum în premieră într-o comună din România, renumită pentru oierit și cultură!