• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Ce acte trebuie să prezinte fermierii pentru deplasări! Anunțul făcut de Ministrul Afacerilor Interne!

    agrointeligenta.ro

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Actele de care aveți nevoie pentru deplasările în afara locuinței sau gospodăriei au fost anunțate de către ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, și incluse în Ordonanța Militară nr. 2, act normativ care va intra în vigoare de astăzi, duminică – 22 martie, la publicarea în Monitorul Oficial. Noile restricții au fost adoptate pentru a limita răspândirea noului coronavirus pe teritoriul României, iar valabilitatea lor se suprapune peste perioada în care țara noastră se află în stare de urgență.

    În afară de un act de identitate, fermierii, persoanele care lucrează în agricultură și care se deplasează la câmp sau efectuează drumuri ce țin de exploatațiile agricole – vegetal sau cu animale, trebuie să aibă asupra lor, în intervalul orar 22.00-6.00, și o legitimație de serviciu, o adeverință permanentă sau o declarație pe propria răspundere. Aceste acte suplimentare sunt OBLIGATORII numai dacă deplasarea se face în intervalul orar 22.00-6.00.

    Acte necesare:

    – Actul de identitate pentru a fi legitimat de autorități – buletin/carte de identitate

    – Actul de identitate pentru a fi legitimat de autorități – buletin/carte de identitate

    – Legitimație serviciu sau adeverință de la locul de muncă sau declarație pe propria răspundere

    Agrointeligența – AGROINTEL.RO pune la dispoziția fermierilor tipizatele pentru cele două documente, cu mențiunea că pentru a descărca fișierul PDF trebuie să dați click pe documentul pe care doriți să îl salvați.

    Iată de prevede Ordonanța Militară nr. 2 cu privire la deplasările în afara locuinței/gospodăriei, inclusiv cu privire la deplasările profesionale esențiale:

    Art. 3. – (1) Circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei se efectuează numai cu respectarea măsurilor generale de prevenire a răspândirii COVID-19 și evitarea formării oricărui grup de persoane.
    (2) Prin formarea unui grup de persoane se înțelege alăturarea unui număr mai mare de 3 persoane care nu locuiesc împreună.

    Art. 4. – În intervalul orar 06.00 – 22.00, se recomandă ca circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei să se efectueze numai pentru următoarele motive:
    a) deplasarea în interes profesional, inclusiv deplasarea între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale, atunci când activitatea profesională este esențială și nu poate fi amânată sau desfășurată de la distanță;
    b) deplasarea pentru asigurarea de bunuri care acoperă necesitățile de bază ale persoanelor și animalelor de companie/domestice, precum și bunuri necesare desfășurării activității profesionale;
    c) deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță;
    d) deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/însoțirea copilului, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori deces al unui membru de familie;
    e) deplasări scurte, în apropierea locuinței/gospodăriei, legate de activitatea fizică individuală a oamenilor și nevoile animalelor de companie/domestice.

    Art. 5. – (1) În intervalul orar 22.00 – 06.00, circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei este permisă numai pentru motivele prevăzute la art. 4.
    (2) Pentru verificarea motivului deplasării în interes profesional, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităților abilitate, legitimația de serviciu, adeverința eliberată de angajator sau o declarație pe propria răspundere.
    (3) Pentru verificarea motivului deplasării în interes personal, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităților abilitate, o declarație pe propria răspundere, completată în prealabil.
    (4) Declarația pe propria răspundere trebuie să cuprindă nume și prenume, data nașterii, adresa locuinței/ gospodăriei/ locului activității profesionale, motivul deplasării, data completării și semnătura.
    (5) Măsura se aplică începând cu data de 23 martie 2020, ora 22.00, ora României.

    Te-ar mai putea interesa

    Un fermier din Sighișoara luptă ca rasa de găini Gât Golaș de Transilvania să nu dispară De la 2.200 la 8.000 litri de lapte cu rasa Bălțată cu Negru Românească. Toader Neață, AGCTR: „Taurii românești sunt foarte buni. Materialul seminal este la același nivel cu cel din Occident” Andrei Ciobanu crește gâște din rasa Holmogor care ating greutatea de 15 kilograme Un gigant european al îngrășămintelor oprește producția: Gazul este prea scump, cererea prea mică Familia care a fondat Lego cumpără 10.000 de hectare de teren agricol pe vrea să îl transforme total

    Ultimele știri

    O gură de oxigen pentru fermieri: prețurile cerealelor DAP Constanța cresc, dar piața păstrează câteva capcane Alexander Degianski, Președinte CFRO: „Mai bine finanțăm lacuri pentru irigații decât să plătim an de an despăgubiri” Scandal din cauza a 500 de oi! Un cioban a fost reținut după ce l-ar fi agresat pe fratele unui fermier USAMV Cluj-Napoca, parteneră într-un nou proiect european dedicat pajiștilor Crescătorii de porci trag un semnal de alarmă: ”Securitatea alimentară nu poate fi asigurată doar din importuri”