• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • A MURIT MOȘ ȘTEFAN!

    agrointeligenta.ro

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Moș Ștefan, cel mai cunoscut cioban, s-a stins din viață, în urma unui accident bizar. Ștefan Gros, cunoscut pentru jovialitatea sa la cei 102 ani și vorbele sale pline cu tâlc, a murit în urma unui accident.

    Omul a fost ucis de un tractor, la o stână din județul Arad.

    ”Am aflat aseară, de la Ctitorul Schitului Straja, o veste tristă, nea Ștefan a murit, a trecut din lumea aceasta. Nu pentru că era bătrân, deși avea 102 ani, nici pentru că era bolnav, în această perioadă a îmbolnăvirilor de tot felul, ci dintr-un accident stupid. Am înțeles că un tractor de la stână, undeva prin jud. Arad, unde în ultimul timp îl ajuta pe fiul dânsului la oi, a dat cu spatele peste dumnealui fără să îl observe. Acolo i-a fost scris să moară. Toți murim în lumea asta, mai devreme sau mai târziu, dintr-un motiv sau altul, toți după cum ne este rânduit de Bunul Dumnezeu, Creatorul nostru minunat. Totul este sub Pronia Lui Cerească. Să fim oameni buni, ca nea Ștefan, să fim oameni curajoși și credincioși ca nea Ștefan. Veșnica să-i fie pomenirea! L-am spovedit și împărtășit cândva pe nea Ștefan la Schitul Straja. Om bun. Pâinea lui Dumnezeu. O să ne fie tare dor de el. Mai era născut și pe 26 octombrie, de Sf. M. Mc. Dimitrie. Am să-l pomenesc toată viața la Proscomidie”, spune Dimitrie Ivașco, starețul schitului Straja.

    Ani la rând, Moş Ştefan a fost cel mai bătrân angajat cu acte în regulă din România! La 102 ani, bătrânul dintr-un sat hunedorean, veteran de război, a fost înaintat în grad de maior. Nu a avut niciodată o viaţă uşoară şi a muncit de când se ştie. A devenit pensionar cu acte în regulă abia în 2018, la vârsta de 100 de ani.

    Te-ar mai putea interesa

    Cel mai puternic tractor din lume. Zoomlion a prezentat tractorul cu 1.600 de cai putere și motor hibrid Subvenția APIA pentru îngrășăminte se va plăti în două tranșe egale: prima în acest an, a doua în 2027 Avans APIA 2026. Fermierii care sunt blocați încă la plata primei tranșe din subvenții O fermă cu 600 de oi a rămas fără furaje în pragul iernii din cauza unui incendiu devastator. Apel pentru salvarea animalelor La 29 de ani, Alex Culda face performanță cu doar 60 de oi, fără credite și fără subvenții

    Ultimele știri

    AIPROM a devenit CropLife România marcând un nou capitol pentru industria de protecție a plantelor Porumbul românesc, „prins” între prețurile mici din Serbia și Ucraina și transportul tot mai scump pe Dunăre La nivelul Uniunii Europene, suprafețele cultivate cu rapiță se reduc cu 5% Banca Mondială: Prețurile cerealelor vor crește în continuare, iar grâul ar putea ajunge la 315 dolari/tonă Alegeri în SUA: Pentru fermieri sunt în joc tarifele vamale, costurile de producție și viitorul Legii Agricole