• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Legumicultorii de la Matca, afectați de inundații: Au pierdut 40% din recolta de toamnă

    agrointeligenta.ro

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Inundațiile din județul Galați au lăsat oamenii fără case, dar și legumicultorii locali fără recoltă. La Matca, o localitate în care majoritatea oamenilor au sere de legume, apele au luat cu ele aproape jumătate din recolta de toamnă.

    Într-o intervenție telefonică în cadrul emisiunii Agrikultura de la B1, Mircea Croitoru, vicepreşedintele Asociaţiei Naţionale a Producătorilor Agricoli din România și-a exprimat dezamăgirea privind dezinteresul autorităților pentru paguba localnicilor care se ocupă cu agricultura în județul Galați. Potrivit lui Croitoru, 40% din recolta de toamnă a fost afectată de inundații.

    ”Noi ne-am dori să ne asigurăm munca și serele, dar companiile de asigurări nu ne fac polițe”, s-a plâns legumicultorul din Matca.

    Având în vedere situația descrisă de producătorii de la Matca, printre cei mai importanți de pe piața legumelor din România, nu este exclus ca această toamnă să aducă produse mai scumpe pe piețele pe care aceștia își vindeau marfa.

    Foto: click.ro

    Te-ar mai putea interesa

    32.000 de hectare din terenurile agricole ale statului vor fi transformate în parcuri solare și eoliene Andrei Ciobanu crește gâște din rasa Holmogor care ating greutatea de 15 kilograme Un fermier din Sighișoara luptă ca rasa de găini Gât Golaș de Transilvania să nu dispară Ministrul Finanțelor a anunțat că a dat undă verde subvenției APIA pentru achiziția de îngrășăminte De la 2.200 la 8.000 litri de lapte cu rasa Bălțată cu Negru Românească. Toader Neață, AGCTR: „Taurii românești sunt foarte buni. Materialul seminal este la același nivel cu cel din Occident”

    Ultimele știri

    Aproape 54.000 de fermieri primesc despăgubiri de secetă. Banii, în cont până la finalul anului! Grâul românesc, din nou în vizorul Algeriei. Germania pierde 17% din recolta de porumb, iar importurile UE vor crește Abia intrat în portofoliul de porumb Soufflet Agro, Kantargo vine cu randamente ridicate și uscare rapidă Fermierii aflați la control în teren – pe listele de plată la prima tranșă din subvențiile APIA! Adeverința care a blocat avansul din subvenții pentru unii fermieri. Apelul unui director APIA!