• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • ALERTĂ METEO! COD ANM DE NINSORI ȘI VISCOL pentru 12 JUDEȚE!

    agrointeligenta.ro

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Administrația Națională de Metorologie a emis un cod portocaliu de zăpadă și viscol în România. Alerta meteorologică a intrat în vigoare azi-noapte și este valabilă până miercuri, 25 martie, la ora 10.00.

    Conform sursei citate, la începutul acestei săptămâni, vremea se va răci accentuat în toată țara, devenind treptat deosebit de rece pentru ultima decadă a lunii martie.

    Aria precipitațiilor va cuprinde cea mai mare parte a țării. La munte va ninge, în centrul, nordul și nord-estul teritoriului treptat vor predomina ninsorile, iar din a doua parte a nopții de duminică spre luni (22/23 martie) ploile se vor transforma în lapoviță și ninsoare și în restul țării.

    Se va depune strat de zăpadă, mai consistent îndeosebi în zonele de munte și în regiunile sudice – sud-vestice. Izolat vor fi posibile depuneri de polei.

    Vântul va prezenta intensificări, cu viteze în general de 50…60 km/h, mai mari în regiunile sudice – sud-estice și la munte. Local și temporar va fi viscol.

    Va ninge moderat (cantități de precipitații în jurul a 15 l/mp) în zona Carpaților Orientali și în Carpații Meridionali, iar stratul de zăpadă nou depus va fi pe alocuri consistent. Vântul va avea intensificări temporare, mai ales în zona înaltă, cu viteze de 60….70 km/h, viscolind ninsoarea și determinând scăderea vizibilității.

    Cod galben vom avea în Dobrogea și în jumătatea estică a Munteniei, vor fi intensificări ale vântului cu viteze în general de 55…75 km/h. Temporar se vor semnala precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare, cu depunere de strat de zăpadă, dar trecător și ploaie, favorizând formarea poleiului.

    De asemenea, cod galben va fi în zona Carpaților Orientali și a Munților Apuseni, precum și în sudul Transilvaniei, temporar va ninge, moderat cantitativ (10…20 l/mp) și se va depune strat de zăpadă, pe alocuri consistent. Vântul va prezenta intensificări cu viteze de 50…60 km/h, iar în zona montană înaltă rafalele vor depăși 70…90 km/h, viscolind ninsoarea.

    Până pe 25 martie există un avertisment de cod portocaliu în Oltenia, vestul Munteniei, sudul Banatului și Carpații Meridionali, temporar va ninge abundent (30 – 50 l/mp), iar stratul de zăpadă va fi consistent.

    Vântul va prezenta intensificări cu viteze de 40…55 km/h, iar în Carpații Meridionali, în județele Olt și Teleorman, precum și în sudul județelor Vâlcea și Argeș, rafalele vor atinge 60…70 km/h, viscolind ninsoarea și determinând scăderea semnificativă a vizibilității.

    Estimări meteorologice pentru perioada 23.03.2020 – 20.04.2020

    Săptămâna 23.03.2020 – 30.03.2020

    Valorile termice vor fi mai coborâte decât cele specifice acestei perioade la nivelul întregii ţări, dar mai ales în regiunile sud-vestice.Regimul pluviometric va fi în general excedentar în regiunile extracarpatice, dar mai ales în cele sud-vestice, iar în rest cantităţile de precipitaţii vor fi apropiate de normalul perioadei, posibil deficitare, local, în nordul extrem.

    Săptămâna 30.03.2020 – 06.04.2020

    Temperatura aerului va avea valori apropiate de cele normale pentru acest interval, la nivelul întregii ţări. Cantităţile de precipitaţii vor fi în general deficitare, în cea mai mare parte a ţării.

    Săptămâna 06.04.2020 – 13.04.2020

    Temperaturile medii se vor situa în jurul celor specifice acestei săptămâni, la nivelul întregii ţări, posibil uşor mai ridicate în regiunile estice şi sud-estice. Cantităţile de precipitaţii vor fi în general deficitare în regiunile extracarpatice şi apropiate de cele normale în rest. Excepţie va face nordul extrem al ţării, unde acestea vor fi local excedentare.

    Săptămâna 13.04.2020 – 20.04.2020

    Mediile valorilor termice se vor situa în general în jurul celor normale pentru această perioadă, în toate regiunile. Regimul pluviometric va fi apropiat de cel normal pentru acest interval, în toată ţara.

    Te-ar mai putea interesa

    Un gigant european al îngrășămintelor oprește producția: Gazul este prea scump, cererea prea mică Salariul unui cioban care lucrează la stat. O cunoscută stațiune de cercetare face angajări! Un fermier din Sighișoara luptă ca rasa de găini Gât Golaș de Transilvania să nu dispară Soții Angela și Mircea Mureșan din Maramureș au recoltat un dovleac de aproape 185 de kilograme Andrei Ciobanu crește gâște din rasa Holmogor care ating greutatea de 15 kilograme

    Ultimele știri

    Fermierii aflați la control în teren – pe listele de plată la prima tranșă din subvențiile APIA! Adeverința care a blocat avansul din subvenții pentru unii fermieri. Apelul unui director APIA! S-a stins încă un nume – Lucian Blaga! Odihnă eternă în pace și în liniște! Lecția pe care ministrul Barbu se încăpățânează să nu o învețe: Autovictimizarea, în politică, înseamnă că ai pierdut deja! Alertă meteo de ploi torențiale și vijelii. Județele unde cantitatea de apă va ajunge la 90 l/mp!