• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Produsele FMC, aport important pentru profit în fermele românești

    agrointeligenta.ro -

    La doi ani de la deschiderea în România a propriei subsidiare FMC Agro Operational România SRL, compania FMC a reușit să dezvolte un business consistent și o echipă profesionistă și solidă, care să susțină cererile și necesitățile consumatorilor români.

    Compania americană va aduce în următorii ani pe piața românească 22 de produse noi, fiecare dintre aceste produse fiind rezumatul unui numar de aproximativ 11 ani de cercetare. Noutatile companiei sunt structurate pe 3 segmente: produse noi de protecţia plantelor, dar şi soluţii pentru combaterea biologică a organismelor de dăunare care pot fi utilizate împreună în managementul combaterii integrate a dăunatorilor, iar al treilea segment este reprezentat de produse pentru nutriţia plantelor.

    Dintre produsele noi de protecție a plantelor dezvoltate de cercetarea FMC care au fost de curând lansate pe piata românească putem aminti erbicidul Battle Delta, care este un erbicid selectiv pentru combaterea în post-emergenţă a buruienilor cu frunza lata şi a unor buruieni graminee din culturile de cereale paioase (grâu, orz, triticale şi secară). De asemenea, menţionăm insecticidele noi, de ultimă generație, din gama Cyazypyr, cum ar fi Benevia și Verimark care au fost lansate în 2019, dar și noul insecticid Exirel, cu aceeași substanță activă, destinat sectorului pomicol şi care va fi lansat anul acesta.

    CYAZYPYR® este o substanță activă sistemică din clasa antranil diamide, o nouă clasă de insecticide care controlează un spectru larg de dăunători în toate stadiile de dezvoltare – ouă, larve și adulți – din culturile de legume, pomi fructiferi, viță de vie și cultura mare, fiind prietenoasă cu entomofauna utilă și cu mediul înconjurător.

    ”Insecticidul pătrunde în larve în primul rând prin ingestie, dar și prin contact. Efectul asupra dăunătorilor determină de obicei încetarea rapidă a hrănirii în câteva ore de la expunere, însă poate dura si cateva zile până la moartea acestora, în funcție de specie. Produsele formulate pe baza de cyazypyr: Verimark®, Benevia® și Exirel® sunt compatibile cu multe fungicide, cu îngrășăminte lichide, insecticide și produse de control biologic, a anunțat recent Cătălin Cosmin Viziru, Director de Marketing FMC România și Republica Moldova.

    “FMC este unul dintre cei mai puternici jucători de pe piața de insecticide la nivel global. Pe lângă produsele Benevia si Verimark lansate recent, compania mai comercializează în România insecticidul cu cele mai mari vânzări la nivel global, și anume Coragen®, dar și alte insecticide cum ar fi: Avaunt®, Karis® 10 CS, Vantex® 60 CS şi Warrant® 200 SL. Insecticidele Karis 10 CS/Laidir 10 CS (lambda-cihalotrin) și Vantex 60 CS/Nexide 60 CS (gamma-cihalotrin) au o formulare moderna și anume: CS – microcapsule in suspensie, fapt ce le confera o aderență puternică la suprafața frunzei, o rezistență mai bună la spălare și persistență la temperaturi mai ridicate”, a spus reprezentantul FMC.

    Printre produsele consacrate, specialistul FMC a amintit de portofoliul de erbicide pentru cereale păioase: Omnera, Tripali, Granstar Super, Foxtrot 69 EW, Pointer Ultra și Laren Pro, dar și de substanțele active sulfonilureice (TBM, MSM si CLS) vândute către singura fabrică de profil din România, cu ajutorul cărora compania FMC este lider de piață pe acest segment.

    Erbicidul Omnera este cel mai complex erbicid pentru cultura de cereale păioase, deoarece are cea mai modernă formulare lichidă – OD (dispersie in ulei), bazată pe tehnologia LQM. Omnera este un erbicid selectiv pentru cultura de cereale păioase ce conține 3 substanțe active: tifensulfuron metil, metsulfuron metil și fluroxipir, cu acțiune complementara. Datorită sinergismului celor 3 substanțe active, Omnera combate cu usurință buruienile cu frunza lată anuale și perene, inclusiv buruieni dificil de combătut, cum ar fi: pălămida, turița, volbura, veronica, samulastra de rapita si de floarea soarelui rezistenta la imazamox si/sau tribenuron metil. Alte avantaje ale erbicidului Omnera sunt: fereastra larga de aplicare, faptul ca produsul poate fi aplicat incepand de la temperaturi peste 5°C si ca nu exista restrictii in rotatia culturilor la 4 luni de la aplicare.

    Având în vedere problemele cu buruienile graminee tot mai des întalnite în culturile de cereale păioase în ultimii ani, compania FMC vine in ajutorul fermierilor cu erbicidul Foxtrot. Acest erbicid combate un spectru larg de buruieni graminee des intalnite in culturile de cereale paioase, cum ar fi: Apera spica venti, Avena spp, Alopecurus myosuroides, Digitaria sanguinalis, Echinochloa crus-gali, Panicum spp, Poa trivialis, Setaria spp, Snowdonia polystacha si Sorghum halepense, avand un raport pret/calitate foarte bun.

    De asemenea, au fost menționate erbicidele Succesor Pro si Succesor TX, care pot fi aplicate atat in preemergenta cat si in postemergenta timpurie la culturile de porumb, floarea soarelui si rapita pentru controlul buruienilor graminee, dar si unele buruieni cu frunza lata. Pentru controlul buruienilor graminee si cu frunza lata din cultura de porumb, FMC ofera o solutie pentru erbicidare in postemergenta dintr-o singura trecere si anume NOUL erbicid Diniro sau solutii pentru combaterea separata a acestora pe categorii si anume: erbicidul Starship pentru buruienile cu frunza lata si erbicidul Innovate pentru buruienile graminee.

    Fermierii români au testat în ultimii 2 ani produsele FMC recent lansate, dar în același timp utilizează produsele deja consacrate. ”FMC este prezentă cu un procent mare de produse de protecția plantelor în Insula Mare a Brăilei, mai ales la grâu. Folosim foarte mult erbicidul Omnera. Pentru controlul daunatorului Helicoverpa armigera din cultura de porumb folosim insecticidul Coragen”, a declarat Mihai Solomei, Director General Agricost. Erbicidul Omnera este folosit in toata România. ”Din portofoliul companiei FMC folosesc erbicidele Omnera si Express, am mai folosit Granstar Super, Tripali si multe alte produse. Sunt produse bune, de ultimă generație”, a spus Radu Micu, fermier din județul Arad.

    Compania fmc este prezentă și în Republica Moldova, iar fermierii moldoveni le utilizează și sunt foarte mulțumiți de rezultate. ”Toți vânzătorii își doresc produsele lor, sunt produse de top, inovative, necesare sectorului agricol. Coragen este un produs foarte bun atât pentru culturile multianuale, cât și pentru cele de câmp. Un alt produs de interes pentru noi este Avaunt, un insecticid foarte important în schemele de protectie. De asemenea, folosim erbicidul Express pentru hibrizii de floarea soarelui rezistenți”, a declarat Victor Cucu, Directorul SC Diazchim din Republica Moldova.

    FMC Corporation, o companie de cercetare în agricultură

    FMC Corporation este o companie americană fondată în 1883, având o poziție de lider la nivel mondial în dezvoltarea și furnizarea de tehnologii eficiente care înglobează produse pentru protecția și nutriția plantelor.

    Cu un portofoliu impresionant de produse și soluții, cu un motor puternic reprezentat de un sector complet de cercetare și dezvoltare, compania îi invită pe fermieri să descoperiți surprinzătoarea configurație a noului concept FMC.

    FMC contribuie la dezvoltarea agriculturii printr-o protecție sustenabilă a culturilor.


    Te-ar mai putea interesa

    Când se plantează roșiile în grădină – calendar ANM a emis o alertă meteo de vijelii și averse torențiale în 18 județe până joi dimineață Abatorul familiei Gagea exportă carne de oaie în 13 țări: ”Vrem să producem Nuggets de miel”

    Ultimele știri

    Raport EFSA: Carnea de pasăre și ouăle produse în România sunt sigure pentru consum! John Enoiu, Naturevo – La ce să fie atenți fermierii după valul de ploi și temperaturi scăzute Adrian Pintea, MADR, anunț despre plata subvențiilor APIA