• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • PRIMA PIAȚĂ REDESCHISĂ DE ORDONANȚA MILITARĂ! Producătorii primesc gratuit măști și mănuși!

    Angelica Lefter – Agrointeligența

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Noua Ordonanță Militară redeschide piețele închise de primari! După ce în ultimele zile mai multe piețe au fost închise, mai ales în orașele mai mici, autoritățile locale încep să revină asupra deciziilor și anunță că se va relua activitatea de comercializare a produselor agroalimentare în acord cu prevederile Ordonanței nr. 3/24.03.2020.

    Prima piață importantă ce va fi redeschisă este Piaţa Mare Agroalimentară din municipiul Blaj, județul Alba. Acest spațiu va fi redeschis începând de mâine, joi – 26 martie, după ce în urmă cu o săptămână a fost închisă de autoritățile locale, potrivit agerpres.ro.

    Piața va fi deschisă numai pentru producătorii şi comercianţii agricoli din zona Târnavelor, care vor primi la intrare măşti şi mănuşi de protecţie.

    ”Primăria Municipiului Blaj anunţă că începând de joi, 26 martie, va fi redeschisă Piaţa Mare Agroalimentară din zona Câmpia Libertăţii. Piaţa va fi deschisă doar pentru producătorii şi comercianţii agricoli din Zona Târnavelor. Programul Pieţei va fi zilnic, între orele 10,00 şi 15,00, accesul producătorilor şi comercianţilor fiind permis începând cu ora 09:30”, se menţionează într-un comunicat al autorităților locale.

    Activitatea se va desfășura cu respectarea măsurilor speciale adoptate în contextul epidemiologic actual. Astfel, Primăria va dezinfecta, în fiecare dimineaţă, la ora 8, întreaga suprafaţă a pieţei, hala de lactate, zona de mese şi parcările din interiorul pieţei.

    La intrare, va exista personal care va distribui măşti şi mănuşi de protecţie tuturor producătorilor şi comercianţilor. Aceştia sunt obligaţi să respecte distanţa socială, atât faţă de ceilalţi comercianţi, cât şi faţă de cumpărători.

    Persoanele prezente în piaţă trebuie să evite, cât mai mult posibil, contactul direct sau apropiat cu alte persoane şi să respecte distanţa socială faţă de ceilalţi.

    Cea mai importantă piaţă din Blaj a fost închisă în ultima perioadă, ca urmare a unei decizii luate de Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă, deși spațiul este în aer liber și mesele au o distanță considerabilă între ele, de aproximativ un metru.

    Agrointeligența – AGROINTEL.RO amintește că, odată cu intrarea în vigoare a Ordonanței Militare nr.3/24.03.2020, de instituire a carantinei la nivel național pentru prevenirea răspândirii noului coronavirus, piețele agroalimentare vor rămâne deschise în întreaga țară, la fel ca magazinele alimentare.

    De asemenea, sunt impuse măsuri pentru ca sănătatea producătorilor și a cumpărătorilor să nu fie pusă în pericol. Astfel, administratorii piețelor agroalimentare au obligația de a organiza activitatea de vânzare astfel încât să se păstreze o distanță socială între producătorii agricoli, comercianți și cumpărători. Comercianții și producătorii agricoli aflați în piețele agroalimentare sunt obligați să adopte măsuri de protecție împotriva răspândirii COVID-19, respectiv să poarte mănuși și măști.

    Ce mai prevede noua Ordonanța Militară puteți citi și în următorul articol: Noua Ordonanță Militară nu închide piețele! Anunțul făcut de Ministrul Afacerilor Interne!

    Te-ar mai putea interesa

    O fermă cu două vaci și 10 oi – asaltată de controale. Cine vrea să distrugă munca unui tânăr fermier? Un specialist din piața cerealelor explică de ce grâul este scump pe bursă, dar ieftin în gospodăria fermierului Cosmin Micu, fermier: „Mai bine lucrez mai puțin pământ decât să iau în arendă teren nesustenabil” La 29 de ani, Alex Culda face performanță cu doar 60 de oi, fără credite și fără subvenții Surse: Conducerea APIA ar urma să fie preluată de Constantin Bîrcă, actualul director general adjunct

    Ultimele știri

    Fermierii din Brezoaele ies în stradă și cer măsuri care să îi ajute să își vândă legumele la un preț corect Cerealele din România se ieftinesc, în timp ce Ucraina își triplează exporturile prin Portul Constanța Grâul românesc, prins între escaladarea războiului din Marea Neagră și presiunea exporturilor rusești Argentina ar putea stabili un record la exporturile de porumb din cauza problemelor logistice din Ucraina EPPO: 237 de proiecte pe fonduri europene pentru fermieri, fraudate. Dosarul, la Tribunalul București