• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Fermierul Cristi Faur vinde în piață ouăle cu 20 de bani bucata. Vânzările s-au prăbușit!

    Ramona Dascălu -

    Perioadă grea pentru producătorii români de ouă care nu comercializează către marile lanțuri de magazine! Vânzările de ouă au scăzut în această perioadă chiar și cu 50%, ne-a dezvăluit Cristi Faur, producător de ouă din județul Călărași, care își dă marfa mai mult către magazine de cartier sau le distribuie direct acasă la oameni.

    Este o perioadă grea pentru noi, producătorii de ouă. Pe lângă contextul actual cu coronavirusul, în perioada asta a anului se ridică și între 4 și 5 milioane de ouă din gospodării zilnic, care cumva intră în consum prin rude, prieteni, cunoștințe. Și în plus este și perioadă de Post. Comenzile sunt mai mici față de anul trecut, în aceeași perioadă, cam cu 40-50%. Acest lucru se explică prin faptul că oamenii au dat buzna în hipermarketuri și magazinele de cartier au fost lăsate ca rezervă, ca back-up, oamenii cumpără din aceste magazine ce au uitat să cumpere de la hipermarket. În mod normal, produsele alimentare fresh, cum sunt și ouăle, erau cumpărate de la magazinele de cartier”, a declarat pentru Agrointeligența – AGROINTEL.RO producătorul de ouă care are o fermă de 10.500 de găini în comuna Alexandru Odobescu, din județul Călărași.

    Cu o producție în jur de 9.000 și ceva de ouă pe zi, călărășeanul avea contracte cu magazine tradiționale, restaurante și patiserii. De asemenea, el are și o rețea de distribuție locală, care deservește toată raza județului Călărași: ”Noi avem distribuție pe Călărași și agentul nostru duce comenzile acasă la oameni. Avem clienți care cumpără și 30 de ouă, deci nu contează cantitatea, noi onorăm toate comenzile. Diferența este la preț, dacă cineva ia un palet de 300 de cartoane de ouă are un preț per bucată, cine ia 30 de ouă are alt preț”.

    Sâmbăta ce tocmai a trecut, Cristi Faur a mers și la piață, în Călărași, un lucru pe care nu-l face de obicei. Acum a zis însă că este momentul să știe călărășenii că au de unde să dea comandă de ouă proaspete care să le fie livrate direct la poartă. Și nu s-a dus la oraș cu mâna goală ci cu o ofertă de nerefuzat: 30 de ouă la 6 lei. Ouăle de 20 de bani per bucată sunt de la puicuțe, adică sunt puțin mai mici decât cele normale, ne-a povestit fermierul.

    Ouăle de puicuțe se vând mai bine

    În mod normal, ouăle de puicuțe le vindeam cu 25 de bani, dar având în vedere situația în care ne aflăm am lăsat oul la 20 de bani. Pasărea când e puicuță mănâncă la fel ca o adultă, costul de producție nu este mai mic față de la celelalte păsări. Dar trebuie să vindem și ouăle astea și din acest motiv le dăm mai ieftine. Trei ouă de puicuță sunt cam cât două de găină adultă. În opinia mea, sunt cele mai bune ouă ale găinii, oul de găină tânără este cel mai consistent și complex ca nutrienți. Puicuța este pasărea care intră pentru prima dată în ouat, păsările între 18 și 22 de săptămâni sunt considerate puicuțe. Ouăle de la puicuțe sunt sub 50 de grame, sub mărimea standard, și din cauza asta sunt mai ieftine (…). De obicei nu vindem ouă la piață pentru că nici nu este normal. Am fost weekendul acesta pentru că ne-a permis și temperatura și ca să audă oamenii de noi. Cei mai mulți oameni au preferat ouăle mai ieftine, de la puicuțe. Toți care m-au sunat că vor ouă pentru luni, tot din acelea ieftine au comandat. O să mai avem o săptămână, maximum două ouă de la puicuțe, după care intrăm în normal”, a spus Cristi Faur pentru Agrointeligența – AGROINTEL.RO. 

    Fermierul are de vânzare și ouă normale, pe care le vinde cu 40 de lei bucata atunci când are comenzi de doar câteva zeci de bucăți, și prețul scade pe măsură ce comanda este mai mare: ”Am de vânzare și ouă normale, alea sunt 40 de bani per bucată, acesta e prețul pieții. Pe distribuitorii mari, care cumpără cu paleții, de la mine din fermă niciodată nu au plecat ouăle cu mai mult de 0,28 de bani plus TVA, iar pe magazinele tradiționale pleacă cu un preț de 33-35 de bani, plus TVA”. 

    În această perioadă le merge bine celor care au contracte cu marile magazine, ne-a dezvăluit Cristi Faur. Nu este însă și cazul lui întrucât nu este văzut de hipermarketuri ca fiind un producător mare de ouă: ”Din câte știu, au crescut foarte mult comenzile la producătorii care vând pe retail. De la 1-2 camioane cât dădeau în mod normal, acum dau 5-6 camioane. Am vrea și noi să dăm pe retail, dar nu suntem băgați în seamă, probabil pentru că nu suntem considerați destul de mari. Și mai avem o problemă, nu ne putem asocia cu alți producători, nu reușim să facem acest lucru, nu reușim să gândim unitar. O astfel de asociere ne-ar ajuta foarte mult pentru că în primul rând, am ieși cu o ofertă mai largă pe piață și în al doilea rând retailerul nu ar negocia cu 10 producători, ci cu 2-3. În opinia mea, lor le convine dezbinarea asta a noastră pentru că ajung să cumpere mai ieftin”. 

    Importurile din Polonia sugrumă producția națională 

    La ora actuală, un ou din import are același preț ca un ou luat de la un producător român: ”În perioada asta, importurile sunt mai scumpe decât producția noastră. Cu toate restricțiile, cu toate avertizările făcute de noi producătorii în ceea ce privește gripa aviară, că Polonia este plină de gripă aviară, se fac importuri de ouă în continuare. Oul de Polonia este cam 32 de bani la ora asta, dacă este importat de retail. Dacă ar lua de la noi, tot cu același preț ar lua, dar ar scuti transportul și ouăle ar fi mult mai proaspete. Euro este foarte sus în acest moment și deasta a crescut prețul la ouăle de import. Așteptăm să vedem ce va fi în săptămânile astea premergătoare Paștelui, dar perioada asta în general nu este o perioadă bună pentru producătorii de ouă pentru că tot în această perioadă este un vârf de ouat în gospodării, ouă care ajung și ele cumva în consum”. 

    UTIL: Pentru cei interesați să cumpere ouă proaspete direct de la ferma lui Cristi Faur, vă anunțăm că puteți lua legătura cu producătorul din județul Călărași la nr. de telefon: 0722.533.042

     

     


    Te-ar mai putea interesa

    Cârnații din topor, în UE. Produsul tradiţional a demarat procesul de obţinere a protecţiei europene Legumicultoare din Băleni: Dăm ridichile la ucraineni, care ne dau pe ele un preț dublu Una dintre cele mai cunoscute fabrici de lapte din România este scoasă la vânzare!

    Ultimele știri

    Alertă meteo de ploi, rafale de vânt și precipitații mixte până joi seara Rasa de găini Rhode Island: caracteristici, producție de ouă, îngrijire Oamenii de știință au creat o vacă modificată genetic care produce lapte pentru diabetici