• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Campania de primăvară în ferma lui George Drăghici: ”Am luptat cu multe rele, rămânem optimiști!”

    Angelica Lefter -

    Agricultorii români sunt în câmp, indiferent de vreme și de vremuri. Astfel, nici temperaturile scăzute, nici noua Ordonanță de Urgență Militară nu îi pot opri de la lucrările specifice perioadei de primăvară.

    Un exemplu în acest sens este fermierul ilfovean George Drăghici, care se ocupă de cultivarea cerealelor precum floarea-soarelui, porumb, rapiță, pe 2.000 de hectare, din județele Ilfov și Călărași.

    În această perioadă lucrările sunt în toi, după cum a spus fermierul pentru Agrointeligența – AGROINTEL.RO:

    ”La rapiță am făcut tratamente acum 3 luni, îngrășăminte. Am început de 3 zile însămânțări la floarea-soarelui. Pe câmp n-am avut probleme până acum din cauza crizei create de noul coronavirus. Lucrez 2.000 de hectare. Produsele pe care le aplicăm au fost luate mai demult, din toamnă, în prima lună a anului și am făcut puține completări în a doua lună, în februarie. Hibrizii îi am de la Pioneer și Dekalb, aceste semințe predomină. Solul a fost prelucrat din toamna anului anterior acum doar am intrat ușor cu un combinator și semănăm direct. Fertilizarea o facem o dată la semănat, că avem semănătoare care produce și îngrășământul. Tratamentele urmează să le fac după ce vor răsări la floarea-soarelui și porumb,” a menționat fermierul ilfovean.

    Administratorul firmei Gelda Com, George Drăghici, ne-a povestit că activitatea firmei sale nu a fost afectată nici măcar de transporturile care se desfășoară greu, pentru că și-a asigurat din timp inputurile, însă o problemă ar fi seceta din ultima perioadă și schimbările bruște de temperatură:

    ”Nu am avut probleme cu inputurile, ne facem bine treaba din timp și ne cunoaștem colaboratorii, nu pot spune că sunt probleme. Seceta afectează puțin, iar ce ne-a afectat a fost vremea pentru că se răcește din nou. Diferența de temperatură a afectat puțin plantele, atât rapița cât și grâul. Acum o să vedem dacă se reflectă în producție”, a explicat fermierul ilfovean.

    George Drăghici spune că a plecat acum 20 de ani din punctul în care avea câteva hectare de teren pe care s-a hotărât să le cultive, iar astăzi a ajuns să aibă în fermă 25 de angajați și utilaje agricole de generație nouă.

    ”Am început această afacere în anul 2000, dintr-o joacă și am ajuns unde sunt. Am plecat cu puține hectare…Eu îmi propun mereu să am 6 tone la hectar la grâu. Pentru asta muncim foarte mult. Nu am studii de specialitate, m-am calificat la locul de muncă. Terenurile le am pe două județe, Ilfov și Călărași, în localitățile: Popești-Leordeni, Cernica, Frumușani. Avem toată gama de utilaje, dar în mod special lucrăm cu utilaje de marcă John Deere, tractoare și combine, semănători de la Horsch și de la Vaderstad. Investiția la hectar, depinde de fiecare cultură, dar estimativ 4.500 de lei/hectar. Depinde de an dacă este rentabil, dar noi producem numai cereale de calitate”, a spus fermierul.

    Primele recolte vor fi culese din câmp în lunile iunie-iulie la rapiță și grâu, iar în august-septembrie la porumb și floarea-soarelui. Livrările se fac doar în țară, iar fermierul deține spații mari de depozitare.

    ”Numai în țară livrăm. Oleginoasele merg în mod special către Ungheni, iar cerealele precum grâul și porumbul la moară la GoodMills, fostul Titan. Avem spații de depozitare. Anul trecut am obținut 6.300 de kilograme la ha la grâu, la rapiță a fost puțin mai slab, a fost în jur de 2.000 de kilograme la ha”, a mai spus George Drăghici.

    În această perioadă, fermierul ilfovean apreciază că trebuie să acordăm o atenție deosebită Agriculturii, ramură care produce hrană. Pentru a pune pe piață produse agroalimentare și în acest an se fac eforturi enorme, iar în ferma lui George Drăghici nimeni nu se dă în lături de la muncă, însă se respectă toate regulile impuse de autorități în această perioadă dificilă.

    ”Agricultura românească contează foarte mult pentru România, este o ramură ce nu trebuie abandonată pentru că ea produce hrană. Suntem în câmp acum 25 de oameni, respectăm regulile minime, avem mănuși, stăm cât mai departe unul de celălalt și interacționăm cât mai puțin cu alte persoane. Mesajul meu către consumatori este să cumpere produse românești. Numai așa ne putem dezvolta, iar autoritățile să plece capul către producția românească și să facă proiecte și investiții și să aducem la un nivel la cel puțin pe scara pe care am avut-o în 1990, măcar zootehnia! Cu suprafețele de atunci eram grânarul Europei. Adaptat la tehnologia de acum, am putea produce și mai mult, astfel încât să nu mai plece românii în afară, ci să lucreze în țară! Ca popor ce a luptat cu multe rele, rămânem optimiști!”, a concluzionat fermierul din județul Ilfov.


    Te-ar mai putea interesa

    Prețuri mari la floarea-soarelui! Fermierii nu își vând recoltele, în ciuda scumpirilor Cum a reușit ing. Roman să aibă producție de gutui într-un an în care alți pomicultori n-au recoltat nimic Nou ordin în vigoare pentru fermierii care conduc tractoare pe drumuri publice

    Ultimele știri

     Dăunătorii sunt activi chiar și la temperaturi scăzute. Protejează-ți culturile cu Biatox! Avans APIA 2024. Sumele transferate până astăzi în conturile fermierilor Asociația AGRICOLA i-a premiat pe liceenii aspiranți-Chef