• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Alexandru Csokași: ”Mi s-a interzis să mai adap animalele în râul Crișul Repede! Renunț la ele, nu le pot ține fără apă!”

    Angelica Lefter – Agrointeligența

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Oieritul este o meserie pe cât de grea pe atât de frumoasă. Cu toate acestea, chiar în vreme de criză alimentară, Alexandru Csokași, oier din județul Bihor, comuna Girișu de Criș, cu peste 800 de oi, spune că nu mai poate face față problemelor și îl bate gândul să renunțe la animale.

    ”Problema este că la noi în comună, unii oieri scot oile la râu și unii chiar pe pășune concesionată de la primărie, însă le scot pe riscul lor. Asta pentru că am fost anunțați că este interzis să mai adăpăm oile în râul Crișul Repede. Eu am primit avertismente, că m-au prins cu oile la adăpat, dar dacă mai ies cu ele la râu risc o amendă de 40.000 de lei. Am înțeles că acum zona este considerată arie protejată. Nu am mai auzit așa ceva, de când suntem în județul Bihor, în comunele acestea am adăpat animalele în râu, în Crișul Repede, acum nu mai putem! Din păcate primarul spune că trebuie să respectăm legea, cred că chiar el a trimis controale. Cei de la Apele Române au zis că mă lasă să trag apă din râu, dar consider ideea lor o aberație. Dacă nu mă mai lasă cu animalele la râu le vând sau le abandonez la primărie”, a relatat crescătorul de animale pentru Agrointeligența – AGROINTEL.RO.

    Alexandru Csokași a mulțumit echipei noastre pentru implicarea în rezolvarea problemelor adevăraților fermieri și ne-a relatat pe larg cu ce probleme se confruntă. 

    Nemulțumirile oierului sunt mai multe. El spune că statul român nu susține tinerii fermieri. Tată a doi băieți, învățați la rândul lor cu oieritul, ciobanul spune că a încercat să obțină sprijin de la stat pentru fiul său cel mare, pe care l-a ajutat să-și achiziționeze o fermă de 50.000 de euro, cu 150 de mioare pe exploatație:

    ”Are cod de exploatație și am trecut oile pe numele fiului meu. El a făcut cerere la Primărie, nu i-a dat un metru de pășune pentru cele 150 de oi”, a mai spus Alexandru Csokași.

    Oierul spune că nici Legea Vânatului îi creează probleme, căci ar trebui să nu mai scoată oile până la 1 decembrie până în 23 aprilie
    ”Eu sunt caz fericit că am 36 de hectare teren de pășune, am și concesionate de la Primărie încă 34 de hectare, moștenire de familie, și le mai scot aici, însă ceilalți nu au acest privilegiu, le scot pe riscul lor pe pălunea concesionată de la Primărie Să dai să mănânce la 800 de oi de la 1 decembrie până la 23 aprilie, e mult! Depinde și ce rasă sunt oile, la Țurcanele noastre nu le place pe stabulație. Mielul și oaia ținute mult pe stabulație, încep să schioapete”, a explicat oierul.

    Ciobanul bihorean ne-a informat că mieii îi va vinde unui cetățean arab, cu 10 lei pe kilogram în viu.

    ”Sunt riscuri și aici. Am mai dat miei și banii nu ți-i dau imediat, îți dă o hârtie, uneori fără ștampilă. Bine ar fi să nu plece TIR-ul până nu primesc banii pe miei, că eu am dat banii pe alimentație și nu am muncit ca unii doar să profite”, mărturisește ciobanul.

    Oierul bihorean, Alexandru Csokași, spune că simte că oierii nu sunt ajutați de către atutorități, ba mai mult, sunt uneori păcăliți de samsari sau chiar de către alți crescători de animale, care shimbă crotaliile.

    Astfel, a mărturisit oierul, a aflat că berbecii de origine pe care i-a cumpărat din Alba, aveau ca proprietar un alt crescător de animale, de la Piatra Neamț. Alexandru Csokași spune că a relatat reprezentanților Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) aceste probleme chiar la întâlnirea oierilor de anul acesta de la Sibiu, însă măsurile nu le-a văzut nici până astăzi.

    Cu toate aceste inconveniente, baciul Alexandru Csokași spune că este dispus să renunțe la activitatea sa de o viață, oieritul, dacă lucrurile în domeniu nu se vor reglementa cât mai rapid.

    Te-ar mai putea interesa

    Andrei Ciobanu vinde bobocii de gâște Holmogor cu 100 de euro și a făcut 3.000 de euro cu doar două familii Avans APIA 2026. Sumele ce s-au plătit până acum fermierilor ca primă tranșă din subvenții Soții Oana și Mihai Țolea au investit în trei hectare de legume, iar azi conservele lor se vând în supermarketuri și online Avans APIA 2026. Fermierii care sunt blocați încă la plata primei tranșe din subvenții Abatoarele sunt asaltate de fermierii care renunță la vacile de lapte. Crescător „La Botoșani se taie zilnic câte 400 de vaci”

    Ultimele știri

    Un fermier și-a completat cererea pentru subvenții cu un agent AI Țeapă de 300.000 de lei cu cereale: A vândut, dar apoi nu a mai livrat marfa Floarea-soarelui FOB România coboară sub 600 dolari/tonă. Cotațiile cerealelor la final de săptămână MADR: Plată de 2.300 lei/cap de animal, în conturi pentru crescători până la 18 decembrie 32.000 de hectare din terenurile agricole ale statului vor fi transformate în parcuri solare și eoliene