• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Românii care merg la stână după miei nu vor fi amendați. Ciobanii nu au voie cu mieii vii în piețe!

    Ramona Dascălu -

    În această perioadă mulți ciobani își fac griji că vor rămâne cu mieii în fermă din cauză că oamenii se vor lipsi anul acesta de tradiționalul miel de Paște de teamă să nu fie amendați de poliție în drumul lor spre locul de unde își pot procura carnea. Inspectoratul General al Poliției Române vine însă atât în sprijinul crescătorilor cât și al consumatorilor și lămurește acest aspect. Astfel, cei care vor să meargă să cumpere miel de Paște direct de la ciobani pot face asta liniștiți, trebuie doar să aibă asupra lor cartea de identitatea și declarația pe propria răspundere.

    Românii pot merge să-și cumpere mielul de Paște direct de la ciobani fără să fie amendați

    „Pot să merg să-mi cumpăr carne de miel de la agentul economic autorizat de unde îmi cumpăram în fiecare an? Ce trec pe declarație?

    Da, poți merge să-ți cumperi produsele necesare. Nu uita să ai la tine cartea de identitate și declarația pe propria răspundere, în care bifezi punctul 2 ( asigurarea de bunuri care acoperă necesitățile de bază ale persoanelor). De asemenea, îți recomandăm să mergi singur, nu cu toată familia și să te asiguri că agentul economic de la care iți cumperi mâncarea este autorizat și respectă toate condițiile igienico – sanitare impuse de instituțiile cu atribuții în domeniu (vezi comunicatele ANSVSA) și nu uita să ceri documentele de proveniență, bon fiscal, chitanță, factură”, se arată în comunicatul de presă trimis de Inspectoratul General al Poliției Române.

    Ciobanul poate veni la oraș să aducă mielul de Paște clienților săi 

    În cazul în care cei care vor să cumpere miel sau carne de miel nu pot ajunge direct la crescător, există și varianta în care crescătorul poate veni el direct la client, cu condiția să dețină asupra sa toate documentele necesare.

    ”Poate persoana de la care cumpăr, în fiecare an, carne de miel să vină să mi-l aducă acasă?

    Da, poate veni, dar reamintește-i să dețină, asupra sa, documentele necesare conform ordonanțelor militare și să-ți aducă documentele de proveniență, bon fiscal, chitanță, factură”, informează IGPR.

    Ciobanii nu mai au voie să vină să vândă mieii la marginea orașelor

    În acest an, crescătorii nu vor mai putea să-și vândă mieii la marginea marilor orașe, așa cum se obișnuia să se întâmple anii trecuți.

    ”Mai vin comercianții cu turmele de miei la intrarea în oraș?

    Nu. Acest lucru nu va mai fi posibil. Așa că asigură-te că îți procuri produse numai din locurile autorizate”, se mai arată în comunicat.


    Te-ar mai putea interesa

    Soluția de drojdie pentru roșii: beneficii, preparare, aplicare Două măsuri propuse de ministrul Barbu și aprobate azi de Guvern: ”Continuăm să protejăm fermierii” Micii fermieri sunt obligați de la 1 iulie să treacă la e-Factura

    Ultimele știri

    Cezar Gheorghe, la o conferință a traderilor, în Egipt: România va avea o producție record de grâu, de 13,3-14 milioane de tone Lupta dintre grâul românesc și cel bulgăresc a fost câștigată de bulgari într-un contract cu Iordania Două valuri de scumpiri la carburanți. Cu cât crește prețul motorinei pentru fermieri