Cum se cultivă trufele în România și câți bani se pot câștiga din această afacere. Secretele ciupercii-caviar
Daniel Befu -
Trufa, o ciupercă rarisimă și extrem de parfumată, care crește pe rădăcinile anumitor arbori din păduri, e percepută ca fiind extrem de greu de dibuit, doar de către culegători inițiați, cu ajutorul câinilor sau al scrofițelor antrenate să facă această muncă.
Nu multă lume știe că trufa e și o specie de cultură, răspândită îndeosebi în Italia și Franța, dar, mai nou, de câțiva ani și în România. Am mers la „Il Tartufo“, Alba, principalul jucător de pe piața puieților micorizați, care a înființat peste 100 de plantații în 24 de județe ale României. Nuți Lazăr, asociat în cadrul firmei care importă din Italia puieții de arbori micorizați și oferă asistență la plantare și la întreținerea culturilor trufiere, ne-a dus să vizităm două plantații particulare din județul Alba și ne-a făcut o radiografie a acestei nișe de afaceri.
Costul minim de înființare a unui hectar este în jur de 18.600 de euro (15.000 de euro fără TVA). La asta se mai adaugă costurile cu îngrădirea terenului, cu realizarea sistemului de irigare. Achiziția de mici utilaje sau echipamente pentru întreținerea culturii (discuit, cosit, eventual stropit) este de asemenea de luat în calcul pentru acei fermieri care nu le dețin deja.
Nuți Lazăr, reprezentanta celui mai mare importator de puieți micorizați din România, explică: „Noi oferim materialul săditor și analiza terenului, care este cea mai importantă înainte de plantare, în funcție de PH-ul și nivelul de calcar al solului și de celelalte substanțe, ca să știm ce tip de trufă se pretează pe solul respectiv, că sunt mai multe tipuri de trufă, cu nevoi diferite. Vedem dacă este nevoie de alte amendamente necesare terenului, oferim asistența și consultanța la plantare, un an este gratuită și după plantare, dacă sunt probleme, dacă apar știu eu, anumite simptome pe care beneficiarul nu le știe, se răsucesc frunzele, sau un mușuroi de furnici își face lăcașul acolo, ne ocupăm și de curățatul de boli sau de indiferent ce alte probleme apar. Totul este gratuit timp de un an de zile“. Însă serviciile gratuite prestate către beneficiari nu sunt valabile în orice condiții: „Am avut și situația în care beneficiarii n-au prea avut grijă de plantație și ne-au chemat și am refăcut tot. Normal, este contracost: curățit, refacerea, de scos tuburile de pe plante, legarea plantelor și curățat în jurul plantei“.
Prin ce diferă un alun micorizat de unul obișnuit
Procesul de micorizare se face într-un laborator din Italia, în condiții sterile și de personal specializat. În faza în care planta este în creștere și are doar o rădăcină mică, în dezvoltare, se începe procesul de micorizare. Rădăcina pivotantă este secționată și atunci planta este obligată să-și dezvolte rădăcinile de la suprafață. Ei, acele rădăcini, la fel, sunt secționate și îmbibate în substanța sporală, cu miceliul pentru trufe, apoi se ține în pământ steril timp de un an de zile, de unde ea este luată și verificată regulat dacă acest proces de micorizare rezistă și se mai menține pe rădăcină. În decursul micorizării, apare o simbioză între ciupercile acestea subterane numite trufe și arbore, care se ajută reciproc. Trufa îi asigură plantei unele minerale și mai multă apă, dată fiind suprafața sporită de absorbție din pământ, iar planta pune la dispoziție carbohidrați tuberilor.
Garanția micorizării este dată de Universitatea din Tuscia-Viterbo, care-și pune parafa pe loturile de lăstari ce sunt livrați pentru comercializare, ne explică tehnicianul companiei, Sorin Moraru: „Ei controlează întotdeauna și gradul de micorizare, pentru că la plantele pe care le aducem avem un grad de micorizare pe rădăcinile plantelor de cel puțin 70% și care poate urca până la 90-95%. Normele europene prevăd că aceste plante pot fi vândute dacă au un grad de micorizare de peste 35%, prezența de micoriză pe rădăcină“.
Întreținerea unei culturi trufiere
Când se înființează o livadă de alun trufier, ca amendamente se folosește praful de extracție și se folosesc ca fertilizanți de sinteză azot și fosfor, cu care se intervine doar primăvara și doar în cazul în care este nevoie. Distanța între rânduri e de 3,5 metri și între copaci de 4 metri, iar densitatea este de 700 de copaci pe hectar. Puieții de un an sunt protejați de niște tuburi de policarbonat, care le asigură un microclimat călduros în sezonul rece și răcoros-păstrător de umezeală pe timpul verii. La o cultură trufieră este recomandată aceeași gamă de lucrări generale ca la orice plantație din pomicultură. Se va face curățarea plantelor în jurul puieților pe un diametru de un metru, pentru ca planta să se dezvolte în condiții cât mai bune. Important este ca buruienile și iarba să nu-i consume din materialul organic aflat în pământ.
Frezarea în primul an după plantare se face de două-trei ori. Este recomandată și analiza anuală a solului, care îl costă pe client în jur de 200 de euro pe an, ca să se verifice dacă au apărut modificări de PH ale conținutului de calciu și alți nutrienți, pentru că trufele sunt foarte sensibile la dezechilibre. În condițiile verilor tot mai secetoase, se recomandă udarea în fiecare zi, ca rădăcina, cea mai importantă parte a plantei în culturile trufiere, să nu ducă lipsă de apă, însă nu se poate folosi apa de pe rețea, deoarece conține clor și distruge micoriza. Tratamente nu sunt. Se fac numai în cazuri specifice, și chiar speciale, și se fac numai cu substanțe organice, ca să nu influențeze negativ dezvoltarea micorizelor.
Prima recoltă, cel mai devreme, poate fi culeasă în al treilea an, însă în România niciuna dintre cele peste 100 de plantații nu a ajuns încă la acest stadiu: „S-au obținut producții și după doi ani jumătate, trei ani în Italia, folosind același sistem, același tip de teren și același tip de climă ca și la noi. Nu există diferențe deloc. Cu o minimă îngrijire și cu irigare, în România cel mai sigur pot apărea producții din anul patru. Depinde însă foarte mult de îngrijirea plantației și cât de mult se implică proprietarul“.
Recoltatul trufelor se face cu delicatețe
Fiindcă în procesul de micelizare din laborator rădăcina pivotantă se taie, toată seva merge în sistemul periferic și, implicit, rădăcinile se dezvoltă în decursul anilor nu în jos, ci la suprafața solului, de multe ori în recoltă trufele sunt chiar deasupra și în primii ani la suprafață, chiar lângă tulpină. De obicei, adâncimea la care cresc trufele este de 15-20 cm sub nivelul solului.
În momentul în care se dezvoltă trufele, substanța pe care o emană acestea când sunt la maturitate distruge efectiv vegetația din jurul lor și se vede ca un halou, ca un cerc lipsit de vegetație în jurul plantei. Atunci știm foarte sigur că acolo, la rădăcina acelui copac, sunt trufe. În plus, ne folosim și de un câine care îți indică cu precizie locul unde se află trufa. În momentul în care el încearcă să sape, câinele e dat deoparte și conducătorul lui, proprietarul, merge și caută trufa. Pe cine nu știe să caute trufe, noi putem să-i învățăm, ca să nu se rupă trufele când le culeg, că în momentul în care are o ciupitură, îi scade din preț. Căutarea de trufe nu va implica niciodată îmbolnăvirea rădăcinii. Timpul de contact al omului cu rădăcina e minim. De multe ori nici nu există contact direct cu rădăcina.
Trufa este legată printr-un filament mai subțire decât un fir de păr, care face legătura între trufă și rădăcină, însă e clar că uneori trufa poate fi și sub rădăcină. În plus, orice căutător cu bun simț și respectuos față de natură curăță trufa deasupra găurii, în acel moment pământul care este și el îmbibat cu spori cade înapoi în groapa respectivă și se astupă imediat groapa. Dacă solul ar fi transparent, trufele ar trebui să ni le imaginăm ca niște fructe legate de rădăcină prin niște codițe mai subțiri decât un fir de păr.
Stejarul, carpenul, pinul, alunul, gazdele perfecte
Speciile de arbori care pot fi inseminate cu miceliu de trufă sunt variate. În România, majoritatea clienților au optat pentru plantații de alun micorizat, însă cele mai recomandate specii sunt stejarul și carpenul, pentru că producțiile dau randament mai bun, ne-a declarat Sorin Moraru: „Cine știe ce înseamnă trufa își pune stejar. Doar doi clienți au optat pentru plantații de trufe inseminate pe stejar și carpen. La stejar avem la Luduș un domn care știe despre ce este vorba și cunoaște tipurile de plantații din peninsula italică. Și mai avem după Orăștie tot o plantație de un hectar, a unui italian stabilit în România. Acesta este căutător de trufe și, la rându-i, are cultură în domeniu. La el este în anul al patrulea și plantația e aproape de intrarea pe rod“.
Explicația importatorilor pentru apetitul mai mare al fermierilor pentru alun decât pentru stejar e următoarea: „Clienții preferă alunul, pentru că în timp ce o plantație de stejar dă exclusiv trufe, una de alun dă și trufe și alune. Însă la stejar perioada de productivitate e mai lungă, ajungând până la 50 de ani, spre deosebire de alun, unde perioada este de doar 30-35 de ani. Cercetătorii italieni au observat că stejarului micorizat, când ajunge la 4-5 metri înălțime, i se oprește creșterea. Planta nu se mai înalță, ci doar se mai îngroașă în timp. Asta determină sistemul radicular periferic să se dezvolte mult mai mult, ceea ce automat înseamnă mai multe trufe. Schimbul de sevă între copac și trufă este mult mai mare și se dezvoltă mult mai bine decât trufele de pe alun, care nu se dezvoltă foarte mari. Iar trufe mai mari înseamnă altă calitate și alt preț.
De asemenea, intervine diferența de producție între alunul micorizat și stejarul micorizat. Pentru o plantație de stejar ajunsă la maturitate, producția este în jur de 250-300 kg/hectar, în timp ce la alun producția e cu 15% mai mică decât la stejar. Pe urmă, din stejar există și partea finală, lemnul, care la un hectar se poate duce la, să zicem, cel puțin un metru cub de fiecare stejar. Cum pe un hectar sunt 700 de copaci și la ora actuală metrul cub de stejar este 400 de euro, veniturile din lemn înseamnă 280.000 de euro“. Iar mai bună decât plantația de stejar trufier este plantația mixtă carpen-stejar: „Din punct de vedere silvic, dacă se pun două specii intercalate, se creează competiție. Planta se dezvoltă mult mai bine“.
De subliniat este că prețul pentru înființarea unui hectar de plantație trufieră e același, fie că clientul optează pentru stejar, ori alun, carpen, tei sau pin negru, deoarece „nu mai contează planta suport. Micorizată cu trufă, planta suport deja nu mai are valoare, că e alun, stejar, carpen sau pin. Prețul e dat de operațiunea de micorizare în sine, prin faptul că plăntuțele stau în condiții speciale de temperatură și umiditate timp de un an de zile“.
Scenariu de rentabilitate
Din statisticile cultivatorilor din Italia, începând cu anul 9-10, când plantele intră în perioada de maturitate, producțiile pot atinge de la 120 la 150 kg/hecar, potrivit reprezentantului Il Tartufo Alba: „Eu am întâlnit în Italia o plantație înființată chiar de regiunea Umbria, de consiliul lor județean, în care s-a investit într-o suprafață de 20 de hectare de cultură mixtă: stejar, carpen și alun. Din datele oficiale, publice, am văzut cantități recoltate între 250 și 300 kg. De-aia noi oferim datele statistice minime, ca omul să ne bată la ușă și să spună că le-am zis că fac 300 kg și ei au recoltat doar 150. De la bun început este specificat că aceste cantități se obțin când planta ajunge la maturitate, din anul 8-9-10. Trufele o să intre pe producție din anul patru, dar nu toată plantația, ci doar 30-40-50%, depinde de fiecare plantație în parte. La mijloc este natura și e normal că fiecare plantă are un anumit grad de dezvoltare“.
Specialistul Sorin Moraru, de la Il Tartufo Alba, ne-a făcut o simulare de producție la o livadă de alun micorizat cu trufa neagră de primăvară sau de toamnă, pe suprafața de un hectar. În estimare s-a ținut cont că veniturile sunt mixte, atât de la trufe, cât și de la alune: „Alunul produce și din anul 2-3 ceva cantitate de alune, dar despre o cantitate mai semnificativă putem vorbi doar din anul 4 de la plantare, când se obțin 2-3 kilograme pe plantă, ceea ce la un hectar înseamnă cam 1,3 tone de mieji. În anul 9, când toate cele 700 de plante sunt la maturitate, atunci se poate ajunge la 10-15 kilograme pe plantă, adică aproximativ 7-10 tone de alune/hectar. Ținând cont că marja de cădere a alunelor este de maximum 20% și prețul pe bursă al alunelor în coajă e între 4-6,6 euro/kg, rezultă un profit mediu de 21.000 de euro. Trufele, să zicem, 120 kg, la un preț de 100-150 euro/kg, cât costă la bursa trufelor, putem să punem un minim de 12.000 de euro. Deci venitul pe un hectar, în anul 9, este de 33.000 de euro, din care se scad costurile de întreținere a culturii și culesul. Dacă am face calculele pentru o plantație micorizată cu trufă albă, plantată pe un sol excelent, calculele se schimbă, fiindcă e foarte scumpă, cam 3000-5000 euro/kg la bursă, iar în magazin ajunge și la 9000 euro/kg. Iar o trufă albă care depășește 700 de grame e deja o raritate. Se găsește deja una pe sezon și prețul ei nu se calculează la kilograme“.
Bruxellezii sunt insensibili la trufe
Culturile trufiere nu se încadrează în măsuri de finanțare din fonduri UE. Există doar artificii pentru obținerea de bani europeni pentru cei care înființează astfel de culturi. De pildă, fermierii pot aplica doar pentru plantația de alun ca livadă, iar cei care fac plantația pe stejar sau carpen pot aplica pe împădurire. Tehnicianul Sorin Moraru ne-a declarat că în Italia, Franța, Spania, care au o tradiție puternică în spate, se dau fonduri UE și pentru cultura de trufe.
Produci, produci, dar unde vinzi?
Nuți Lazăr, asociata firmei Il Tartufo Alba, promite că SRL-ul care e importator unic în România al puieților de alun micorizați preia toată producția fermierilor care au achiziționat puieți de la ea: „Că-s alune, că-s trufe, preluăm tot. Oferim prețul care e la bursă în ziua respectivă pentru tipul de trufă, respectiv calitatea mărfii livrate de proprietar“. Momentan însă, cum niciuna dintre cele peste 100 de plantații nu a intrat pe producție, încă nu avem elemente care să arate cum va funcționa această relație de simbioză între promotorii puieților italieni micelizați și fermierii autohtoni.
Momentan, în perioada în care firma nu are niciun furnizor de trufe din cultură, achiziționează trufe de pădure, culese de mâna de profesioniști care știu cum să dibuiască, prin codri neaoși, aceste ciuperci care trăiesc aici de când lumea: „Noi lucrăm cu câțiva căutători de trufe împătimiți, care dețin câini și se ocupă realmente de asta. Cunosc o persoană în Oradea care are 20 de câini și pe care-i ține doar pentru a căuta trufe. În momentul în care e perioada de recoltat trufe, el nu pierde ocazia asta și sună, postează pe internet, postează la ziar, le face fotografii. Așa își vinde trufele pe care le recoltează. Acesta ne-a descoperit pe noi și de atunci colaborăm regulat. Ori ne vinde el ce culege, ori îi comandăm noi, fiindcă el recoltează trufe și la comandă. Știm că săptămâna viitoare avem nevoie de atâtea kilograme. Îl întrebăm: «Ai putea să recoltezi?». El știe pădurile și de acolo unde a recoltat în trecut va avea și pe viitor succes când va mai merge să mai recolteze. Nu pierde sezonul și chiar dacă nu ne vinde nouă, că s-ar putea să n-avem nevoie, piața de desfacere o are asigurată“.
Fiindcă trufele nu sunt doar prețioase, ci și perisabile, există o întreagă procedură ce trebuie respectată pentru a menține prospețimea acestora și a nu le lăsa să se deterioreze, ceea ce le-ar face nevandabile, ne detaliază Nuți Lazăr: „Sunt și mașini speciale, dar sunt cutii speciale, frigorifice, acestea se pot expedia prin curier, întocmai ca și cum ar sta într-un frigider. Important este ca trufele să fie vidate imediat după cules, astfel încât să nu-și piardă din calități. Prospețimea unei trufe o cunoști după mirosul și culoarea miezului, care e închis la culoare și cu vinișoare albe. O trufă proaspătă la devidare emană un miros foarte puternic, în schimb trufele care nu sunt proaspete deja miros a acru, se înmoaie, își schimbă din textură“.
Clienții cu cantități mari, de la 3-4 kilograme în sus, vin la sediul firmei și le arată, însă de multe ori Nuți Lazăr achziționează trufe expediate prin curierat, după ce în prealabil a primit imagini cu marfa. Fiind comerțul cantităților mici, nimeni nu-și permite să-și înșele partenerul la capitolul calitate: „Suntem oameni de încredere. Nu și-ar permite nici el să ne înșele și nici noi să-l înșelăm. Nu e un produs pe care-l găsești zilnic și un produs pe care dacă nu-l vinzi acum și nu profiți de ocazie, riști să rămâi cu marfa nevândută. Am avut și cazuri în care am refuzat să achiziționăm, pentru că erau trecute. Erau precoapte, sau erau deja intrate în procesul de descompunere, ori erau prea mici. Sunt culegători care nu știu să le recolteze, sau care abuzează când le găsesc, sau care le-au recoltat înainte de termenul de recoltare. Dacă le recoltezi în luna mai, de exemplu, ea nu are miros, ci e doar o trufă amărâtă. E ca și cum aș da un obiect oarecare cu ulei de trufe. Are doar o fracție din puterea de aromatizare a trufei coapte“.
Închei, spicuind o frântură din dialogul purtat cu proprietarul în una dintre cele două vizite pe care le-am făcut la plantații private de alun micelizat:
Reporter: Mâncaserăți trufe înainte de a face investiția?
Proprietar de plantație trufieră: Nu. Între timp am mâncat, de curiozitate, să văd în ce am investit.
Reporter: Ați mânca zilnic trufe?
Proprietar de plantație trufieră: (Râde și strâmbă din nas) Dacă aș avea bani să-mi permit să mănânc zilnic, n-aș mânca.
Reporter: De ce ați investit în această afacere?
Proprietar de plantație trufieră: Am zis să fie un fel de supliment la pensie. În anii când va ajunge pe producție maximă mă aștept să scot undeva la 15.000 de euro pe an.
Acest articol a fost publicat în ediția din luna septembrie a revistei Agrointel.
