• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • APPR: Prețul cerealelor a scăzut deja cu 10-15% de la anunțarea măsurii de interzicere a exporturilor!

    agrointeligenta.ro -

    Prețurile la cereale au scăzut deja cu circa 10-15% de la anunțarea măsurii de interzicere a exporturilor săptămâna precedentă, înregistrându-se o tendință accentuată de depreciere pentru următoarea perioadă, arată Asociația Producătorilor de Porumb din România (APPR). Pe piața mondială, grâul se scumpește, analiștii așteptându-se ca grânele să atingă din nou pragul de 200 de euro pe tonă.

    APPR a trimis conducerii MADR o pozitie oficială legată de măsurile de intrezicere a unor exporturi de produse ago-alimentare, potrivit unui comunicat de presă remis Agrointeligența – AGROINTEL.RO.

    Referitor la măsura instaurată prin Ordonanța militară nr. 8, APPR spune. ”Considerăm că această măsură nu a fost suficient fundamentată și discutată cu actorii de pe filieră și va avea drept consecințe, pe de o parte, scăderea accentuată a prețurilor la poarta fermei într-un an deosebit de greu pentru producători, și, pe de altă parte, va produce perturbări importante în fluxurile internaționale de aprovizionare, afectând pe termen lung credibilitatea României de furnizor intra- și extracomunitar de produse agricole, rol pe care începuse să și-l consolideze”, se arată în documentul semnat de președintele APPR, Nicolae Sitaru.

    Prețurile la cereale au scăzut deja cu circa 10-15% de la anunțarea măsurii săptămâna precedentă, înregistrându-se o tendință accentuată de depreciere pentru următoarea perioadă. ”La grâu, pentru care consumul anual total este de circa 4,2-4,5 mil. tone, analiza ar trebui să plece de la cantitățile disponibile la acest moment pentru consum intern și de la producția estimată a se obține din următoarea recoltă. Dacă se consideră că este necesară intervenția în sensul acoperirii consumului intern, guvernul ar putea avea în vedere măsuri de achiziționare a cantităților determinate ca necesare. În acest caz, ar trebui să ofere prețuri adecvate, echivalente cu cele pe care fermierii le-ar obține în cazul în care producția ar fi exportată, mai exact echivalente cu prețul de pe piața internațională ajustat până la poarta fermei sau a vânzătorului; cumpărătorul trebuie să-și asume implicit costurile de tranport, depozitare, manipulare și compensarea, dacă este cazul, a penalităților suportate de agenții economici de pe filieră din cauza nerespectării contractelor în derulare. In vederea achiziționării acestor cantități, statul ar putea organiza licitații, la care pot participa producătorii agricoli membri APPR (și, evident, orice alte structuri și societăți interesate)”.

    În cazul porumbului, fermierii din România depind în mare măsură de piețele de export, deoarece nu există capacitate internă de procesare, iar consumul intern a fost redus în ultimii ani și pe fondul micșorarii efectivelor de animale (în sectorul de creștere a porcului au fost sacrificate peste 600.000 animale din cauza pestei porcine africane), arată APPR. ”Din producția de circa 16 mil tone a anului de piață 2019/2020, se consumă intern aproximativ 7 milioane tone, iar din anul precedent există deja stocuri de de circa 2 mil tone, prin urmare disponibilul pentru export este substanțial. În mod tradițional, România exportă anual 5-7 mil tone porumb boabe, din care 50% în UE si 50% către țările din Orientul Mijlociu și Africa, cu care relațiile comerciale au fost construite în decenii. Orice măsură nejustificată si disproporționată va afecta grav credibilitatea României, care, având un excedent considerabil de producție, recurge la măsuri de natură să afecteze aprovizionarea cu porumb a unor parteneri comerciali care trec, și ei, prin perioada de criză sanitară și economică de o severitate fără precedent. Aceștia vor recurge la importuri din alte regiuni ale lumii, dar își vor pierde încrederea în partenerii comerciali din România”, explică APPR.

    Nu în ultimul rând, organizația condusă de Nicolae Sitaru arată că ”România ocupă o poziție de top în UE la producția de semințe, care este o activitate deosebit de importantă pentru agricultura națională, deoarece asigură o valoare adăugată mare pe hectar (în funcţie de cultură, fermierii multiplicatori pot obține venituri de cca. 3 ori mai mari în cazul loturilor semincere faţă de cultura comercială)”.”În consecință, și comerţul României cu semințe a înregistrat un trend ascendent în ultimul deceniu. La porumb și floarea-soarelui, cea mai mare parte a piețelor de destinație sunt extracomunitare, de aceea interzicerea exporturilor de semințe va crea un excedent care va depăși mult nevoile fermierilor din România și va împiedica realizarea unor venituri importante pe filieră, inclusiv încasarea de către România a veniturilor din taxele aferente”, indică analiza APPR.

    ”Apreciem eforturile pe care le-ați făcut pentru a permite fermierilor afectați de seceta pedologică extremă din acest an să irige și sperăm să putem beneficia de apa care a început să curgă pe canale, deși suntem încă extrem de afectați de carantina din zona orașului Țăndărei și din alte zone, pentru care v-am solicitat măsuri care să permită fermierilor să efectueze muncile agricole.

    Apreciem și acțiunile pe care ați început să le intreprindeți legate de constatarea daunelor provocate de secetă și așteptăm cu îndreptățită nerăbdare să avem un program funcțional de despăgubire a fermierilor.

    Totuși, vă rugăm să aveți În vedere consultarea urgentă a tuturor actorilor de pe filiera cerealelor și oleaginoaselor pentru elaborarea unor măsuri de redresare a neajunsurilor provocate de măsura de interzicere a exporturilor acestor produse, astfel încât să se evite situații care pot avea avea costuri foarte mari pe termen mediu și lung pentru producătorii agricoli din România”, se încheie adresa APPR către ministrul Agriculturii, Adrian Oros.


    Te-ar mai putea interesa

    Cum aflăm greutatea unui porc fără cântar. Formula de calcul numărul de kg în viu și carcasă MADR – anunț oficial despre majorarea subvențiilor APIA și hectarele care intră la plată Adrian Pintea – anunț de ultimă oră despre plata tranșei a doua din subvenția APIA

    Ultimele știri

    Patria Credit IFN – program de credite de până la 240.000 de lei pentru micii fermieri La ITC Seeds chiar găsiți hibridul sau soiul de care aveți nevoie Tăierea porcului fără asomare – pedepsită prin lege. Amenzile sunt uriașe!