Cum se vând căpșunile timpurii. Iasmina Stoici a primit 1.500 de comenzi în numai câteva ore de la postarea anunțului pe Facebook!
Ramona Dascălu -În partea de vest a țării, în Arad, la ferma Iama Agri s-au copt căpșunile încă din aprilie, iar comenzile de la doritori nu mai contenesc, ne-a declarat Iasmina Stoici, producătoare de căpșuni românești, care împreună cu asociatul ei Marco Elisei dețin 8.000 de mp de solarii. Dacă până anul acesta, ferma vindea mai mult către hipermarketuri, în această primăvară, din cauza situației delicate în care ne aflăm, a decis să pună un anunț de vânzare, cu livrare direct la ușa clientului, pe două grupuri de Facebook, și mare i-a fost mirarea când în înterval de câteva ore a primit peste 1.500 de comenzi.
”Împreună cu asociatul meu am avut ideea de a da anunț că livrăm căpșuni la domiciliu pe două grupuri – Susținem producătorii locali din Arad și Susținem producătorii locali din Arad și Timiș – săptămâna trecută, miercuri după amiază, și în decurs de 11 ore am decis să ștergem anunțul de pe ambele grupuri pentru că nu făceam față să prelucrăm comenzile. Deci în nici 12 ore am avut peste 1.500 de persoane care au comandat o cantitate de 3.000 de kilograme de căpșuni. Am mai dat și anii trecuți anunț, dar ne-au răspuns 15-20 de persoane. Noi de obicei lucrăm cu lanțurile de hipermarketuri, dar am zis că anul acesta, fiind situația asta specială cu coronavirusul, să ducem, acum cât încă nu avem producție foarte mare, direct la client”, a declarat Iasmina Stoici, producătoare de căpșuni din Arad, pentru Agrointeligența – AGROINTEL.RO.
Din cauza comenzilor neașteptat de multe, va dura puțin mai mult până când căpșunile vor ajunge la clienții din Timișoara: ”Noi am preconizat că marți livrăm în Arad, miercuri în Timișoara, dar vă dați seama că fizic nu avem cum, nici dacă am avea o flotă întreagă de mașini, nu am reuși să livrăm. Azi de dimineață am cules, acum am trimis primele două mașini să livreze în Arad și sperăm ca până spre sfârșitul săptămânii să ajungem cu ele și în Timișoara. Astăzi am cules destul de puțin, undeva la 300-400 de kilograme”.
O caserolă de 500 de grame de căpșuni costă 10 lei
Iasmina Stoici și asociatul său Marco Elisei au decis să vândă căpșunile pe care le produc la caserole de 500 de grame, în aceste vremuri de pandemie, aceasta fiind cea mai igienică metodă de ambalare.
”La momentul acesta, este 10 lei caserola de 500 de grame. Noi în general culegem aproape numai în caserole de 500 de grame, dar acum cu această pandemie cu atât mai mult pentru că este mai igienic să culegem în caserole, oamenii lucrează cu mască și mănuși în solar, se culege direct de pe plantă, de la codiță și se pune în caserolă, mai departe caserola ajunge la linia de ambalare, se cântărește, se etichetează și pleacă la vânzare, deci nu se mai pune mâna pe ea. Deci este mai simplu și mai igienic să folosim caserola de 500 de grame. În extrasezon, în lunile noiembrie-decembrie mai folosim și caserole de 250 de grame”, a explicat ardeleanca.
Un lucru important de știut este că nu se percepe taxă de livrare: ”Nu avem o taxă de livrare și nu există nici o cantitate minimă, avem câțiva clienți, puțini însă, care au vrut doar o caserolă. Majoritatea au comandat între 2 și 5 caserole. Avem o comandă și în București, urmează să trimitem prin curier la o doamnă, dar i-am zis că nu pot promite că vor ajunge în excelentă pentru că este ceva drum de parcurs”.
După ce producția va ajunge la capacitate maximă, fructele produse la Arad vor fi livrate și către hipermarketuri: ”Anul ăsta încă nu am intrat la hipermarketuri pentru că suntem la început de producție și reușim încă să o vindem local. Pot să spun că am avut că în discuțiile pe care le-am purtat cu unele dintre hipermarketuri, am avut și un feedback neașteptat, de genul nu mă interesează că produsul este românesc, important e prețul, și nu înțeleg de ce chiar anul ăsta când este bine să susținem producătorii români. Grecia într-adevăr are o supraproducție de căpșuni, a ajuns să arunce, în schimb nu se pot compara căpșunile grecești cu ale noastre. Anul trecut am livrat către supermarketuri undeva la 50 de tone de căpșuni”.
Căpșuni produse în substrat de cocos: producție mare, dar și investiție pe măsură
Iasmina Stoici ne-a dezvăluit că produce căpșuni românești folosindu-se de un o altfel de tehnologie: ”Suntem din 2015 pe piață. Am început cu un solar de 2.500 mp în Peciu Nou, județul Timiș, din fonduri proprii. Am zis să facem mai întâi o probă, să vedem dacă merge. A mers, și apoi am decis să facem un proiect pe fonduri europene, adică pe cel din Arad, unde suntem acum și unde este și activitatea principală a firmei. Avem 8.000 de mp de solarii în substrat de cocos. Pe această suprafață avem undeva la 80.000 de plante, iar pe câmp se pun maximum 40.000 de plante pe hectar, cred eu. Avantajul substratului de cocos este că noi îl irigăm, iar prin irigare îi dăm micro și macroelementele pe care căpșuna le vrea, de care planta are nevoie. Se dă calciu, zinc, bor, plus azot. Prin picurare se irigă substratul de cosos, iar rădăcina plantei își trage exact ce are nevoie, nu este ca în pământ unde trebuie să caute. Noi avem niște rețete foarte exacte făcute de un consultant și pe baza acestor rețete facem irigarea, în baza temperaturii, stadiului de vegetație. Plantele sunt remontante, ele produc tot timpul, pe aceeași plantă se află și floarea, și fructul verde, și fructul alb și fructul roșu. Planta produce însă în valuri, nu aceeași putere pe tot parcursul anului. Acum, la început de sezon pornește foarte puternic, după care scade ca să-și adune practic din nou energia, pornește din nou, iar în august când temperatura este de peste 40 de grade este un pic mai slăbuță producția și din septembrie până în decembrie produce din nou. Anul acesta, jumătate din solar îl avem de anul trecut, din iulie plantat și pe jumătate de solar l-am replantat la sfârșitul lui februarie. Sunt plante aduse din Olanda și Italia”.
Producția la căpșunii plantați în substrat de cocos este mult mai mare comparativ cu cei plantați în pământ:”De obicei substraturile le-am cumpărat din Ungaria. Aceste substraturi la căpșuni nu se schimbă anual, noi schimbăm undeva între 3 și 5 ani, în funcție de salinitatea din substrat. Se măsoară salinitatea din apa din substrat, o trimitem la laborator, se analizează și atunci în funcție de analiză se hotărăște dacă se mai păstrează un an același substrat sau nu. Producția este mai mare la substratul de cocos. O plantă în substrat de cocos produce chiar și 2 kilograme de căpșuni pe an, cea remontantă, în timp ce în pământ mai mult de 500-600 de grame nu produce. Și solarul este unul performant, cu tot felul de senzori, cu stație meteo afară și senzor în interior, care în funcție de temperatură hotărăște când să se irige și cât să se irige. Investiția într-un astfel de solar cu substrat de cocos a fost de 1,5 milioane de euro, iar proiectul include și o zonă de birouri și o linie de ambalare”.
An de an, în solariile Iasminei Stoici se pun soiuri noi, încercându-se astfel să se găsească un echilibru între cantitate și calitate: ”În fiecare an avem câte 4-5 soiuri, anul acesta avem Cabrillo, San Andreas, Monteray, Harmony, Malga, Amandine. Îmi place foarte mult să încerc diverse soiuri și de asemenea, consistența lor trebuie să fie adecvată pentru hipermarket și pentru cofetării, pentru că nou lucrăm foarte mult și cu cofetăriile din Timișoara și din Arad. Eu pe lângă această consistență îmi doresc să aibă și gust căpșunile. Deci, încerc să găsesc combinația perfectă între gust și calitate și cu o sensibilitate cât mai redusă la boli pnetru că așa ne ușurează și nouă munca pentru că trebuie făcute mai puține tratamente. Pe partea de insecticide, folosim insecte prădătoare și insecticide doar în cazuri excepționale, spre exemplu anul trecut când am avut o problemă cu ploșnițele”.
Pentru a lua legătura cu Iasmina Stoici sau pentru mai multe detalii despre căpșunile cultivate la ferma Iama Agri, accesați site-ul www.iamaagri.com