• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • 30 de milioane de euro, disponibile de astăzi pentru fermieri! Cererile se depun la AFIR!

    Angelica Lefter – Agrointeligența

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) pune la dispoziție peste 30 de milioane de euro prin trei sesiuni de depunere a cererilor de finanțare, începând de astăzi, luni – 11 mai, potrivit unui comunicat remis Agrointeligența – AGROINTEL.RO.

    AFIR anunță lansarea, începând din 11 mai, a trei sesiuni de primire a cererilor de finanțare. Este vorba despre submăsura 5.1 – beneficiari publici și privați, submăsura 5.2 și submăsura 17.1 din Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020).

    Astfel, în perioada 11 mai – 31 iulie 2020 se va desfășura prima sesiune din 2020 pentru depunere on-line a cererilor de finanțare prin submăsura 5.1 ”Sprijin pentru investițiile în măsuri preventive destinate să reducă efectele dezastrelor naturale, ale fenomenelor climatice nefavorabile și ale evenimentelor catastrofale probabile” și prin submăsura 5.2 ”Sprijin pentru investiții privind refacerea terenurilor agricole și a potențialului de producție afectate de dezastre naturale, de condiții de mediu adverse și de evenimente catastrofale”.

    De asemenea, începând tot de astăzi, luni – 11 mai și până în 30 noiembrie 2020 solicitanții pot depune on-line cereri de finanțare la AFIR pentru submăsura 17.1 ”Prime de asigurare a culturilor, a animalelor și a plantelor – sesiune destinată asigurării culturilor de toamnă aferente anului 2019 și aferente culturilor de primăvară pentru anul 2020”.

    Depunerea cererilor de finanțare la AFIR pentru cele trei submăsuri se face doar on-line pe www.afir.info, conform precizărilor din Ghidul Solicitantului, începând din data de 11 mai 2020.

    Te-ar mai putea interesa

    Familia care a fondat Lego cumpără 10.000 de hectare de teren agricol pe vrea să îl transforme total Andrei Ciobanu crește gâște din rasa Holmogor care ating greutatea de 15 kilograme Soții Oana și Mihai Țolea au investit în trei hectare de legume, iar azi conservele lor se vând în supermarketuri și online Un gigant european al îngrășămintelor oprește producția: Gazul este prea scump, cererea prea mică Un fermier din Sighișoara luptă ca rasa de găini Gât Golaș de Transilvania să nu dispară

    Ultimele știri

    O gură de oxigen pentru fermieri: prețurile cerealelor DAP Constanța cresc, dar piața păstrează câteva capcane Alexander Degianski, Președinte CFRO: „Mai bine finanțăm lacuri pentru irigații decât să plătim an de an despăgubiri” Scandal din cauza a 500 de oi! Un cioban a fost reținut după ce l-ar fi agresat pe fratele unui fermier USAMV Cluj-Napoca, parteneră într-un nou proiect european dedicat pajiștilor Crescătorii de porci trag un semnal de alarmă: ”Securitatea alimentară nu poate fi asigurată doar din importuri”