Nina Horvath și ferma de Angus păzită de bodyguarzi canini, într-un tărâm de vis!
Daniel Befu -
Memoria Ninei Horvath (45 ani) funcționează cu acuratețea unui ceas elvețian. Povestește cu lux de amănunte cum a făcut primele investiții în zootehnie, la ferma Rinde Mast din Joseni, județul Harghita, atunci când a pornit la drum în anul 2008 cu 12 vițele din rasa Angus: 10 negre și 2 roșii, cu zero utilaje care să o ajute în munca ei. Privind în urmă, acum, când a acumulat 12 ani de activitate, Nina Horvath spune că a avut întotdeauna ca scop ”calitatea”, nu cantitatea și rentabilizarea activității, într-o zonă unde terenurile agricole extrem de fărâmițate și parcelele mici îi fac pe producători să piardă mult timp cu slalom printre pământurile altora, până când trec de la o parcelă la alta.
Nina Horvath și soțul ei au devenit crescători de Angus la data de 21 aprilie 2008, într-o duminică dimineață la orele 03.00 AM. Atunci au sosit cele 12 vițele din Ungaria cu camionul etajat al firmei Hunland. ”Momente pe care nu o să le uităm niciodată și care estompează tot ce a fost negativ până când am ajuns să le aducem. Am avut dificultăți, de la genul discuțiilor din perioada autorizării firmei, când am fost chestionați ceva de genul: «Ce o sa faci cu laptele?» «Astea nu se mulg». «Atunci de ce le iei?» sau «Ce culoare sunt?» «Negre». «Și cine o să îți ia vițelul?», până la situații când a trebuit să convingem autoritățile competente că nu trebuie să avem sală de muls și ne pot autoriza activitatea fără acea structură. Asta era prin anii 2007-2008, cand noi am fost a 4-a firmă care a adus rasa Angus oficial în țară”.
Fermierița a pornit cu achiziția a 12 vițele: 10 negre și 2 roșii, cu zero utilaje care să o ajute în munca ei. Inițial nu dorise Angus. ”Am vrut Galloway, dar nu am găsit de vânzare «vaci ursuleți», așa că am mers pe Angus. De la bun început, de cum au coborât din camion s-au simțit ca acasă. Nu am avut nici un fel de greutăți de adaptare. Au întrecut toate așteptările noastre cu brio”.
Accesarea fondurilor europene, o misiunea imposibilă pentru Nina Horvath
În cei 12 ani de activitate, Nina Horvath a avut întotdeauna ca scop ”calitatea”, nu cantitatea și rentabilizarea activității, într-o zonă unde terenurile agricole extrem de fărâmițate și parcelele mici îi fac pe producători să piardă mult timp cu slalom printre pământurile altora, până când trec de la o parcelă la alta. Încă de la debut Nina Horvath a încercat să acceseze fonduri UE pentru ferma sa, dar accesarea fondurilor nerambursabile s-a dovedit a fi ”o misiune imposibilă” la acel moment.
”Eram «prea mici». Ulterior, cu schimbarea programelor de finanțare, ne-am lovit de un nou obstacol, ori eram «prea mari», ori nu mai eram «începători», așa că am decis că vom face planul de investiții în funcție de ce produce ferma. Dacă avem venituri investim, dacă nu, atunci așteptăm momentul oportun. În primii cinci ani, pentru vaca de carne exista doar subvenția pe cap de animal. Bineînțeles, fiind acea renumită dată de referință, în toți acei ani am primit subvenție doar pe cele 12 capete achiziționate la început. Nu a fost deloc ușor, au fost momente când am fost pe punctul de a renunța definitiv”.
Impozit de plătit deși ferma nu avea niciun venit
Regimul de impozitare a pus și el un jug pe gâtul familiei de mici antreprenori. ”Când ne-am trezit cu impozitul forfetar, am înghitit în sec, am strâns din dinți și am plătit ca eroii, deși nu aveam nici un venit, dar aveam cifră de afaceri, căci achiziționasem anul precedent taur de prăsilă și câteva utilaje second hand. Din nefericire, din cauza lipsei de predictibilitate, nu poți să faci un plan de afaceri viabil. Piața este extrem de labilă, influențată masiv de subvențiile promise de stat. Când sumele promise sunt mari, toată lumea vrea să cumpere, prețurile «sar în aer», când sumele intrate în conturi sunt mici, se vinde la greu, cu prețuri derizorii uneori. Programele de minimis au fost iarăși o «sursă de distracție». Apare programul și primesc un val de apeluri telefonice în care sunt apostrofată: «de ce nu aveți juninci de vânzare?»`În perioada aceea, ajunsesem să repet la nesfârșit: «Dumneavoastră ați știut acum 2-3 ani că anul acesta va fi acest program? Pentru ca să am o junincă de vânzare în acest moment, acum 2 ani ar fi trebuit să însămânțez vaca cu material seminal congelat sexat, să obțin anul trecut vițica și să o însămânțez primăvara asta, ca în toamnă să vă pot oferi juninca spre vânzare. Un lucru e cert. Dacă ai de gând să faci investiții, bazează-te pe ceea ce produci! Dacă intră subvenția promisă, atunci mai faci un pas, dar nu te baza pe ea!”
Investiția în vaca de carne este una pe termen lung
În prezent ferma Rinde Mast SRL deține utilaje noi achizitionate prin leasing sau din fonduri proprii. E vorba de un tractor Landini și un utilaj Weidemann, o remorcă de transport baloți, o remorcă de împrăștiat gunoi de grajd. ”Investițiile le-am realizat doar după ce aveam în cont banii. Am mers cu pași mici, chiar foarte mici, pentru a evita situațiile falimentare. După ce a intrat prima sumă de subvenție a bovinelor de carne din zona defavorizată, am luat sistem de contenție mobil, complet, pentru 40 capete și apoi, încetișor, ne-am achiziționat utilajele de care aveam cea mai mare nevoie. Vaca de carne e o investiție pe termen lung. Dacă îți pui ștafeta de obținere a profitului încă din primul an, atunci mai bine te apuci de crescut pui broiler”.
Activitatea este una de familie, sarcinile fiind împărțite «frățește» cu soțul Șandor (43 ani). ”El se ocupă de animale: înființare culturi furajere, cosit, balotat, furajare, însămânțare artificială, iar eu mă ocup de hârtii: vânzări, relația cu potențialii clienți, cu instituțiile statului, cu asociația conducătoare de registru, achiziții, plăți, etc. A fost suficient ca o singură dată să-l trimit pe soțul meu cu un document la o instituție de stat, fiindcă eram ocupată și nu m-am putut deplasa eu și atunci el a recunoscut ca eu duc greul în fermă. A fost trimis cu bucata de hârtie la 3 birouri diferite, până a reușit să ducă la bun sfârșit acțiunea”.
De altfel exasperarea maximă a crescătoarei în relația cu autoritățile e dată de lipsa de predictibilitate și atitudinea funcționarilor. ”Sunt reguli de joc care se schimbă în timpul jocului, modificări legislative dese, încât nu mai reușești să ții pasul cu modificările, oricât de atent ai fi și, în plus, mai e și «comportamentul» unor funcționari. Uneori mi-aș dori ca la angajare aceștia să aibă obligativitatea efectuării unui stagiu la o firmă privată, să realizeze că un zâmbet, chiar dacă e comercial și un stil de discuție uman, nu îi va afecta sub nici o formă statutul de funcționar public și nici cuantumul salarial”.
Muncă 365/365 și o piață imprevizibilă, atât ca cerere, cât și ca preț
Pentru Nina Horvath, anii de ”experiență Angus” au reprezentat o nevacanță continuă. Viața de fermier, spune ea, dacă ar fi să o rezum în stil telegrafic, a arătat așa: «Sărbători religioase zero», «Sfârșit de săptămână zero», «Vacanță zero». Iarnă, vară, frig, cald, ploaie, zăpadă… și ce dacă? Animalele trebuie hrănite, îngrijite. Punct”.
”Nu este un job part-time, nu este un job cu program fix, vaca nu îți va făta obligatoriu în intervalul luni-vineri și doar între orele 8-16. Nu este un job pe care să-l faci de acasă sau cu telecomanda. Te poți uita pe camerele de supraveghere de pe telefonul performant, dar dacă ceva nu e în regula, trebuie să fii la fața locului. De aceea recunosc, mi-a fost cam greu. Având în vedere că am avut și am și acum mai multe joburi, nu am avut niciodată șansa să mă plictisesc. Înainte de a înființa ferma, eram medic veterinar de liberă practică. Dacă până atunci duceam grija animalelor altora, dupa aceea duceam grija animalelor noastre. Evident, că între timp am renunțat la cabinet, a trecut și timpul, s-au înmulțit animalele noastre, dar nici până în ziua de azi nu mi-a părut rău ca am optat pentru «negresele noastre». Datorită lor am avut șansa unică să cunosc oameni din toate colțurile țării, pe care altfel nu aș fi avut nici măcar cum să-i întâlnesc, atât crescători de vaci de carne, nu numai de Angus, cât și din alte domenii, oameni care mi-au îmbogățit experiența de viață și mă bucur și mă simt onorată și acum că pot să îi consider prieteni. Cert e că indiferent de obstacole, atât eu, cât și soțul meu, suntem «prinși» de această activitate și evident că dacă nu ne-ar fi plăcut, nu am fi rezistat 12 ani”.
Când crești Angus nu există ușurință la vânzare, contextul pieței fiind unul foarte fluid. E o nișă în care prima interacțiune între cumpărători și vânzători se face online. ”Am avut în fiecare an vânzări de tineret, atât ca animale de prăsilă, cât și spre îngrășătorii. Avem cumpărători care au achiziționat de mai multe ori de la noi, însă întotdeauna exist plusuri și minusuri. Uneori noi nu avem ce vor ei, alteori ei au greutăți. Niciodată nu am avut doi ani identici la vânzări. De obicei cumpărătorii ne găsesc pe noi, fiindcă postăm anunțurile de vânzări pe site-urile de specialitate”.
Animale independente, crescute în patria urșilor de o fermieriță fascinantă
Când am programat interviul cu Nina Horvath, crescătoarea nu ne-a răspuns la apeluri și nici la mesaje. Într-un final am primit un SMS explicativ, care trădează sufletul locurilor: ”Bună ziua! Acum sunt în fermă, aștept să finalizăm un schimb de animale, în timp ce de jur împrejur pe creste e alb… Și bate un vânt rece ce ia tot. Aveți info meteo direct. Când ajung acasă, la căldură, vă sun”. (Data recepționării SMS: joi, 7 mai 2020, ora 11.15 AM).
Ulterior Nina Horvath a detaliat experiența rară a unei ”existențe premium”, de care efectivul său de animale are șansa să aibă parte. ”Văcuțele noastre au șansa destul de des să se simtă ca «la mama acasă». Suntem în depresiunea Gheorgheniului, unde există frecvent acel fenomen de inversiune termică, în care sus pe munte e soare și cald, iar în depresiune e ceață de nu vezi la 50 m înaintea ta. Ferma e situată în unul din cele mai reci puncte ale țării, însă animalele noastre au posibilitatea, atât vara, cât și iarna, să decidă unde vor să stea, unde se simt mai bine. Au acces liber atât în padoc, cât și în grajd. Au fost ierni, când la -22˚C au dormit afară în curtea de iernat, deși puteau să stea și în grajd. Sunt «în plină spa», cu acces liber la aer curat de munte, furaj nepoluat, bulgări de sare de Praid… și, din păcate, mai nou și de o populație de urși din ce în ce mai numeroasă. De când s-au înmulțit locațiile observatoare de urși, unde sunt hrăniți și obișnuiți cu prezența umană, de atunci nu numai noi, dar și ceilalti crescători de vaci, indiferent de rasă, avem înca o grijă în plus. Până anul trecut nu am avut câini printre vaci, dar anul trecut a trebuit să optăm pentru ciobănești. Adevarul e că dacă nu am fi avut cei doi blănoși printre ele, am fi avut în mod sigur pierderi. Însă blănoșii noștri nu ne-au dezamăgit. Achilles, unul dintre ciobăneștii noștri, anul trecut a gonit ursul dintre vaci”.
Un hobby al Ninei Horvath, care îi dă elanul pentru a începe o nouă zi în fermă, este studierea vieții sociale a animalelor din ferma sa, având veleități de veritabil etolog bovin. ”În cei 12 ani, având un efectiv matcă de până în 30 de capete, am avut șansa să le ”cunoaștem” pe fiecare dintre văcuțe. Nu există două animale identice temperamental. Ca și oamenii. Unele sunt mai «isterice», altele mai «liniștite», însă un lucru este cert: ca vaci mamă sunt cele mai bune. Își adoră vițeii, au un spirit de turmă ieșit din comun și până în ziua de azi ne dau lecții de bună purtare. Sunt niște ființe extrem de curioase, care învață ușor și au un simț extraordinar de a realiza dacă se întamplă ceva nou, neobișnuit. Dacă le lași în treaba lor, nu au nici o problemă, dar dacă simt că le constrângi să facă ceva ce ele nu vor, ai șansa să se transforme în zmei”.
”Tărâmul de vis” unde cresc vacile din rasa Angus vine la pachet și cu cheltuieli mai mari privind furajarea
Peisajele mirifice care încântă ochii animalelor din fermă în timp ce rumegă fânul, vine și cu o notă de plată demnă de un restaurant exclusivist. ”Noi intrăm în sezonul de furajare de iarnă, adica trecem pe furajare cu fân de obicei în octombrie, iar pășunatul începe de obicei undeva prin mai. Pe scurt, asta înseamnă că avem iarnă aproape 8 luni pe an. Asta implică un necesar de stoc de furaje mai mare comparativ cu crescători din alte zone, însă frumusețea zonei compensează, într-un fel, acest neajuns”.
Întrebată dacă, în eventualitatea întoarcerii timpului înapoi, ar mai paria tot pe Angus, răspunsul ei a fost un mare «DA!». ”Sunt fan fidel al acestei rase, cu vaci mamă superbe, cu viței jucăuși la 10 minute după naștere și tauri liniștiți și blânzi. Asta e experiența mea cu această rasă și sunt pe deplin mulțumită de ce știu ele să facă”.
În acest an, ferma încearcă să facă conversia spre reproducție. ”Anul acesta nu vom avea taur în fermă. El a plecat în județul Covasna și în locul lui au intrat două domnișoare tinere. Am decis ca anul acesta vom merge pe însămânțări artificiale. Vom alege material seminal certificat de la taurii cei mai valoroși care sunt codificați în România și dacă iese bine când tragem linie, vom rămâne cu un efectiv matcă mic și vom merge strict ca fermă de reproducție. Momentul despărțirii de taurul nostru a fost emoționant. Taurul a fost separat de vaci într-o boxa în grajd încă din decembrie. Joi a venit mașina cu vițelele noi. Acelea au coborât intrând în boxa și în paralel am dat drumul la taur afară, orientându-l spre mașină. În momentul în care a urcat pe remorcă, toate vacile au început să mugească. Am rămas tablou. I-am spus soțului ca doamnele își iau rămas bun de la el. Soțul a râs: «prea le umanizezi». Am plâns când a ieșit mașina. Parcă ar fi plecat de la noi cineva care mi-a fost foarte drag”.
