• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Tayberry – fructul de culoarea zmeurei și cu dulceața murei

    Ramona Dascălu – Agrointeligența

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Tayberry este un fruct hibrid între mure și zmeură! Chiar dacă mulți nu au auzit de acest fruct, de câțiva ani el este cultivat și în țara noastră. Soiul, realizat prin încrucișarea murului cu zmeura, are calități greu de egalat întrucât fructele au gust dulce-acrișor, asemănător cu cel al murelor, și aroma zmeurei.

    Tayberry este un arbust peren care face parte din familia Rosaceae, originar din Scoția și numit după râul scoțian Tay. Soiul a fost brevetat de Derek L. Jennings, din cadrul Institutului de Cercetare pentru Horticultură din Scoţia, în anul 1979.

    Se coace cu câteva săptămâni înaintea zmeurei

    Frunzele de Tayberry au o formă palmată cu marginile ușor dințate în nuanțe de verde închis. Florile apar începând cu luna mai şi sunt polenizate de insecte. Fructele sunt delicioase, cu aromă puternică şi cresc până la 4 centimetri în lungime. De la mură a moştenit forma alungită şi faptul că miezul rămâne în fruct, atunci când sunt culese.

    Tayberry se coace cu câteva săptămâni înaintea zmeurei, care la rândul său se coace înaintea murelor. Perioada de coacere a fructelor începe din luna august și ține până la sfârșitul lui septembrie. Culoarea fructului atunci când este copt este roşie-vişinie, mai aproape de zmeură.

    Se dezvoltă cel mai bine în zonele cu mult soare

    La maturitate, Tayberry-ul poate să atingă și o înălțime de 150-200 centimetri. Murul-Zmeur se dezvoltă cel mai bine în zonele cu mult soare.

    Tayberry-ul fructifică abundent dacă este plantat pe sol fertil, potrivit de umed, la o distanță minimă de plantare de 2 metri.

    O singură plantă poate produce chiar şi 15 kilograme de fructe.

    Ce gust au fructele de tayberry

    Tayberry vine de la cuvântul Tay, un pârâu din Scoţia pe lângă care creşteau aceste fructe. La gust este ca şi cum ai mânca în acelaşi timp mure şi zmeură. ”S-au prins foarte bine în zona noastră. Lumea a început să audă de aceste fructe pentru că ne întreabă dacă avem, ne sună şi ne spun că vor tayberry, sunt curioşi”, spune Marian Tudor, unul dintre primii fermieri români care au înființat o plantație de tayberry la Vernești, Buzău.

    Fructele de Tayberry sunt bogate în antioxidanți

    Ca și în cazul murelor şi zmeurei, și fructele de tayberry conţin fibre şi antioxidanţi şi sunt ideale pentru gemuri, plăcinte şi prăjituri, siropuri sau chiar băuturi alcoolice.

    Conţin, de asemenea, caroten, vitamina A şi C, luteină, fier, fosfor, mangan, potasiu, calciu şi magneziu, toate ideale pentru organismul uman.

    Te-ar mai putea interesa

    Avans APIA 2026. Sumele ce s-au plătit până acum fermierilor ca primă tranșă din subvenții Berarii României: Orzul de bere se cultivă în 32 de județe, dar la hamei mai avem doar patru producători Un nou val de ploi. ANM a anunțat care sunt județele unde cantitățile de apă ating 40 litri/mp Fermierii din Brezoaele ies în stradă și cer măsuri care să îi ajute să își vândă legumele la un preț corect Dosarul ANT: Ministrul Florin Barbu a votat la Luxemburg ce era deja negociat, de România, în mandatul lui Tanczos

    Ultimele știri

    Ploi la începutul lunii noiembrie. ANM a emis alerte de precipitații ce pot ajunge la 70 l/mp Austeritate pentru Agricultură? Tanczos Barna: Zero lei pentru sprijinul urgent de care au nevoie fermierii! Noi focare de variolă ovină și caprină grăbesc vaccinarea într-un județ cu 270.000 de animale Moscova nu vede nicio perspectivă de reînnoire a acordului cu Ucraina privind cerealele Guvernul a aprobat schema pentru plata despăgubirilor de secetă