• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Scandal cu intervenția polițiștilor! Proprietarii de terenuri agricole au blocat accesul celor de la Comcereal!

    Angelica Lefter -

    Mai mulţi localnici au organizat astăzi, marți – 26 mai, un protest în comuna Șuletea din județul Vaslui şi nu permit accesul pe suprafeţele de teren reprezentanţilor Comcereal, societate care a luat în arendă pământurile. Aceștia au venit să dea cu erbicid în zonă, potrivit stiriest.ro.

    Cetățenii au ajuns la fața locului cu mașini și utilaje proprii, blocând accesul reprezentanților pe câmp. Oamenii susțin că nu și-au mai luat banii pe suprafețe de doi ani și se află în litigiu cu firma care are terenurile în arendă. Anul acesta au decis să cultive pe cont propriu pământurile și au reclamat că prin erbicidare le vor fi distruse culturile.

    Foto: stiriest.ro

    Edilul comunei Şuletea, Ciprian Tamaş, a precizat că oamenii sunt îndreptăţiţi să protesteze şi susţine că reprezentanţii firmei nu s-au achitat de obligaţii față de cei cărora le-au luat pământurile în arendă:

    ”Reprezentanţii firmei spun de fiecare dată că cei nemulţumiţi pot merge în instanţă. Au ajuns oamenii bătaia de joc a acestei societăţi. Sunt oameni în vârstă care au fost purtaţi pe drumuri ani de zile, cum să meargă ei în instanţă? Dacă este să se invoce instanţa, atunci să meargă şi cei de la această societate să-i dea în judecată pe oameni pentru că au avut curajul să-şi planteze propriile terenuri. Eu am anunţat autorităţile centrale. Vreau să ştie ministerul agriculturii, premierul României ce se întâmplă aici”, a declarat primarul comunei Şuletea.

    Foto: stiriest.ro

    Totodată, Ciprian Tamaş a mai spus că i se pare nefiresc faptul că reprezentanţii societăţii agricole au venit însoţiţi de poliţişti.
    Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vaslui, Bogdan Gheorghiţă a confirmat că: ”La faţa locului sunt prezente două echipaje de poliţie şi un echipaj de jandarmi, care asigură măsurile pentru prevenirea unor fapte antisociale”.

    Localnici din mai multe comune ale judeţului Vaslui care au dat în arendă terenurile către respectiva societate agricolă au solicitat în instanţă rezilierea contractelor. Motivul este că nu și-au mai primit banii, iar procesele sunt acum pe rolul instanţelor.


    Te-ar mai putea interesa

    Furtuna Renata ajunge în România – sunt așteptate ploi, vijelii și temperaturi scăzute Mușcate: plantare, îngrijire, înmulțire Macerat de coada calului – rețetă. Beneficii

    Ultimele știri

    Comerțul agroalimentar al UE – creștere pozitivă. Excedent comercial de 5 miliarde de euro Polițiștii au prins trei hoți de vaci. Animalele furate au fost returnate fermierului Subvenții APIA 2024. Terenurile care primesc bani la hectar și cele care sunt scoase de la plată