• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Dan Petrescu: ”Sunt două lucruri foarte importante pe care le-am reușit: lâna și berbecii de origine”

    Ramona Dascălu -

    Dan Petrescu, mesaj către toți oierii români! Președintele Asociației Profesionale a Ciobanilor (APC), prezent astăzi, joi – 4 iunie, la sediul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, a anunțat că au fost rezolvate două probleme extrem de importante cu care crescătorii de oi se confruntau de ani buni. Prima problemă este cea legată de lână, oierii fiind ajutați să obțină bani pe lână prin APIA, iar cea de-a doua problemă face referire la berbecii de origine, urmând ca din acest an să nu se mai elibereze certificate de origine fără genotipare.

    Președintele APC, Dan Petrescu, spune că în sfârșit, după ani de zile în care fermierii români au fost păcăliți să-și dea lâna pe nimic, sau chiar să fie nevoiți să cheltuie bani din propriile buzunare ca să scape de ea, s-a pus capăt acestor nedreptăți și crescătorii de oi vor primi banii care li se cuvin pe lână prin intermediul Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA).

    Am venit la minister, de ieri suntem aici, să discutăm problemele arzătoare pe care noi le întâmpinăm în sector și pe care le-am întâmpinat de-a lungul anilor, probleme grave cu care s-a confruntat zootehnia în ultimii ani. (…) Am reușit anul acesta, din discuțiile cu conducerea ministerului să rezolvăm până acum două probleme importante, arzătoare. Problema cu lână, și știți foarte bine la ce hoții s-au făcut și acolo, și smecherii, și au beneficiat numai unii, când oaia ajunsese să aibă 30 de kilograme de lână sau acolo unde fermierii au vândut lână și nu aveau oi, iar cei care într-adevăr aveau animale și nu au putut să-și vândă lâna, au rămas cu ea pe câmp, au îngropata-o și au fost necesare cheltuieli pentru acest lucru. S-a stopat această fraudă deși mulți prin țară am primit amenințări către asociație, către colegii noștri din partea celor care colectau lâna și ne puneau pe noi, fermierii, să plătim spunându-ne că ne eliberează act doveditor pe care să-l depunem la Direcțiile Agricole. Ma nou, când am făcut sesizare pe tema asta, au venit și au spus că ne elibereaază act să nu ne amendeze Mediul, a fost o minciună, a fost o înșelăciune în continuare, fermierii au fost duși de nas. Noi am ieșit public și am spus ”Nu mai dați lâna, păstrați-o acolo unde puteți”. Ministerul ne va ajuta prin programul APIA , nu am găsit altă modalitate corectă pentru a plăti acești bani. Acolo prin APIA totuși e controlat, se poate vedea câtuși de cât că alea sunt oile reale din România și am găsit această modalitate”, a declarat oierul argeșean Dan Petrescu, la sediul MADR.

    Oierul argeșean susține că tot din acest an se va pune capăt și fraudelor în ceea ce privește berbecii de origine, care erau vânduți fără să fie genotipați.

    Am venit cu a doua problemă arzătoare de ani buni de zile, pe care o știți cu toții că am făcut-o publică, problema cu berbecii. S-au alocat de ani de zile sume uriașe de bani pentru aceste cărți de rasă. Și vă spun și ce sume, pe 2018, 2019 și 2020 în jur de 400 și ceva de milioane euro alocați pentru această problemă. Și știm bine ce performanță avem în România, am dat exemple că nu am fost în stare să ne vindem un berbec la export, am dat exemple că rasa nu s-a îmbunătățit cu absolut nimic în România, dimpotrivă, aici e o problemă gravă, prin acel program emis de guvernul anterior am îmbolnăvit efectivele de animale din România. Eu unul nu am riscat, deși puteam să iau și eu acei bani, să îmi bag în turma mea berbeci care nu aveau în spate un certificat, un buletin de analiză, să-mi îmbolnăvesc turma de o viață, de două decenii pentru care am muncit și am trudit. A făcut acest lucru însă colegul meu, Ghiță Ciobanul, care a luat acei berbeci pentru probă și dovadă, pentru actele false pe care le-a primit și pentru berbecii bolnavi pe care i-a primit, și s-a verificat acest lucru. Am rugat ministerul și conducerea ministerului să intervină să stopăm această fraudă uriașă din România, să echilibrăm balanța ca toți fermierii să fim la același nivel, și nu unii smecheră sau vânători de subvenții, cum a zis domnul ministru, și alții suntem proști, nu vrem să facem diferența asta, noi vrem să aducem la un nivel toți fermierii pentru că toți muncim”, a spus Dan Petrescu, președintele APC.

    În final, Dan Petrescu a făcut un apel și către primari, pe care i-a îndemnat să nu mai încurce fermierii și să nu se mai opună eliberării adeverințelor necesare depunerii cererii unice la APIA: ”Fac un apel, mă sună din toată țara fermieri deorece primarii se opun eliberării adeverințelor, să nu încurce fermierii. Acei primari care încurcă fermierii au la ce să stea acolo, nu au la ce. Acei primari care nu își ajută comunitatea locală nu au de ce să fie primari. De ce să fii primar dacă nu ajuți fermierii în comunitatea locală: Să pui flori? Nu ne încălzește cu nimic asta. Să construiești nu știu ce? Nici asta nu ne încălzește cu nimic. Știm pentru ce le construiesc, știm ce scopuri au”.


    Te-ar mai putea interesa

    Primul îngheț la culturile din câmp. Alexander Degianski, fermier: O iarnă blândă, coșmarul unui agronom Primul județ în care DAJ anunță că a virat despăgubirile de secetă în conturile fermierilor! Ce putem planta lângă sau sub un nuc

    Ultimele știri

    Mega-focar de Pesta Micilor Rumegătoare în Bulgaria. Oierii au ascuns boala timp de 2 săptămâni Legume și fructe care se recoltează în luna noiembrie La aniversarea primilor 7 ani de activitate, Franciza RO concept OSCAR ajunge la 90 de benzinării