• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Primar condamnat la închisoare după ce a încasat subvenții APIA pentru vaci din poze!

    Roxana Dobre -

    Un primar s-a folosit de funcția pe care o dețină să încaseze bani europeni în mod fraudulos. Acum edilul a fost condamnat, în primă instanță, la 2 ani și 3 luni de închisoare cu suspendare, într-un dosar în care este acuzat că a împrumutat mai multe vaci, să fraierească echipa de „experți”. Cel care a adus cazul în atenția autorităților este chiar proprietarul vacilor ”închiriate” pentru banii europeni.  Autoritățile au mai decis ca edilul să nu mai poată ocupa o funcție publică!

    Primarul comunei gorjene Bumbești-Pițic  a fost condamnat după a făcut o fermă de vaci cu bani europeni folosind  ”poze” cu vaci. Dosarul vizează modul în care fiica primarului a încasat subvenții de la Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurala și Pescuit (APDRP) pentru o fermă în care a avut animale doar pe hârtie, tatăl ei fiind cel responsabil cu întocmirea documentelor. Tot cu suspendare a fost condamnată și fiica edilului.

    Primarul a fost prins în urma unui denunț

    Procurorii DNA au intrat pe fir în urma unui denunţ. Martorul denunțător, Claudiu Golu, spunea că primarul ar fi știut când are controale și împrumuta 15 vaci de la un localnic și le înlocuia crotaliile. În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt: În perioada 2012-2015, în contextul solicitării unui sprijin financiar pentru Măsura 112 – Instalarea Tinerilor Fermieri, inculpata Doboș (fostă Nioață) Alina Adnana Mariana a folosit, în relația cu Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurala și Pescuit, mai multe documente false în care a atestat aspecte nereale, pentru a îndeplini condițiile minime necesare primirii sprijinului financiar, printre care și aceea de a fi membru al unei familii de fermieri, precum și condiția de a fi lucrat mai mult de 50% din timpul de lucru în cadrul unei ferme, cu cel puțin 12 luni înaintea instalării ei pe cont propriu la conducerea unei exploatații agricole. O parte din acele documente au fost furnizate de către inculpatul Nioață Michy.

    În același context, inculpata a mai beneficiat și de sprijinul inculpaților Gogelescu Valeriu și Zdrăilă Monica care îndeplineau atribuții de verificare a documentelor și a locațiilor unde erau implementate investițiile, în sensul că aceștia, în calitate de experți în cadrul APDRP – Oficiul Județean Gorj – Serviciul Verificare Cereri Finanțare, au atestat în mod nereal situația constatată pe teren, diferită față de cea prezentată în cererea de finanțare și în alte documente justificative, printre care și Planul de afaceri al solicitantului de fonduri europene Doboș (fostă Nioață) Alina Adnana Mariana.

    Ca urmare a acestor demersuri infracționale, inculpata Doboș (fostă Nioață) Alina Adnana Mariana a obținut pe nedrept fonduri nerambursabile în valoare totală de 177.780 lei (106.668 lei aferenți tranșei I și 71.112 lei afereți tranșei a II-a), sumă cu care Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (fostă APDRP) s-a constituit parte civilă în cauză. În cauză s-a dispus măsura asiguratorie a sechestrului asupra mai multor bunuri imobile ce aparțin inculpatei Doboș (fostă Nioață) Alina Adnana Mariana. De asemenea, aceeași măsură a fost dispusă și asupra sumei de 73.998,20 lei, depusă de inculpată la o unitate bancară, la dispoziția Direcției Naționale Anticorupție.

    Edilul a susținut că a cumpărat animalele

    Răspunzând la acuzații edilul a declarat procurorilor că ar fi cumpărat animalele, deși proprietarii au declarat că ei nu le-au vândut. O altă acuză la adresa lui Nioață a fost că i-a pus pe reprezentanții AFIR să fotografieze gradjul unui vecin, el neavând unul adaptat pentru numărul declarat de bovine. Ca să se apere, primarul a spus că vacile obișnuiau să doarmă și prin vecini și comisia a pozat imobilul în care ar fi fost „cazate” vacile în seara respectivă, deși, în aceeași declarație, afirmase că animalele erau la pășune pe terenul ce-i aparține, atunci s-a făcut vizita în teren.

    „La prima vizită în teren, vacile au fost fotografiate, au fotografiat crotaliile. Erau la păscut, pe terenul meu. Erau și alte vaci din sat. Sunt mai mulți oameni care au vaci și erau toate acolo. Grajdul nu a fost fotografiat, pentru că vacile înnoptau unde apucau, ori la un vecin, ori la altul. A fost fotografiat grajdul unui cosătean, că acolo au stat peste noapte”, a declarat Nioață la momentul în care a fost judecat, potrivit www.pandurul.ro.


    Te-ar mai putea interesa

    Fertilizarea castraveților cu îngrășăminte bio – 6 rețete simple ANM a emis o alertă meteo de vijelii și averse torențiale în 18 județe până joi dimineață Făinarea la măr. Semnele atacului, combatere

    Ultimele știri

    Comerțul agroalimentar al UE – creștere pozitivă. Excedent comercial de 5 miliarde de euro Polițiștii au prins trei hoți de vaci. Animalele furate au fost returnate fermierului Subvenții APIA 2024. Terenurile care primesc bani la hectar și cele care sunt scoase de la plată